După zile şi nopţi de rugăciune în locuri cu o încărcătură spirituală specifică Ţării Sfinte, am aflat în imediata apropiere a aeroportului Ben Gurion un lăcaş care umple de emoţie orice creştin: Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghie“ din Lida (Lodd).
În orăşelul sărăcăcios Lida, în contrast cu grandoarea Tel Avivului, acolo, la mormântul Sfântului Gheorghie, simţi cum se uşurează povara sufletului de cele mai apăsătoare gânduri deşarte. Atingând lanţurile cu care a fost legat Sfântul, un fior rece te face să simţi altfel dimensiunea suferinţei. După o zi cu soare blând şi briza dulce a Mării Mediterane, am traversat Tel Avivul, cu străzile croşetate parcă din toate florile pământului şi străjuite de umbra înaltă a palmierilor. În clipa aceea ştiam doar că ne îndreptăm spre Lida, localitate israeliană cunoscută în lumea creştină drept locul în care s-a născut şi a fost înmormântat Sfântul Mare Mucenic Gheorghie.
Lida este un oraş antic, datând încă din perioada greco-romană, dar care până în epoca bizantină era deja în mare parte încreştinat. În perioada elenistă, acest loc se afla în afara graniţelor Iudeii, iar în perioada macabeilor, acesta a redevenit oraş israelian. Potrivit Sfintei Scripturi, acest orăşel sărăcăcios a fost construit de un membru al tribului Beniamin, Shemed. În perioada captivităţii babiloniene a fost părăsit, pentru ca imediat după întoarcerea iudeilor din exil să fie refăcut. În imediata apropiere a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghie“ se află Moscheea El-Chodr, în preajma căreia tot timpul sunt grupuri de musulmani, ale căror intenţii nu sunt întotdeauna dintre cele mai bune. Actualul lăcaş al Mucenicului Purtător de Biruinţă se ridică doar în colţul nord-estic al vechii bazilici creştine. Îţi trebuie ceva timp pentru a putea desluşi această punte spirituală dintre creştini şi musulmani. Când am sosit acolo, arabii care se aflau în preajma Bisericii nu reacţionau în niciun fel, dar simpla lor prezenţă la tot pasul îţi crea o stare de incertitudine. Eram pregătiţi oarecum, în sensul că este o zonă mai puţin securizată, motiv pentru care pur şi simplu ne-am strecurat de la autocar până la intrarea în Biserică, aproape în tăcere.
Aproape de lanţurile reci ce l-au chinuit
Acest aşezământ aparţine de fapt mănăstirii ortodoxe greceşti construite aici peste ruinele vechii bazilici creştine. Actuala Biserică este închinată şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, dar şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Urmând tradiţia vechilor Biserici creştine care se ridicau pe mormintele martirilor, şi pe locul martiriului Sfântului Gheorghie a fost construită o Biserică. Până la urmă, cu riscul de a mă repeta, rămân la convingerea că acesta este un loc al permanentelor contraste. După ce am trecut de porţile masive ale mănăstirii şi am intrat în sfântul lăcaş, ne-am recăpătat zâmbetul. Cum să nu ţi se lumineze privirea când, ridicând-o spre basorelieful de deasupra uşii de la intrare, îl vezi, ca pretutindeni în Icoanele ortodoxe, pe Sfântul Gheorghie omorând balaurul.
Încă din pronaos şi până la Sfântul Altar, frescele de o frumuseţe aparte coboară lumină peste credincioşii veniţi să se închine în Biserica ortodoxă de la Lida. Mirosul de smirnă, dar şi muzica psaltică ce curge ca o şoaptă intensifică această atmosferă de meditaţie şi rugăciune. Cromatica bine echilibrată a picturii este întregită de imense policandre poleite cu aur, lucrate într-un fascinant filigran, a cărui vechime este evidentă. La fel şi Altarul, învăluit într-o minuţioasă îmbinare de artă şi meşteşug, este de o frumuseţe liniştitoare. Măicuţa de la pangar, care vorbea cursiv româneşte, ne-a povestit că din discuţiile pe care le-a avut de-a lungul anilor cu pelerinii, a constatat că aceştia sunt mereu copleşiţi de duhul Marelui Mucenic Gheorghie, ca şi de frumuseţea Bisericii lui de aici.
În partea dreaptă a Altarului, în imediata apropiere a treptelor care coboară în capela subterană, se află lanţurile cu care a fost legat Sfântul, înainte de a fi omorât. Citind aici Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, eram în acelaşi timp înfiorată de prezenţa lanţurilor grele şi reci. Am coborât apoi în grota în care se află mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghie şi o parte din Moaştele sale. Sarcofagul de piatră, restaurat în vremea patriarhului Chiril, este de o impresionantă frumuseţe, oferind privirii monumentalitatea unei adevărate opere de artă. După ce îngenunchezi însă şi te pierzi în lacrimi şi rugăciune, duhul Sfântului te ridică acolo unde sufletul îşi găseşte pacea şi lumina mântuirii. Fiecare doreşte să-şi prelungească şederea lângă mormânt.
Copleşită de puterea rugăciunii Sfântului, am început să urc scările care duceau în Biserică, dar cu fiecare treaptă simţeam o greutate inexplicabilă a trupului. La jumătatea scării m-am oprit brusc şi am coborât alergând… şi grota neîncăpătoare până acum câteva minute era goală. În clipa aceea a devenit un imens Altar al rugăciunii, pe care atât de mult mi-o doream. Nimic nu este mai minunat decât să rămâi singur, tu şi Sfântul care mijloceşte strigătul profund al fiinţei tale către Dumnezeu, şi să simţi prezenţa harului care coboară peste lacrimile rugăciunii. Acolo, în grota Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, cu fruntea pe lespedea rece a mormântului său, am simţit o nebănuită putere de mulţumire şi iertare, putere pe care în nemărginita lui dragoste mi-a dăruit-o Purtătorul de biruinţă.
„Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!“.
Mariana Borloveanu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
