Rugăciune pentru unitatea poporului și pentru binele patriei

a Sfântului Calinic de la Cernica,

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Tu, Care ai scăpat neamul lui Israil din robia Egiptului şi l-ai dus în pământul făgăduinţei, întoarce-Ţi privirile şi către fiii României şi-i luminează pe dânşii pentru fericirea patriei.

Cu focul Tău cel atotputernic, curăţă inimile lor şi revarsă asupra-le duhul de dreptate şi de frăţie.

Precum, în veacurile trecute, Tu le insuflai bărbăţia şi-i făceai a învinge pe cei ce voiau a le cotropi căminele, aşa şi astăzi, Doamne, insuflă-le iubirea de ţară, pentru ca toţi să-şi dea mâna spre a face binele.

Cu Sfântul Tău Duh, fă, Doamne, ca românii să aleagă pe cei mai vrednici şi mai tari în credinţa lor spre a sprijini dorinţele folositoare ţării.

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Tu eşti drept şi atotputernic; nu vei părăsi pe cei ce nădăjduiesc întru Tine.

Ajută-i, Doamne, în ziua încercării, ca din inimă curată să poată lăuda Sfânt Numele Tău în veacul veacurilor.

Amin.

 

Previous Post

Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor

Next Post

Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Related Posts
Total
24
Share