Într-un an a fost secetă mare și s-au uscat în mănăstire puțurile, chiar și iezerele au secat căci era lipsă mare de apă. Atunci a zis egumenul unor frați duhovnicești: “Nimeni altul nu va îndupleca pe Dumnezeu să ne dea nouă apă, fără numai Avva Teodor, pentru că de mare dar dumnezeiesc este plin.”
Și, chemând la sine pe fericita, i-a zis egumenul: “Părinte Teodore! Să iei vasul și să ne scoți nouă apă din puț”.
Și era uscat puțul, neavând nicio picătură de apă. Iar ea a zis: “Binecuvântează părinte!” Și a plecat la puț în care, slobozind vasul, l-a scos plin de apă curată și l-a dus la egumen, care ședea cu frații. Toți s-au minunat văzând acest lucru. Apoi merseră la puțul în care demult secase apa și privind, l-au văzut plin de apă și au slăvit pe Dumnezeu. Și a fost apa aceea din destul la toată trebuința mănăstirească, până ce s-a pogorât ploaia și a umplut de apă toate cisternele cele uscate.
Iar fericita, smerită fiind cu duhul, zicea către frați: “Nu pentru mine s-a făcut aceasta, ci pentru părintele, egumenul nostru care cu credința pe care o are către Dumnezeu, m-a trimis cu neîndoire. Iar eu mi-am făcut slujba mea, nădăjduindu-mă spre rugăciunile părintelui nostru”.
Extras din Vieţile Sfinţilor – Cuvioasa Teodora, care s-a nevoit în chip bărbătesc (11 septembrie).
