– Gheronda, în ultima vreme am probleme cu inima și mă tem să nu păţesc ceva.
– Nu te teme. Toţi trebuie să avem ceva, pentru că dacă avem ceva, atunci stăm la picioarele lui Hristos și-L rugăm ca să ne ajute.
– Gheronda, vă rog, rugaţi-vă pentru mine ca să mă fac bine.
– Nu-ţi este de folos ca să faci rugăciune pentru aceasta. Dacă faci răbdare cu credinţă în Dumnezeu, vei primi pensie de la Serviciul de Asigurări al lui Dumnezeu, care este mai mare decât OAA[1]. Am citit undeva că un bolnav îl ruga pe Sfântul Panteleimon să-l facă bine, însă Sfântul nu-l vindeca. Acela însă a continuat să-l roage. În cele din urmă s-a vindecat. Dar când a murit și a mers în cealaltă viaţă, a văzut că, din pricină că se vindecase, a pierdut multe cununi. Atunci i-a spus Sfântului Panteleimon: „De ce m-ai vindecat, dacă ai știut că voi pierde cununile?”.
– Gheronda, în ceea ce privește sănătatea, până în ce punct trebuie să mă las în mâinile lui Dumnezeu?
– Mai întâi să te încredinţezi lui Dumnezeu și apoi să te încredinţezi omului, medicului.
– Gheronda, cum trebuie să înfruntăm însă o boală grea?
– Înainte de a ne încredinţa medicilor, să premeargă rugăciunea, privegherea, ca să ajute Dumnezeu și să-i lumineze pe medici. Puneţi și puţin untdelemn din candela Sfântului Arsenie, beţi puţină agheasmă, citiţi și vreun psalm.
– Gheronda, din pricina bolii nu-mi pot îndeplini îndatoririle mele duhovnicești și din această pricină mă mâhnesc.
– Acum, când ești bolnavă, să nu faci nimic, nici „Doamne Iisuse”, nici metanii, ci numai să spui „Slavă Ţie, Dumnezeule!”, și aceasta este de-ajuns[2].
– Gheronda, acum, când sunt bolnavă și sufăr, nu mă pot aduna în rugăciune.
– În acest caz rugăciunea se face și cu osteneală și cu durere; se face și cu nevoinţă și de aceea este auzită mai repede decât rugăciunea pe care o faci atunci când ești sănătoasă.
Să iubim puţin și durerea. Boala este o mare binecuvântare pentru om. Când omul conștientizează aceasta, o primește cu bucurie și cântă cu bucurie: „Binecuvânta‑voi pe Domnul în toată vremea”[3]. Îmi aduc aminte de bătrânul Gavriil de la Karulia, care avea niște dureri de nesuportat… Iar când îl cuprindeau durerile, începea să cânte. Stătea mereu întins jos. Adeseori spunea: „Unii îmi spun: «Cruce, Cruce!», dar cuie nu am. Ce fel de cruce este aceasta fără cuie?”.
– Câtă vreme a ţinut asta?
– Destulă vreme, vreo doi ani. Era singur cu desăvârșire. Și să vedeţi, în partea de jos a chiliei sale se făcuse o crăpătură. Iarna intra pe acolo un curent prospeţel… Dar acela, în mijlocul durerilor și al frigului, psalmodia și slavoslovea pe Dumnezeu.
În boală psalmodia este medicament. Și grav bolnav să fie cineva și să sufere mult, când aude o psalmodie, îl mai lasă puţin durerea. Dacă va putea și el însuși să psalmodieze puţin, atunci chiar se va distra. Iată, eu în noaptea aceasta am suferit mult, dar am cântat la diapazon. Tot curajul pe care l-am avut, l-am dat acolo. Și știi câtă putere mi-a dat această psalmodie[4]?
[1] Organizaţia Asigurărilor Agricole.
[2] Stareţul se adresează unei monahii foarte bolnave, dar cu multă mărime de suflet.
[3] Psalmul 33, 2.
[4] Stareţul a spus aceasta la 11 iunie 1994, cu o lună înainte de adormirea sa.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
