Cu adevărat, Hristos după Răstignirea Sa S-a pogorât la iad și, așa cum spun Părinții Bisericii noastre, tot iadul a fost luminat de focul Dumnezeirii. De la focul Dumnezeirii s-au luminat toate sălașele din iad cu strălucirea Sa, legăturile și încuietorile iadului s-au rupt, iar cei dintru întuneric au văzut Lumina. Veacuri întregi petrecuseră în întunericul iadului. Atunci Hristos a întâlnit pe Adam și Eva, dar acolo L-au văzut cu firea omenească; cu chipul lui Dumnezeu-Omul. I-a chemat cu aceeași voce a Dumnezeirii, așa cum odinioară în Rai îi chemase mai întâi, spunându-le: „Adame, unde ești?”. Și atunci le-a spus:
– Veniți împreună cu Mine! Ajunge atâtea veacuri petrecute aici jos. Ați plătit păcatul vostru. Eu pentru voi M-am făcut om, pentru voi am pășit pe pământ și am suferit multe chinuri. Pentru voi M-am jertfit și am răbdat ocări, disprețuiri, pălmuiri, învinovățiri, scuipări, biciuire, cunună de spini, dureri, cruce și moarte, ca să vă mântuiesc. Eu am plătit datoria voastră.
Și prezintă iconografia bizantină în icoana Învierii, pe Hristos înviat ținând cu mâna dreaptă pe Adam și cu mâna stângă pe Eva, ca să-i aducă lui Dumnezeu Tatăl jertfă neîntinată. Iar ei Îl privesc în ochi, Îi recunosc glasul și Îl urmează cu toți Profeții, Drepții, precum și cu toți cei care au crezut că Dumnezeu S-a întrupat și S-a jertfit, ca să plătească datoria noastră și astfel să urce împreună cu El în Împărăția Cerurilor.
Precum un biruitor, atunci când biruiește, nebun fiind de bucurie, ține în mâini captura, sceptrul biruinței, tot astfel și Hristos a ridicat pe om, care era osândit în iad, și l-a dus la Părintele Său ca pe un trofeu, mântuit și spălat cu Sângele Jertfei Sale. Cât de nesfârșită este dragostea și milostivirea lui Dumnezeu!
Dumnezeu vrea mult ca să-l mântuiască pe om. Când omul se pocăiește și Îl iubește pe Dumnezeu, toată păcatele sunt îndepărtate, toate se împrăștie, toate se risipesc și omul înaintează către dobândirea lui Dumnezeu în veșnicie. Așadar, numai să ne pocăim și să iubim; nimic altceva. Pe pământ să nu iubim nimic altceva, fără numai pe Dumnezeu. Iar aceasta să o facem cerere în rugăciunea noastră. Să cerem să ne dea luminare, ca să înțelegem măreția lui Dumnezeu și să-L iubim. Atunci ne vom conștientiza și nepuțința noastră. Când vom trăi acest lucru, și anume că sunt un nimic și că totul este Dumnezeu, atunci Îl îmbrățișez pe Dumnezeu și mă mântuiesc. Așadar, nimic nu ne rămâne decât să ne întoarcem la Dumnezeu cu dragoste și toate ni se vor ierta.
Luați aminte, creștini, la deznădejde, deoarece după apusul întristării să fiți siguri că va răsări soarele bucuriei și al nădejdii. Să nu închidem ușa sufletului nostru la Soarele Învierii. Este Soarele Care încălzește mult inima, care topește și alungă norii negri ai diavolului, ai deznădejdii, și alungă întunericul diferitelor greutăți și rele, ce le-au născut păcatul și îndepărtarea noastră de Dumnezeu. Răsare Soarele, iar fiarele ce stăpâneau în întunericul nopții se ascund și se retrag în vizuinele lor.
A răsărit Soarele Învierii, Hristos, iar fiarele neîmblânzite care voiau să-L războiască s-au împrăștiat și au fost nevoite să se ascundă în peșterile ideologiei lor. Dacă mii de soldați urcați pe un vârf de munte pot să spună „stop” soarelui și să-i oprească răsăritul, vor putea atunci și mii de demoni și necredincioși să împiedice răsăritul Soarelui Învierii. Precum soarele înaintează netulburat și neîmpiedicat până ajunge la zenitul său, tot astfel și Soarele Hristos străbate prin Istorie neînfricat de răgetele fiarelor și ale nerozilor atei și răspândește dragostea și nădejdea în sufletele credincioșilor.
Să-L urmăm, fiii mei, să ne pocăim neîncetat pentru păcatele noastre și să pășim pe calea mântuirii cu nădejde și cu credință în dragostea lui Dumnezeu! Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
