Cuviosul se ruga neîncetat pentru anumite cazuri de bolnavi, dar și pentru toți bolnavii în general, în vreme ce el însuși era tot timpul bolnav. După operația de hernie, a început să aibă hemoragii la intestin, însă nu spunea nimănui nimic. După trei ani, în 1991, aceste hemoragii au devenit din ce în ce mai dese. El însă își continua programul, tăinuindu-și durerile și suferința.
Singurul lucru de care s-a îngrijit a fost ca, în Postul Mare din anul 1991, să-și sape mormântul. „De două ori până acum mi-am săpat mormântul”, spunea, „unul la Stomiu și unul la Cinstita Cruce, însă nu am murit. Acum mă gândesc să-mi sap încă unul. Când cineva este singur, trebuie să fie hotărât să moară pentru dragostea lui Hristo și, pentru aceasta, trebuie să aibă și mormântul pregătit. Altfel, dacă nu este hotărât să moară, la o mică indispoziție își va spune: «Ești singur, ai puțină grijă de tine, ca să nu-i îngreuiezi și pe alții». Însă, atunci când este hotărât să moară și are și mormântul pregătit, nu mai încape discuție, poate să meargă înainte”. Astfel, cu noblețe duhovnicească, Starețul înainta pe calea sa ascetică.
În timp ce își săpa mormântul, a venit la el un vizitator, care l-a întrebat:
– Gheronda, ce faci aici?
– Vreau să pun o marcotă, i-a răspuns râzând. Și a adăugat: Îmi fac casa de veci; cea pe care o am acum este provizorie.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
