Preot Alexandru Lungu
Participând astăzi la prima Liturghie săvârșită cu multă emoție de către Părintele Laurențiu, mi-am adus aminte de un curs din perioada facultății, curs de Teologie Pastorală, predat de IPS Teofan mitropolitul Moldovei și al Bucovinei. Și ne spunea că din tot parcursul acelui demers educațional, s-ar bucura cu adevărat să reținem următorul îndemn, pe care și IPS Sa l-a auzit la rândul său de la vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania. Îndemn care era îndreptat atât către tinerii teologi, dar mai ales către preoții proaspăt hirotoniți și suna în felul acesta: “Niciodată să nu uitați de prima Liturghie săvârșită, de fiorul care v-a pătruns prin toate cotloanele inimii. Să vă întoarceți mereu cu mintea la toate trăirile simțite când ați dat prima Binecuvântare Mare de la Sfânta Liturghie, astfel veți fi scăpați de ispita rutinei, care din păcate își face apariția în timp.”
Trăind astăzi această experiență, mi-am adus aminte de prima Liturghie pe care am săvârșit-o în urmă cu 7 ani.
Liturghia este foc și curăță toate mizeriile lumii. În același timp poate arde o inimă care se apropie cu nepăsare și devine nesimțitoare vis a vis de acest mare dar oferit oamenilor.
Sunt preoți pe care i-am văzut lăcrimând în timpul Liturghiei. Preoți care atât de tare se adânceau în rugăciune încât păreau smulși cu mintea din trup. Am întâlnit și lucruri mai puțin lăudabile în Sfântul Altar, glume între preoți, coate așezate pe Sfânta Masă și altele pe care le păstrez pentru mine. Este un mare dar preoția, dar trăită haotic și nepăsător devine apanajul multor păcate și lucruri care pot sminti sufletele oamenilor.
Să păstrăm fiorul primei Liturghii, este poate unul din lucrurile cele mai elementare din fișa unui preot. De acolo harul devine lucrător sau riscăm să-l pierdem prin neatenție.
