Rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul la tăierea degetelor

Doamne, Dumnezeule cel mare întru tărie, Care cu degetul tău cel dumnezeiesc goneşti demonii, primeşte şi acest deget, care s-a tăiat pentru Tine.

Primeşte Doamne şi a doua ramură pe care a sădit-o dreapta Ta.

De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Cel ce primeşte laudă de la patru vieţuitori, primeşte şi pătimire degetului al patrulea tăiat pentru mărturisirea Sfintei Treimi.

S-a săvârşit veselia mea ca şi a celor cinci fecioare înţelepte.

Mulţumesc Ţie, Prealăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-Ţi aduce Ţie al şaselea deget, Cel ce în ziua şi în ceasul al şaselea Ţi-ai întins pe cruce preacuratele Tale mâini.

Precum cu buzele lui David, care de şapte ori în zi Te laudă pentru judecăţile dreptăţii Tale, aşa şi astăzi cu şapte degete preamăresc mila Ta.

Tu Însuţi, Doamne, ai primit în a opta zi tăierea împrejur după lege, şi eu rabd astăzi tăierea a opt degete.

Întru al nouălea ceas Ţi-ai dat Duhul pe Cruce în mâinile Părintelui, iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat Îţi aduc mulţumire că m-am învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele pentru Preasfânt numele Tău.

Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amândouă mâinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe cele două table.

Previous Post

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul

Next Post

Decalogul omului politic

Related Posts
Total
0
Share