– Gheronda, astăzi, în timp ce multă lume aştepta ca să vă vadă, un oarecare tânăr nu a aşteptat ca să-i vină rândul, ci a intrat înaintea tuturor.
– Da, a venit şi mi-a spus: „Trebuie să te văd. Am mers în Sfântul Munte, dar nu te-am găsit şi am venit aici”. „Bine, îi spun, nu vezi câtă lume aşteaptă? Să se oprească toţi, ca să mă ocup acum cu tine?” „Da, Părinte”, îmi spune. Auzi vorbă! Şi ceilalţi să stea pe scări în picioare, înghesuiţi, oameni în vârstă, femei cu copii mici…, iar el insista. Şi nici măcar nu avea vreo problemă serioasă, nişte bazaconii vroia să-mi spună. Ai înţeles? „Să se aleagă praful de ceilalţi!”.
Gândiţi-vă, vin unii şi-mi spun: „Părinte, astăzi să te rogi numai pentru mine, şi pentru nimeni altul!”. Auzi pretenţie la ei! Este ca şi cum ar spune: „Cu acest tren voi călători numai eu! Să nu intre nimeni altul!”. Dacă tot merge trenul, de ce să nu intre şi ceilalţi înăuntru?
– Gheronda, ce înţeles au cuvintele lui Hristos: „Cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde”[1]?
– Ele înseamnă că omul trebuie să-şi „piardă” viaţa sa, în înţelesul cel bun. Să nu-şi preţuiască viaţa, să-şi jertfească viaţa pentru celălalt. „Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui”[2], spune Apostolul Pavel. Toată temelia vieţii duhovniceşti aceasta este: să uit de mine în înţelesul cel bun şi să mă gândesc la celălalt, să particip la durerea, la greutatea celuilalt. Să nu mă îngrijesc cum să scap de greutate, ci cum să-l ajut pe celălalt, cum să-l odihnesc.
– Cum îmi voi da seama, Gheronda, ce anume îl odihneşte pe celălalt, ca să trec la faptă?
– Dacă te pui în situaţia celuilalt, atunci vei înţelege ce îl odihneşte pe celălalt. Dacă însă rămâi închisă în carapacea ta, cum să îţi dai seama ce îl odihneşte pe celălalt?
În vremea noastră, cei mai mulţi caută cum să ia locul celuilalt, iar nu cum să se pună în locul celuilalt, ca să-l înţeleagă. Uneori observ că unii, chiar şi atunci când se duc să se împărtăşească, nu-şi aşteaptă rândul. Fiecare îşi spune: „Eu am treabă şi mă grăbesc” şi nu se gândeşte: „Sunt oare vrednic să mă împărtăşesc?” sau „Nu cumva celălalt este mai grăbit decât mine?”. Nimic! Se împărtăşesc şi pleacă. Pe când ar trebui să te bucuri chiar şi atunci când te lipseşti de Sfânta Împărtăşanie de dragul celuilalt. Iar dacă preotul are o singură părticică din Sfântul Trup şi se găseşte un bolnav pe moarte care trebuie împărtăşit, trebuie să te bucuri că nu te vei împărtăşi tu ca să se împărtăşească bolnavul. Asta vrea Hristos. Aşa vine Hristos în inimă şi o umple de bucurie.
[1] Matei 16, 25.
[2] I Corinteni 10, 24.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
