Călugărul mut

Preot Ioan Istrati

Când eram în Athos, am muncit la o chilie de părinți greci de lângă Mănăstirea Iviron. Acolo era un călugăr bătrân, care zâmbea la toată lumea și era mut. Stătea aplecat la slujbe, cu capul spre pământ. Făcea sute de închinăciuni cu o viteză extraordinară, parcă plutea ridicându-se. Noi eram tineri și nu puteam ține pasul la zborul de pocăință al bătrânelului.

Egumenul mă pusese la zidit un gard de piatră. Și părintele ăsta, fără să-l rog, venea și îmi aducea pietre la mână, ajutându-mă foarte mult. Îi mulțumeam și zâmbea. Dădea din cap.

Odată, la masă, l-am întrebat pe egumen despre bătrânul mut. Mi-a zis: ehei, părintele ăsta e de 40 de ani în chilie. La început era foarte mânios și cânta foarte frumos, de se minunau părinții de la Protaton sau Iviru. Într-o zi, părintele s-a mâniat strașnic pe ceilalți frați și a început să-i batjocorească, să-i facă în toate felurile.

În noaptea aceea, i s-a arătat Maica Domnului într-un veșmânt ca lumina cerului și i-a pus degetul la gură. De-atunci a muțit. Părul i-a incărunțit într-o clipă. Nu mai poate vorbi nicidecum. 

Stă doar și zâmbește. Și i-a zis Împărăteasa: dacă nu vei sta în liniște, nu te vei putea mântui.

După 4 ani, am trecut iar pe la chilie. Părintele mut se mutase la Domnul. El m-a învățat că mai bine ești mut și te rogi mereu, decât să ai glas și să rănești pe toți din jurul tău.

Total
319
Shares
Previous Post

Duminica dinaintea Botezului Domnului (Predica Sfântului Ioan Botezătorul)

Next Post

Să fim „împărați” prin modul de a ne trăi viața

Related Posts