PS Ignatie (Episcopul Hușilor)
«Marele Vasile, paharul curăției, gura înțelepciunii, temeiul dogmelor, strălucește tuturor duhovnicește» (pasaj din Icosul Slujbei Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei)
Întotdeauna prima zi din an este dedicată unuia dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii Noastre, Sfântul Vasile cel Mare.
El a fost episcop într-un oraș din Asia Mică, Cezareea Capadociei. Biserica i-a atribuit acest supranume, de «Mare», datorită vieții sale excepționale, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și cultural.
Numele de «Vasile» înseamnă «împărat». Toată viețuirea Sfântului Vasile cel Mare a fost egală cu această etimologie a numelui său. Prin tot ceea ce a făcut, simbolic vorbind, a fost un împărat.
Păstorirea sa, modul de a-și trăi viața în Hristos, responsabilitatea față de credincioși, dragostea față de cei sărmani, dedicarea pentru științele profane, toate acestea le-a făcut la modul regal, ca un împărat.
Când spunem «împărat», ne gândim la noblețe, la un anumit tip de comportament, la o anumită poziție, la o anumită strălucire. Așa a fost viața Sfântului Vasile cel Mare. A trăit 49 de ani, era un om firav trupește, însă foarte puternic în cele ale duhului.
Își iubea foarte mult credincioșii. Intervenea, pe lângă prefectul provinciei, atunci când un sărman nu avea suficiente resurse financiare pentru a-și plăti impozitele, pentru a fi scutit.
Își iubea foarte mult patria și familia. Au fost zece copii, dintre care trei episcopi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Petru al Sevastiei. Toți sunt în calendarul Bisericii. Educația deosebită pe care a primit-o Sfântul Vasile, a datorat-o surorii sale, Sfânta Macrina, care avea o dragoste foarte mare pentru Hristos.
Este foarte greu de surprins în cuvinte profilul duhovnicesc al Sfântului Vasile cel Mare. Este greu să torni în cuvinte o personalitate atât de completă și de minunată ca a sa. Slujbele Bisericii ne ajută să intuim și să înțelegem personalitatea sa duhovnicească.
Într-una din stihirile slujbei dedicate Sfântului Vasile găsim descrise câteva din trăsăturile care compun dimensiunea spirituală a vieții acestui sfânt.
Ni se spune că Sfântul Vasile cel Mare a fost hărăzit de Dumnezeu cu «blândețea lui Moise, cu râvna lui Ilie, cu mărturisirea lui Petru și cu teologia lui Ioan». Sunt patru virtuți care concentrează minunat această personalitate marcantă a Bisericii creștine din secolul al IV-lea.
Imnograful le-a consemnat pentru a ne îndemna să reflectăm că ar fi extraordinar să ne asumăm aceste virtuți pe care le-a avut, cu îmbelșugare, Sfântul Vasile.
Să ne asumăm blândețea – într-o lume nervoasă, într-o lume în care nu avem răbdare.
Ne pierdem foarte repede cumpătul dacă cineva intră în disonanță cu ideile pe care le avem și de care suntem convinși. Ne tulburăm foarte tare.
Contextul social în care trăim este unul în care ne contaminăm foarte repede cu starea de nervozitate, de neastâmpăr și de neliniște lăuntrică. Puțini reușesc să fie cumpătați, să își strunească pornirile mâniei.
Este nevoie de multă delicatețe și lucrare lăuntrică pentru a reuși să rămânem într-o stare de liniște, chiar dacă ne aflăm în vâltoarea încercărilor și a situațiilor care ne incită în a ne tulbura.
Râvna lui Ilie. Din păcate, facem din inerție multe din cele ce țin de viața noastră spirituală, că «așa ne-am pomenit» și că «așa este bine».
Puțini mai sunt pătrunși de o vâlvătaie interioară pentru cele spirituale. Să simțim că ființa noastră arde pentru Dumnezeu.
Din nefericire, ne consumăm pentru cele ce țin de lumea aceasta, trecătoare, care nu ne pot da nici liniște, nici lumină. Ne bucurăm de ele conjunctural, însă nu reușesc să ne dăruiască liniștea de care avem nevoie.
Dacă am face o evaluare, pe parcursul unei zile sau a unei săptămâni, și să ne întrebăm cât din energia spirituală a vieții noastre am consumat-o pe nimicuri și cât pe cele esențiale, rezultatul ar fi unul dezolant. Ne pierdem în foarte multe nimicuri.
Atunci când ne lăsăm hipnotizați de lucrurile mărunte, ne scade râvna și nu mai avem aceeași vigoare spre cele care ne împlinesc cu adevărat.
Energia pe care o consumăm în lucrurile mărunte este direct proporțională cu diminuarea intensității râvnei pentru cele importante ale vieții noastre.
Sunt atâtea lucruri în care noi ne pierdem. Ar fi foarte frumos să ne pierdem în cele importante: în nevoința dragostei pentru cel de lângă noi, în nevoința de a ne aprofunda credința mai mult și de «a ne pierde», cu adevărat, în Dumnezeu.
Sfântul Vasile este asemuit cu Sfântul Apostol Petru, cu puterea lui de mărturisire, de curaj și sinceritate.
Sfântul Petru nu a fost o persoană care căuta la propria imagine. A fost un om sincer, cu o fire vulcanică, dar o inimă deschisă. Avea curajul să spună Domnului ceea ce gândea – sigur, nu trebuie asociată sinceritatea cu lipsa de noblețe, cu bădărănia și cu jignirea sub masca sincerității.
Un om sincer este un om care caută să nu rănească – când ajungi la poarta sufletului unui om să te descalți.
Rostirea adevărului, într-o lume a minciunii, constituie un dar de la Dumnezeu. Sfântul Petru a avut acest dar de a spune adevărul. A avut și inspirația să mărturisească credința în Fiul Lui Dumnezeu.
Ni se cere și nouă – mai ales în lumea aceasta, în care mulți contestă adevărul Bisericii – să-L mărturisim pe Dumnezeu. Ne lipsește această componentă a vieții spirituale. Nu putem mărturisi ceva ce nu cunoaștem și nu am aprofundat.
Sfântul Vasile cel Mare a apărat credința în fața celor care contestau Dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Teologia Sfântului Ioan. Teologie nu presupune absolvirea unui Seminar sau a unei Facultăți de Teologie. În gândirea Sfinților Părinți, a face teologie înseamnă a vorbi cu Dumnezeu și a-L vedea pe Dumnezeu. Oricine vorbește cu Dumnezeu, prin rugăciune, oricine are puterea de a se împărtăși de viața Lui și Îl vede pe Dumnezeu, este teolog.
Sfântul Vasile cel Mare, în rugăciunile care alcătuiesc Sfânta Liturghie (Anaforaua) concentrează toată teologia Bisericii creștine. Ele sintetizează, în puține cuvinte, ceea ce a făcut Preasfânta Treime pentru noi.
Să nu fim sclavii nimicurilor. Să fim «împărați» prin modul de a ne trăi viața. Viața noastră spirituală să fie plină de noblețe și de strălucire.
Într-o scrisoare către tineri, Sfântul Vasile cel Mare le spunea contemporanilor săi că «astăzi este o foarte mare foamete după dragoste».
Sfântul Vasile se gândea la un cuvânt al Mântuitorului, care spunea că atunci când vine sfârșitul lumii, «dragostea dintre oameni se va răci». Avem nevoie, astăzi, să fim înfometați după dragoste. Să avem și capacitatea de a o dărui.
Sfântul Vasile cel Mare ne dă un îndemn ce sintetizează virtuțile care fac parte din biografia sa spirituală:
«Oricât vei fi de copleșit de treburi, fă-ți și mai multă vreme pentru Domnul.
Chiar dacă te-a jefuit cineva, nu-l purta prin judecăți. De te urăște cineva, tu răspunde-i cu iubire.
Dacă ești prigonit, rabdă. Dacă ești defăimat, roagă-te.
Fii mort păcatului. Răstignește-te împreună cu Hristos. Aruncă-ți toată povara grijilor pe spatele Mântuitorului, ca să te afli și tu printre miile de îngeri».
Sursa: http://episcopiahusilor.ro
