La praznicul Nașterii Domnului de anul trecut, sărbătorit în condiții speciale, ne exprimam speranța că, până la următorul Crăciun din anul mântuirii 2021, vom fi depășit marea încercare prin care a îngăduit Dumnezeu să treacă toată omenirea, începând cu luna martie a anului 2020, respectiv pandemia de coronavirus, ce a curmat zeci de mii de vieți în țara noastră și milioane, în toată lumea. Pe parcursul celor aproape doi ani de împreună-pătimire, deodată cu jelirea persoanelor dragi căzute pe frontul luptei inegale cu acest microorganism invizibil și irațional, ne-am rugat cu nădejde Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne izbăvească de pericolul îmbolnăvirii și, mai ales, de efectele dramatice ale fricii de moarte, în plan psihologic și spiritual; totodată, am trăit momente de încredere și optimism, în ceea ce privește capacitatea factorilor responsabili din sistemul sanitar de a gestiona cu succes activitatea de combatere a bolii Covid-19, în care s-a implicat majoritatea populației responsabile, prin respectarea măsurilor de protecție impuse de autorități, pe considerentul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, viața noastră socială și religioasă va reveni la normalitate.
Ei bine, lucrurile nu stau întocmai cum ni le-am închipuit, iar sintagma „aruncată întâmplător” în spațiul public de unii specialiști, chiar de la începutul crizei sanitare – aceea că am intrat în „epoca pandemiilor” –, pare a fi confirmată, din nefericire, de apariția a tot felul de tulpini ale virusului cu pricina, mai mult sau mai puțin contagioase și agresive asupra sistemului imunitar al omului, încât autoritățile medicale și politice din multe state ale lumii, sprijinite de mass-media, prin inducerea stării de panică și inocularea fricii în conștiințele umane, se consideră îndreptățite să adopte măsuri extreme și chiar draconice împotriva celor care, din varii motive, nu acceptă încă vaccinarea împotriva Covid-19, prezentată insistent ca fiind „singura soluție” aflată la îndemână pentru exterminarea virusului ucigător și „viclean”.
Încât persoanele care manifestă reticență față de serurile existente pe piață și ezită în luarea unei decizii de a le fi administrate sunt de câteva luni subiecții unei discriminări fără precedent în istoria postdecembristă a poporului român, pe care ne-am dorit-o cu toții să fie caracterizată îndeosebi prin libertatea de a trăi și circula liberi, fără constrângeri din partea nimănui, de vreme ce liberul arbitru constituie un dat ontologic al omului, un dar de origine divină, și nu un construct social dobândit de acesta, prin bunăvoința mai-marilor lumii. Indiferent de gravitatea situației în care se află o comunitate umană la un moment dat, război sau pandemie, omul nu poate fi privat de dreptul și libertatea de a opta, în cunoștință de cauză, pentru o soluție sau alta, atâta vreme cât propria decizie nu pune în pericol pe ceilalți, ci cel mult pe sine însuși. Or, aplicarea unor măsuri restrictive și discriminatorii persoanelor care – din convingeri medicale, și nu neapărat religioase – evită „pătimirea” unui astfel de act medical cu respectivele seruri și, mai ales, iminenta impunere a obligativității vaccinării, prin măsuri coercitive inimaginabile într-un stat de drept, pretins democratic, nu pot fi catalogate decât ca încălcări flagrante ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în condițiile în care orice act medical este și trebuie să rămână voluntar, întemeiat pe consimțământul liber și informat al persoanei în cauză.
Așa se face că slujitorii Bisericii noastre, de la ierarhi și preoți până la monahi și credincioși, cu foarte puține excepții, conștientizând pericolul dezbinării comunităților creștine, în situația în care s-ar fi implicat direct în campania de vaccinare, desfășurată de instituțiile abilitate ale statului, au optat pentru prudență și abținerea de la orice discurs pro sau contra vaccinării, iar aceasta pentru simplul motiv că nu au calificarea și competența profesională de a se pronunța în probleme medicale. Cu toate acestea, cunoscând faptul că preoții, monahii și credincioșii eparhiei noastre așteaptă din partea arhipăstorului lor exprimarea unui punct de vedere față de perspectiva divizării poporului român în două categorii: „vaccinați” și „nevaccinați”, prin introducerea unor certificate de interzicere a accesului în anumite spații publice, cu scopul obligării cetățenilor de a se vaccina, împotriva voinței lor, am socotit de cuviință să abordăm și acest subiect în cuvântul pastoral de Crăciun, integrându-l în tema referitoare la Adevărul întrupat în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece starea de teamă, confuzie și neîncredere a majorității românilor față de acest act medical persistă tocmai din cauza pervertirii adevărului prin minciună, dezinformare, superficialitate, aroganță, manipulare și dispreț față de semeni, probabil, și pentru atingerea unor scopuri obscure.
De aceea, considerăm că nu obligativitatea vaccinării, ci informarea corectă și sinceră, făcută cu răbdare și dăruire de către specialiști în sănătate publică, autentici și credibili, în discursuri echilibrate și coerente, fără jigniri și amenințări la adresa celor încă reticenți, va contribui la stingerea lentă a acestei pandemii și revenirea la firescul unei vieți sociale bazate pe valorile creștine fundamentale, care și-au pus pecetea asupra ființei naționale, încă din momentul plămădirii noastre ca popor român, și anume: iubirea aproapelui, solidaritatea frățească, dreptatea, adevărul, încrederea, cinstea, respectul reciproc și, mai ales, libertatea. Iar când vorbim despre acest dar divin, nu trebuie să uităm că Însuși Dumnezeu, Creatorul omului, i-a respectat acestuia libertatea de a-și lucra mântuirea sau desăvârșirea, fără constrângeri din partea nimănui. Singura persoană care-și poate limita sau anula libertatea lăuntrică este omul însuși, dacă va consimți să facă voia celui viclean, și nu voia lui Dumnezeu.
Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că omul este cu adevărat liber doar atunci când trăiește în adevărul lui Dumnezeu (cf. Rm 3, 4), făcând binele în jurul său, pe când „cel ce săvârșește păcatul este rob păcatului” (In 8, 34), pierzându-și libertatea interioară, în favoarea celui rău. Încât cel mai important lucru pentru un creștin este acela de a-și păstra mintea lucidă și libertatea lăuntrică neștirbită, evitând păcatul, care este boala sufletului, cu consecințe extrem de grave și asupra trupului. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să disprețuim dimensiunea exterioară a libertății, care este absolut necesară în relațiile cu semenii și lumea înconjurătoare, și că vom accepta limitarea ei, fără nicio reacție față de cei ce vor să facă acest lucru. Știm din istoria umanității și a poporului român câte atrocități au săvârșit „preaputernicii” acestei lumi asupra semenilor lor, iar astfel de realități dramatice nu trebuie să mai trăiască nimeni.
De aceea, pentru că „ați fost chemați la libertate” (Ga 5, 13), prin întruparea Logosului dumnezeiesc, Care este Hristos Domnul, Cel ce ne-a încredințat că adevărul ne va face liberi (cf. In 8, 32), vă îndemn pe toți, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creștinilor din Galatia: „stați, deci, tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei”, indiferent sub ce formă ni se îmbie aceasta (cf. Ga 5, 1), întrucât „judecata lui Dumnezeu este după adevăr” (Rm 2, 2), iar nemitarnicul Judecător „va răsplăti fiecăruia după faptele lui: viață veșnică celor ce, prin stăruința în fapta bună, caută mărire, cinste și nestricăciune”, în timp ce iubitorii de ceartă, care nu se supun adevărului, ci nedreptății, vor avea parte de mânie și furie (cf. Rm 2, 6-8).
În încheiere, doresc să vă încredințez, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, de faptul că Hristos Domnul, Arhiereul veșnic (cf. Evr 9, 11) și Capul Bisericii (cf. Ef 5, 23), „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Tim 2, 4); El ne iubește pe toți, în mod necondiționat, fără niciun fel de discriminare, și ne așteaptă cu bucurie, în Casa Părintelui Său (cf. Lc 2, 49), să participăm la Sfânta Liturghie, respectiv la ospățul Său euharistic, oferit cu generozitate în toate Duminicile și sărbătorile de peste an, solicitându-ne doar „certificatul de botez”, înțelegând, prin această sintagmă, actul sacramental de integrare a noastră în Sfânta Sa Biserică, prin Taina Sfântului Botez, săvârșit în numele Preasfintei Treimi. Fie ca toți cei ce I se închină lui Dumnezeu în duh și în adevăr (cf. In 4, 24), confirmându-și actul credinței prin rugăciune smerită și faptele iubirii, să se împărtășească de lumina și bucuria vieții veșnice, în Împărăția cerurilor, împreună cu Sfinții Îngeri, Apostoli, Mucenici, Mărturisitori și Cuvioși, care au împodobit, de-a lungul veacurilor, bolta Bisericii creștine. Și, pentru că rugăciunea este cu adevărat medicament spiritual pentru păstrarea sănătății trupești și sufletești, iată, Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe a hotărât ca anul 2022 să fie unul de reflecție asupra rolului benefic al rugăciunii în viața creștinilor, îndrumându-i să se adape duhovnicește și din experiența ascetică a Sfinților nevoitori în sihăstriile monahale, precum Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Paisie de la Mănăstirea Neamț.
Extras din Cuvântul pastoral al IPS Ciprian (Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei) la praznicul Nașterii Domnului, 2021.
