În Sfânta și Marea Marți, Biserica ne amintește de pilda celor zece fecioare. Mirele Bisericii și al sufletului nostru, „Cel mai frumos cu chipul decât oamenii toți”, merge către Patima cea de bunăvoie, chemând la Sine pe toți credincioșii Săi, ca să ne facă părtași ai mântuitoarelor Sale Patimi și ai biruinței Învierii Sale.
Dumnezeieștii Părinți au rânduit această sfântă zi ca să ne amintim de cele mai didactice și mai reprezentative parabole ale Domnului nostru: parabola celor zece fecioare. Și nu întâmplător au rânduit aceasta. Mergerea împreună cu Hristos către dumnezeiasca Patimă nu trebuie să fie tipiconală sau simplu sentimentalistă, ci să fie participare totală la nevoința căii în Hristos și să fie însoțită de o schimbare ontologică a ființei noastre. Amintirea parabolei celor zece fecioare este un foarte bun sprijin duhovnicesc ce ne ajută să nu fugă din mintea noastră Ziua Înfricoșătoarei a doua Veniri a lui Hristos.
Cu prilejul unei cuvântări eshatologice, Domnul a spus și următoarea parabolă: Împărăția Cerurilor seamănă cu zece fecioare care, după ce au luat untdelemn în candelele lor, au mers să-L întâmpine pe Mire. Cinci din ele erau înțelepte și s-au îngrijit să aibă la ele și untdelemn pentru candelele lor, pe când celelalte erau nebune și nu s-au îngrijit să aibă cu ele untdelemnul necesar. Deoarece Mirele întârzia să vină și noaptea înainta, s-au culcat. La miezul nopții s-a auzit un glas puternic care anunța venirea Mirelui. Fecioarele s-au sculat ca să întâmpine pe Mire. Fecioarele înțelepte, care aveau untdelemn, și-au aprins candelele lor, pe când cele nebune cereau deznădăjduite de la cele înțelepte să le dea puțin untdelemn. Acelea le-au răspuns că abia le ajunge pentru ele și de aceea ar face bine dacă ar merge să cumpere. Fecioarele cele nebune au alergat să cumpere untdelemn, dar între timp Mirele a venit și a intrat în cămara de nuntă cu cele cinci care erau înțelepte. Apoi ușa s-a închis. Cele nebune au ajuns după aceea și au început să strige Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! Acesta însă le-a spus că Adevărat vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi. Și astfel au rămas afară de cămară. Și Domnul încheie această parabolă cu un îndemn mântuitor: Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. Și „Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa”.
Această parabolă are ca scop să amintească credincioșilor că a Doua și slăvita Venire a Domnului va avea loc pe neașteptate și va veni „ca un hoț în noapte” (1 Corinteni 5,2). De aceea creștinii trebuie să fie mereu pregătiți pentru venirea Sa, căci altfel vor rămâne afară de Împărăția lui Dumnezeu și se vor pierde.
Astfel, dumnezeieștii Părinți au socotit folositor să afierosească o zi din Sfânta și Marea Săptămână amintirii acestei parabole eshatologice a celor zece persoane. Atmosfera plină de umilință a acestor zile este cel mai bun prilej pentru ca Biserica noastră să ne amintească despre neștiuta și înfricoșătoare zi a celei de a Doua Veniri a lui Hristos. Însuși Domnul în noaptea cea dramatică a prinderii Sale în Grădina Ghetsimani a atras atenția Ucenicilor Săi, zicând: „Privegheați și vă rugați” (Marcu 14,38).
Fecioarele sunt sufletele noastre, iar untdelemnul pentru candele este o luptă neîncetată pe pământ de a face voia lui Dumnezeu, de a săvârși fapte bune, de a îndepărta neîntrerupt din viața noastră toate acele elemente care străine firii noastre și care se împotrivesc sporirii și desăvârșirii noastre duhovnicești. Candela este îndrăznirea noastră înaintea lui Dumnezeu. Fecioarele înțelepte simbolizează sufletele bine intenționate, care trăiesc neîntrerupt dorul după Mirele Bisericii, Mântuitorul Hristos. De aceea se nevoiesc neîncetat să dobândească virtuți și sporire duhovnicească și să îndepărteze toate acele elemente care se împotrivesc unirii noastre cu Dumnezeu. Fecioarele cele nebune simbolizează sufletele trândave, nepăsătoare și multe lucruri împotrivitoare lui Hristos. Sunt acele suflete care sunt absorbite de bunăstarea materială, dar sunt nepăsătoare față de sporirea duhovnicească și mântuirea în Hristos.
Ca și creștini care participăm la dumnezeiasca Patimă, trebuie să avem mereu cugetul nostru îndreptat spre cum să ne unim sufletul cu Mirele Hristos. Lucrurile ieftine și trecătoare trebuie să le punem pe planul al doilea, dacă vrem și noi să ne aflăm împreună cu fecioarele cele înțelepte la a Doua Venire a Domnului. Calea dumnezeieștii Patimi este cea care ne conduce la izbăvirea în Hristos și viața cea veșnică.
