Ana prorocița, mama profetului Samuil, era stearpă, așa cum cunoaștem din Scriptură, și nu avea copii deloc. Cealaltă femeie a bărbatului ei avea mulți copii. Fiind stearpă, suferea și își dorea și ea să dobândească un copil. Durerea sufletului ei a condus-o la Templul lui Dumnezeu, ca să se roage. Îngenuncheată fiind în Templu, plângea sfâșietor și se ruga lui Dumnezeu. Din multa ei rugăciune și din dăruirea totală lui Dumnezeu, nu simțea ce se petrecea în jurul ei, fiind cu totul dăruită, trup și suflet. Lacrimile ei curgeau ca un râu, inima ei ardea și glasul ei striga sfâșietor. Preotul Eli era în Altar, în Sfânta Sfintelor, precum și slujitorul. Spune slujitorul preotului lui Dumnezeu:
– Ce se întâmplă cu această femeie beată? Să o scoatem din templu?
– Nu, nu o vom scoate, fiindcă sufletul ei este foarte îndurerat. Las-o acolo, să-și verse durerea ei înaintea lui Dumnezeu.
Și cunoaștem că această rugăciune i-a adus ca roadă un sfânt în pântecele ei și a născut pe marele Profet Samuil.
Vedeți de ce fel de rugăciuni este nevoie, ca să primim răspuns la cererile noastre de la Dumnezeu și, mai ales, atunci când acestea sunt serioase și greu de dezlegat? Câte probleme ne preocupă, familiale, economice, probleme legate de copii, pentru care toți părinții au o cutremurătoare agonie astăzi. Căci în afara casei pândesc lupi și lei, ca să-i sfâșie. Prin urmare, agonia acestor oameni este foarte mare, căci vedem cum satana îi prinde în mreaja sa, îi prinde în cârlig și îi trage afară din mare. Și astfel se creează această putrezire și moartea sufletească a copiilor. Toți acești copii au nevoie de multă rugăciune.
Avem, desigur, foarte multe pilde de mame, a căror rugăciunea au salvat pe copiii lor, precum Sfânta Monica. Precum știți, Sfânta Monica era mama Sfințitului Augustin. Acesta, înainte de a deveni „sfințit”, era desfrânat, unul dintre cei mai mari păcătoși. Dar această femeie sfântă nu a îngenuncheat în fața acestei primejdii mari, înaintea pierzării fiului ei. Nu s-a împuținat când l-a văzut tăvălindu-se în desfrânare neîncetat, deoarece curajul și credința ei erau mari. Se nevoia în rugăciune, pe măsură erau și lacrimile ei. Iar durerea ei l-a adus la pocăință. S-a pocăit Augustin. Dar și mai târziu, când a căzut în erezie, mama a purtat o altă luptă mare, ca să-l readucă la Credința Ortodoxă. A ajuns la Mediolan și, ajungând la Sfântul Ambrozie, plângea și se tânguia înaintea lui, arătându-i toate cele care le făcuse fiul ei. Văzând lacrimile ei, precum și durerea sufletului ei dimpreună cu credința, i-a spus:
– Femeie, aceste lacrimi ce le verși, nu vor rămâne fără roadă. Crede-mă că fiul tău se va schimba.
Și într-adevăr, s-a schimbat și a devenit Sfințitul Augustin, care este prăznuit astăzi între Sfinții Bisericii.
Vedeți marile izbânzi ale mamelor? Nu s-au temut, nu au deznădăjduit atunci când îi vedeau pe fiii lor distrugându-se. Niciodată nu au lăsat loc descurajării. Aceasta este un mare rău. De aceea trebuie să-i întărim pe copii, să le sădim sămânța dreptei cinstiri și să nu ne pierdem curajul, căci ceea ce semănăm, nu se pierde. Intră sămânța în sufletul lor și chiar dacă acum la tinerețe nu primesc nimic, vorbesc împotrivă, ies în afară, nu vin la biserică și fac oarecari greșeli. Înlăuntrul lor însă au credință, înlăuntrul lor se ascunde un om foarte frumos. Să știți că sămânța va da rod. Va veni vremea când Dumnezeu va da vânt prielnic, va ploua, va răsări soarele și va rodi însutit. Dacă Dumnezeu îi va chema, așa cum așteptăm să se petreacă, și se vor învrednici și de mucenicie, atunci veți vedea că nimic nu s-a pierdut. Fiindcă Hristos S-a răstignit pentru toată lumea și mai ales pentru copii, care în societatea de astăzi se primejduiesc cel mai mult.
Și părinții, și Biserica, și mai ales noi, duhovnicii, care vedem cele mai ascunse ale fiecărui copil și știm ce se întâmplă, trebuie să ne rugăm. Să rugăm zi și noapte și mai ales pentru acei copii care sunt născuți în eresuri și pentru cei pe care i-au distrus drogurile și hoinăresc pe drumuri, fără nicio protecție, fără ca cineva să se îngrijească de ei. Toți aceștia au nevoie de ușurare și din partea durerii și a bolii, și din partea bolilor psihologice, care au ajuns o stare permanentă la tineri.
Noi, creștinii, care cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, va trebui să ne rugăm pentru fiecare făptură pe pământ, pentru fiecare om pierdut sau îndurerat, căci numai atunci ne vom împlini datoria față de Dumnezeu și vom fi copii adevărați ai lui Dumnezeu. Și Dumnezeu astfel face. Acoperă toată lumea, indiferent dacă oamenii Îl hulesc, dacă L-au uitat sau nu-L cunosc deloc. Dragostea noastră trebuie să se întindă, să nu se limiteze doar la familia noastră, ci la toată lumea. Sfinții Părinți chiar și față de animale aveau milostivire și îndurare. Aveau milă față de ele și le iubeau datorită sfințeniei sufletului lor.
Anii grei se apropie. Când vom vedea războaie și cutremure și diferite evenimente, înseamnă că vremea este aproape. Așteptăm să se petreacă multe. Potrivit cu profețiile Sfinților, în vremurile de pe urmă se vor petrece mari evenimente. Și cuvântul lui Dumnezeu, și cuvintele Sfinților sunt adevărul. Nevoința pe care așteptăm să o ducem este pentru credința în Dumnezeu-Omenitatea lui Iisus, de vreme ce credem că Hristos este Dumnezeu și S-a făcut om și S-a pogorât pe pământ, ca să dea izbăvire și să alunge întunericul necredinței și al nedumnezeirii. Iar noi, ca ostași ai lui Hristos, de vreme ce suntem oastea lui Hristos, suntem datori să ne pregătim și să ne înarmăm. Un stat, atunci când observă că alt stat pregătește atac, începe pregătirea defensivei și a contraatacului. Tot astfel și noi. Iar pregătirea este cunoscută.
Să credem mai întâi că dacă avem credință și smerenie, vom atrage Harul și această mare putere a lui Hristos, ca să mărturisim. Niciodată să nu credem și să îndrăznim să cugetăm că această putere o avem de la noi înșine. Vom spune: „Eu sunt neputincios, sunt nedestoinic, sunt păcătos, sunt un nimic, sunt zero, sunt cel mai netrebnic om”. Numai smerenia va atrage puterea lui Hristos și va birui. Căci unde Hristos insuflă cu puterea Sa mai presus de fire, acolo săvârșește lucruri mai presus de fire. Să nu credeți că prin puterile personale și omenești vom înfrunta orice lucrare și intervenție a diavolului și a lucrătorilor lui. Niciodată. Omul este neputincios, nu are nicio putere să înfrunte toate aceste primejdii, fără numai cu puterea lui Dumnezeu. Să credem că atunci când Dumnezeu ne va chema la această mărturisire, „odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea”. Iar atunci când întru smerenie vom primi să dăm această mărturisire, vom primi Harul lui Dumnezeu, ca să-l biruim pe cel viclean și astfel să ne încununăm.
În continuare trebuie să ne îndreptăm viața, să o facem ortodoxă în ce privește virtuțile și nevoințele, ca să simțim, să gustăm și să credem cu adevărat în Dumnezeu. Când credem că Hristos în vremea muceniciei săvârșea minuni cu Sfinții și-i întărea în nevoință, vom simți prezența Lui vie întru noi, așa cum o simțeau Mucenicii. Vedem că în vremea muceniciilor Sfinților, Mucenicii și Pustnicii primeau cercetare dumnezeiască, mucenicească, vedenii dumnezeiești și intervenții ale Harului, fără ca ceilalți să observe. Și astfel primeau putere. Și toate acestea îi ajutau să depășească greutatea chinurilor și astfel se săvârșeau în Domnul.
Apostolul Pavel într-una din epistolele sale spune: „Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari” și atâtea altele au pătimit. Prin credință Mucenicii au izbândit toate aceste isprăvi mari. S-au nevoit împotriva împăraților, împotriva tiranilor, împotriva chinurilor, împotriva focului și atâtor primejdii, dar au biruit și au fost încununați și s-au sfințit.
Dar noi spunem: „De vreme ce nu vedem acum virtute, ci avem întuneric adânc al păcatului și al necredinței, dar mai ales în aceste țări, în care ne inundă toate credințele, toate rasele de oameni, sataniștii care au multă putere, și atâtea alte confesiuni și eresuri, cum se vor mai arăta astăzi Sfinți?
De vreme ce lipsește orice virtute, de vreme ce pustnici nu mai avem acum, precum în anii de demult care sfințeau și pustietățile, de vreme ce credința se va clătina până la temelii, cine vor fi Sfinții vremurilor de pe urmă?
Cu toate acestea, Sfinții nu vor lipsi până la sfârșitul veacurilor. Până la a Doua Venire, Biserica va rodi Sfinți. Și fiindcă anii aceștia sunt foarte aproape și așteptăm să dăm această mare mărturisire, datori suntem să ne pregătim și să ne întărim neîncetat copiii, chiar și cu câteva cuvinte, pe care le cunoaștem, și să-i întărim în Credința Ortodoxă și în mărturisire. Cel care se va învrednici să dea această mărturisire a credinței în anii ce urmează, care vor fi ultimii și cei mai slăviți, acest Mucenic va fi de zece ori mai strălucitor în Împărăția Cerurilor decât Mucenicii de dinainte, pe care-i prăznuiește Biserica noastră. Să nădăjduim că și noi, cu Harul Domnului, ne vom învrednici de această mare mărturisire în vremurile de apoi. Amin.
Extras din Arta mântuirii– Starețul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2018.
