Rugăciunea – cheia Împărăției Cerurilor

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, vrând să-l facă părtaș dragostei Sale. Zidit după chipul lui Dumnezeu și chemat la „asemănarea cu El” (Facere 1, 26), omul este o ființă spirituală care are sădit în sine dorul după Dumnezeu și care este capabilă să intre în mod liber în comuniune cu Ziditorul său printr-un dialog viu și personal. Această relație și continuă convorbire cu Cerul înseamnă rugăciunea.

Dorința fierbinte a omului de a fi mereu în legătură cu Sfânta Treime, de a se ruga, o vedem la Sfinții Apostoli când cer: „Doamne învață-ne să ne rugăm” (Luca 11, 1). Însuși Mântuitorul îndeamnă pe ucenicii Săi și prin ei pe noi: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Matei 26, 41). Domnul Iisus Hristos ne-a asigurat că „toate câte veți cere rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22). Tot așa ne asigură și Evanghelistul Ioan: „Dacă cerem ceva după voința lui Hristos Domnul, El ne ascultă” (Ioan 5, 14). Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să „stăruim în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire” (Coloseni 4, 2). Tot el ne spune: „Faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți Sfinții” (Efeseni 6, 18).

Sfântul Apostol Iacov la rândul său atribuie rugăciunii puteri miraculoase: „Suferă cineva dintre voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica Domnul și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 16).

Rugăciunea este acest dialog viu și personal al omului cu Dumnezeu, ea fiind „Vorbirea minții cu Dumnezeu”, după cum ne spune Evagrie Ponticul („Cuvânt despre rugăciune”, Filocalia, vol. I, p. 88). Sfântul Ioan Scărarul scrie că rugăciunea este „însoțirea și unirea omului cu Dumnezeu, maica lacrimilor și fiica lor, ispășirea păcatelor, pod de trecere peste ispite, peretele din mijloc în fața necazurilor, ­veselia ce va să vie, izvorul vir­tuților, pricinuitoarea harismelor, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, risipirea întristării, descoperirea celor viitoare” („Scara”, Cuvântul 28, Filocalia, vol. IX, București, 1980, p. 403).

Rugăciunea descoperă sensul ultim al existenţei noastre

Prin rugăciune, noi descoperim sensul ultim al existenței noastre, îmbogățirea în Dumnezeu și ­gustarea anticipată a fericirii veșnice. Rugăciunea nu trebuie înțeleasă ca o îndatorire față de Dumnezeu, ci ea trebuie văzută ca împărtășire din dragostea Lui, ca mediu în care ne aflăm creș­terea și împlinirea noastră spirituală. Rugăciunea este rădăcina vieții noastre veșnice și din această cauză Însuși Dumnezeu S-a pogorât la noi și a venit să ne învețe atât cu cuvântul, cât și cu fapta în ce constă împlinirea ei. El S-a rugat de nenumărate ori, a privegheat, a cerut, a stăruit în rugăciune, dar ne-a și îndemnat la rugăciune zicând: „Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află și celui care bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8).

El, Dăruitorul, ne-a învățat să cerem cu stăruință darurile Sale cele dumnezeiești, cu cre­dință și cu inimă curată. Și precum ni le dăruiește toate câte ne sunt de folos, după cum El știe, tot așa și cuvintele Lui ne sădesc în inimă încrederea și îndrăzneala de fii, ca să cerem cu cre­dință ca de la un Părinte toate câte ne sunt de folos pentru mântuirea sufletelor noastre.

Pentru a fi ascultată de Dumnezeu, rugăciunea trebuie să fie sinceră, curată și nepătimașă. Dintr-o astfel de rugăciune ­izvorăsc următoarele virtuți: „Dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blân­dețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-26). Dacă rugăciunea nu este însoțită de smerenie, de dragoste, de bunătate, ea este o rugăciune făcută din „obiș­nuință”. O astfel de rugăciune este asemenea rugăciunii fecioarelor neînțelepte care, pentru că nu au avut în inimile lor untdelemnul credinței, au fost lăsate afară, neprimind nicio recompensă pentru osteneala lor. Rugăciunea trebuie făcută cu multă trezvie pentru că omul lăuntric primește prin rugăciune „cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12, 4). Prin rugăciune ni se împărtășesc puterea mai presus de fire, învățătura mai presus de lume și darurile negrăite și minunate ale Duhului Sfânt.

Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutăţile

Când te rogi, ai multă bucurie în suflet. Rugăciunea aduce multă mângâiere sufletească, pace și bucurie, ea ne unește cu Sfânta Treime, izvorul vieții veșnice, și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm toate greutățile vieții și să pregustăm încă din viața aceasta arvuna și bucuria Învierii și a vieții veșnice. Rugăciunea îmbărbătează pe cel căzut în deznădejde, mângâie pe cel întristat, înviorează pe cel obosit, întoarce la pocăință pe cel rătăcit, sme­rește pe cel trufaș, îmblânzește pe cel aspru.

Rugăciunea îi mângâie pe cei aflați pe paturile suferinței în spitale, în aziluri și pe cei pe care nu are cine să-i mângâie în suferințele lor. Rugăciunea este scara prin care sufletul nostru se înalță la cer și prin ea coboară cerul la noi pe pământ. Rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu: „Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nici o activitate nu este mai de preț decât rugăciunea, fiindcă ea ne dă­ruiește inspirație și putere, pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși fapta bună”, spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul solemn de proclamare a tematicii comemorative și omagială pentru noul an 2022.

Rugăciunea atrage milostivirea lui Dumnezeu

Confruntați cu multiplele probleme existențiale ale omului de astăzi, observând criza morală prezentă în societate, greutățile și încercările mari prin care trece omenirea astăzi, suntem datori să ne apropiem mai mult de Dumnezeu pentru că singura nădejde statornică a omului rămâne rugăciunea. Doar rugăciunea poate schimba pe om și poate atrage milostivirea lui Dumnezeu asupra întregii lumi. Apropiindu-ne de Dumnezeu prin rugăciune și paza sfintelor Sale porunci putem dobândi toate cele ce ne sunt nouă de folos. De aceea este necesar să ne deprindem cu rugăciunea pentru a îndeplini cuvântul de îndemn al Sfântului Apostol Pavel de a ne ruga neîncetat. Aceasta presupune că pe lângă programul de rugăciune zilnic, de dimineață și de seară, să încercăm să-L avem pe Dumnezeu pururi în gând, chemând numele Lui în ajutor.

Să ne rugăm pentru mântuirea strămoșilor, a părinților, a fraților, pentru cei de un neam cu noi, pentru pacea a toată lumea, pentru țară, potrivit îndemnului prorocului care zice: „Căutați binele țării și vă rugați Domnului pentru ea, că de propășirea țării atârnă și fericirea voastră (Ieremia 29, 7).

Rugăciunea în viața credin­cioșilor va contribui la întărirea unității noastre și la păstrarea Legii Strămoșești – Ortodoxia.

PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
59
Shares
Previous Post

Nimeni nu poate fi vindecat cu sila și împotriva voii lui

Next Post

Cancerul, o piedică în calea mântuirii?

Related Posts