– Părinte, nu am iubit smerenia, jertfa, primirea nedreptăţii…
– Nu este exact aşa cum spui. Eu nu mă neliniştesc, pentru că văd că înăuntrul tău a intrat neliniştea cea bună. Repede te vei slobozi de patimi, pentru că ai început să te cercetezi pe tine. Aceasta ajută mai mult decât orice altă nevoinţă. Cel ce se cercetează pe sine îşi lasă cele vechi ale lui şi intră pe drumul duhovnicesc cel corect. Omul nostru cel vechi fură ceea ce face cel nou. Când învăţăm să-l prindem, îi prindem pe toţi hoţii ce ne fură bunătăţile pe care ni le dă Dumnezeu şi astfel ne rămâne nouă bogăţia duhovnicească.
– Părinte, atunci când mă mâhnesc mult pentru vreo greşeală, de pildă pentru că am vorbit urât unei surori, oare aceasta mă ajută?
– Ajută, dar să iei aminte să nu depăşeşti limitele. Să te mâhneşti, dar să te şi bucuri totodată pentru că ţi s-a dat prilejul să ţi se manifeste boala şi s-o vindeci. Să cugeţi: „De vreme ce vorbesc urât şi mă comport astfel, înseamnă că există o oarecare patimă înlăuntrul meu şi s-a ivit această ocazie să iasă afară ca s-o văd şi s-o îndrept”. Fireşte vei cere şi iertare de la acea soră. Căderile te ajută să te cunoşti pe tine însuţi. Toate ies la suprafaţă şi încet-încet se face lucrarea cea bună. Vezi că şi medicii dau uneori bolnavilor diferite substanţe pentru a înlesni manifestarea simptomelor bolii şi a stabili un diagnostic corect. Dau, de pildă, glucoză şi după aceea fac analiza sângelui, ca să vadă dacă a crescut glicemia.
În nevoinţa duhovnicească este necesar să reperăm punctele slabe ale caracterului nostru, slăbiciunile noastre şi după aceea să încercăm să lovim acolo. Căci dacă ştii concret în ce puncte se află duşmanul, te mişti cu siguranţă. Pui harta jos şi spui: „Duşmanul este aici şi aici. Noi trebuie să apucăm să prindem aceste şi aceste puncte. De acolo vom cere întărire, aici este trebuinţă de aceste arme” etc. Adică îţi poţi desfăşura un plan. Dar ca să afli unde se găseşte duşmanul trebuie să te nelinişteşti şi să cercetezi, iar nu să dormi.
– Părinte, oare este mai bine pentru cineva să-şi afle singur slăbiciunile lui sau să i le spună alţii?
– Este mai bine să caute şi să le afle singur, dar şi atunci când i le spun alţii, să nu reacţioneze, ci să primească aceasta cu bucurie. Pentru că se poate ca el să creadă că se vede pe sine, dar de fapt să se vadă aşa cum ar vrea el să fie şi nu aşa cum este în realitate.
– Părinte, oare ceilalţi mă văd mai bine pe mine?
– Omul, dacă vrea, se poate vedea mai bine pe sine. Adică poate localiza mai bine o reacţie a sa, o greşeală a sa şi afla din ce pricină a provenit. În timp ce altul trage concluzii doar din presupunerile ce le face.
– Părinte, se poate ca cineva să încerce să se vadă pe sine aşa cum este şi să nu reuşească?
– Da, căci dacă în încercarea aceasta a lui există mândrie, nu se poate vedea pe sine precum este în realitate.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
