Dacă te vei uita la cei ce-au săvârșit virtutea, vei strânge lângă tine nenumărate fapte bune; vei ajunge smerit, silitor, cu inima zdrobită. Ia aminte la ce a pățit fariseul când a lăsat faptele lui bune și s-a uitat la cel cu păcate. Ascultă și teme-te! (…) Nu te face judecătorul greșelilor altora, nici cercetătorul păcatelor celorlalți!
Nu ți s-a poruncit să judeci pe alții, ci pe tine. Că dacă ne-am judeca pe noi înșine, spune Pavel, n-am mai fi judecați; dar fiind judecați de Domnul suntem pedepsiți (I Corinteni 11, 31-32). Tu însă ai răsturnat ordinea aceasta. Nu-ți ceri socoteală de păcatele mari sau mici, dar iscodești cu de-amănuntul păcatele altora. Să nu mai facem lucrul acesta. Să lăsăm la o parte neorânduiala asta; să facem înăuntrul conștiinței noastre scaun de judecată pentru toate păcatele săvârșite de noi.
Să fim noi înșine și acuzatorii, și judecătorii, și călăii păcatelor noastre. Iar dacă vrei să iscodești și faptele altora, iscodește faptele lor bune, nu păcatele lor. Pentru ca amintirea păcatelor noastre, râvnirea faptelor bune ale altora, chipul acelui scaun înfricoșător de judecată pișcându-ne ca și cu un ac în fiecare zi conștiința, să ajungem smeriți și mai râvnitori ca să dobândim bunătățile cele viitoare.
Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994).
