Să nu te tulbure niciunul din necazurile din viaţă!

1. a. S-au înmulţit necazurile tale, ţi s-au făcut iarăşi mai mari încercările şi mai lungi căile de străbătut, iar mânia duşmanilor îşi înalţă mai sus văpaia. Dar nu trebuie să te tulburi, nici să te nelinişteşti, ci tocmai dimpotrivă să te bucuri, să salţi, să te încununezi şi să dansezi. Dacă n-ai fi dat mai înainte diavolului lovituri de moarte, nu s-ar fi sălbăticit atâta fiara, ca să meargă mai departe. Dovada curajului şi a biruinţei tale şi dovada marii lui înfrângeri este că se năpusteşte şi sare asupra ta cu mai multă furie, că-şi arată mai tare neruşinarea, că varsă mai din belşug veninul. Aşa a făcut şi Iov, când diavolul a fost înfrânt în încercarea cu luarea averilor, cu uciderea copiilor, dând dovadă şi atunci că a primit mari răni, s-a îndreptat spre capul răutăţilor, spre atacul trupului, izvorul viermilor, hora rănilor. Da, le numesc horă şi cunună şi roi de mii de premii! Şi nu s-a oprit nici aici. Şi pentru că nu-i mai rămăsese nicio altă încercare de acest fel – că adusese peste Iov boala ca pe cea mai mare nenorocire – a pus în mişcare iarăşi şi alte încercări. A înarmat soţia, i-a aţâţat pe prieteni, a pornit împotriva lui slugile, facându-le fiare sălbatice; prin toate îi zgândăreau rana.

b. Asta o încearcă şi acum neîncetat cu tine; dar împotriva capului; că viaţa ta ajunge din zi în zi mai strălucitoare, mai îmbunătăţită, mai luminoasă. Mai mare îţi este acum bogăţia, mai îmbelşugat câştigul, cununile mai multe şi mai dese; chiar durerile îţi sunt mare adaos de curaj, iar uneltirile vrăjmaşilor îţi sporesc bunătatea. Aşa sunt necazurile! Pe cei care le îndură în linişte şi cu curaj, îi urcă deasupra suferinţelor, îi înalţă de nu-i ating săgeţile diavolului şi-i învaţă să dispreţuiască uneltirile. Că şi pomii care cresc la umbră sunt fără de putere şi nu dau roadă, pe când cei care înfruntă schimbările aerului, care primesc loviturile vânturilor, arşiţa soarelui, sunt mai puternici, sunt plini de frunze şi se rup de fructe, tot aşa se întâmplă şi cu cei care călătoresc pe mare. Cei care pun pentru întâia oară piciorul în corabie, oricât ar fi de curajoşi, din pricina nedeprinderii cu marea se tulbură, se neliniştesc, sunt cuprinşi de ameţeli, pe când cei care au străbătut oceane multe, care au suferit furtuni pe mare, care s-au izbit cu corabia de stânci, care au îndurat atacurile fiarelor mării şi răutăţile hoţilor de mare şi au suferit multe naufragii şi furtuni dese, merg în corabie cu mai mult curaj decât cei care merg pe pământ; nu stau înăuntrul corăbiei, ci se aşează pe marginile ei şi stau fără frică la proră şi la pupă; chiar cei care mai înainte de a merge cu corabia aveau zugrăvită pe faţă teama şi cutremurul, după ce s-au desprins cu furtunile mării, trag frânghiile, ridică pânzele, pun mâna pe lopeţi şi aleargă cu uşurinţă prin toată corabia.

c. Să nu te tulbure dar niciunul din necazurile din viaţă! Atât au reuşit asupra noastră, fără voia lor, duşmanii noştri, ca să ne facă să nu suferim răul ce ni-l fac; şi-au terminat săgeţile şi n-au câştigat nimic altceva decât că s-au făcut de ruşine, că s-au făcut de râs şi că sunt în ochii tuturora duşmani de obşte ai neamului omenesc. Aceasta-i plata ce-o primesc duşmanii, aceasta-i sfârşitul războaielor lor! Ah, ce mare lucra este virtutea şi dispreţul lucrurilor din lumea aceasta! Virtutea câştigată chiar cu ajutorul curselor ce i se întind e încununată de cei care luptă împotriva el. Cei care o fac să strălucească mai mult, cei care încearcă s-o doboare, îi fac mai puternici, mai înalţi, mai de nebiruit, mai de neînfrânt pe cei ce o săvârşesc. Virtutea n-are nevoie de arme, lănci, ziduri, şanţuri, turnuri, bani, ostaşi, ci numai de voinţa puternică, de suflet neclintit, ca să înfrângă toate uneltirile omeneşti.

2. a. Spuneţi, dar, acestea, Stăpâna mea prea iubitoare de Dumnezeu! Spune-ți-le şi ție şi celor care luptă împreună cu tine această luptă bună! Ridică sufletele tuturor, întăreşte-ti oştirea, ca să-ţi fie cununa virtuţii îndoită, întreită, înmiită, iar prin suferinţele tale şi prin îndemnurile date altora să îndure şi aceştia suferinţele, înduplecă-i să sufere totul cu linişte, să dispreţuiască umbrele, să întoarcă spatele înşelăciunii viselor, să calce în picioare lutul, să nu pună niciun preţ pe fum, să nu socotească stânjenitoare pânzele de păianjen şi să treacă cu nepăsare pe lângă iarba care putrezeşte. Aşa e deşertăciunea fericirii omeneşti şi mai mult decât atâta. Nu poti găsi cu uşurinţă o imagine ca să înfăţişeze exact deşertăciunea el. Pe lângă nimicnicia ei, mai aduce şi vătămare mare celor îndrăgostiţi de ea, nu numai în veacul ce va să fie, ci şi în viaţa aceasta, în zilele acestea în care par că se desfată. După cum virtutea saltă, înfloreşte şi se arată mai strălucitoare chiar în timpul în care i se duce război, tot aşa şi viciul îşi arată slăbiciunea, râsul şi
batjocura multă şi nespusă, chiar în timpul în care este cultivat şi răsfăţat.

b. Spune-mi te rog, a fost oare om mai vrednic de milă decât Cain chiar în timpul în care părea că îl biruie pe fratele său, că-l doboară, că-şi sătura furia şi mânia aceea nedreaptă şi blestemată? Poate fi, oare, ceva mai necurat decât mâna aceea care păruse biruitoare, decât dreapta aceea care dăduse lovitura şi ucisese, decât gura aceea neruşinată, care urzise viclenia şi întinsese laţul? Dar pentru ce vorbesc eu de mădularele care săvârşiseră crima? Tot trupul i se chinuia, pradă suspinului şi cutremurului neîntrerupt. Ce noi lucruri! Ce biruinţă ciudată! Ce trofeu ciudat! Cel ucis, cel care zăcea mort este încununat şi lăudat, iar cel victorios, cel ce biruise, nu numai că a rămas neîncununat, ba dimpotrivă tocmai pentru aceea a fost chinuit şi dat la pedepse nespuse şi la chin neîntrerupt. Cel înjunghiat şi mort, cel fără de glas îl învinuia pe cel ce se mişcă, pe cel viu, pe cel cu glas. Dar mai bine spus, nu-l învinuia mortul, ci sângele lui! Sângele, despărţit de trup, are putere destulă să fac asta! Atât de mare este puterea celor virtuoşi, chiar când sunt morţi! Atât de mare e ticăloşia celor răi, chiar când sunt vii! Dacă în timpul luptelor sunt atât de mari premiile virtuţii, gândeşte-te cum vor fi răsplăţile după terminarea luptelor, în timpul răsplătirii, când se vor da bunătăţile acelea ce depăşesc orice cuvânt. Supărările şi necazurile oricum ar fi, vin de la oameni şi sunt la înălţimea celor ce le pricinuiesc; darurile şi răsplăţile, însă, vin de la Dumnezeu; de aceea sunt şi aşa cum se cuvine să fie date de dărnicia cea nespusă de Dumnezeu.

c. Bucură-te, dar, şi te veseleşte, pentru că eşti, încununată, pentru că eşti triumfătoare, pentru că striveşti sub picioarele tale boldurile duşmanilor mai mult decât alţii lutul. Dă-mi des de ştire cum mergi cu sănătatea, ca să culeg bucurie multă şi din asta. Ştii câtă mângâiere îmi aduci, mie celui din singurătate, când îmi dai mereu ştiri de sănătatea ta.

Extras din Cuvioasa Olimpiada diaconiţa: O viaţă– o prietenie– o corespondenţă, Editura Deisis.

Total
400
Shares
Previous Post

Greutatea păcatelor

Next Post

Acatistul Sfintelor Cuvioase Olimpiada și Eupraxia

Related Posts