Poate că nu mulți dintre noi am întâlnit în călătoriile noastre duhovnicești, poveștile Icoanelor în fața cărora ne-am plecat genunchii sau, cel mai probabil, deseori ne-am întrebat care este scopul anumitor elemente iconografice zugrăvite în Icoane și am căutat, ulterior, explicații.
Printre aceste Icoane care ridică de multe ori semne de întrebare din partea închinătorilor se numără și Icoana Maicii Domnului de la Poceaev, prăznuită în fiecare an în ziua de 8 septembrie, care are zugrăvită în partea de jos un mic picior, ca de copil, imprimat într-o stâncă. Este cu adevărat o reprezentare unică a Icoanei Maicii Domnului, prezentă în Lavra Poceaev de aproximativ 400 de ani și a cărei istorisire vă propunem să o descoperiți în rândurile care urmează.
Istorisirea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev urcă în istorie până în anul 1240, când într-o pădure se retrăseseră doi monahi iubitori de linişte și dornici de a se feri de zbuciumul lumii. Tradiția populară spune că într-o dimineață, după ce și-a săvârșit canonul de rugăciune, unul dintre călugări a mers prin pădure și a urcat până în vârful muntelui, pentru a reflecta la frumusețea pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. Ajuns acolo, dintr-o dată, i s-a arătat în chip minunat Preacurata Maică a Domnului şezând de o piatră şi fiind înconjurată de flăcări. Uimit peste măsură, se sperie și îl cheamă pe celălalt frate de nevoință ca să fie martor la marele miracol. Ajunși în locul minunat, întâmplă să îl găsească acolo şi pe un păstor de oi, pe numele său Ioan Bosoi. Căzând la pământ, au dat cu toții slavă lui Dumnezeu și Preasfintei Sale Maici pentru minunata vedenie de care s-au învrednicit. Când s-au ridicat, au văzut și „semnul” pe care Maica lui Dumnezeu l-a lăsat ca mărturie a prezenței sale în acele locuri: în piatra pe care Ea șezuse mai devreme rămăsese urma piciorului drept, din care izvorâse un fir de apă rece de izvor și curată ca lacrima.
Vestea minunatei arătări a Maicii Domnului s-a răspândit cu repeziciune în toate colțurile Ucrainei, iar pe locul acela avea să fie întemeiată mai târziu cunoscuta Mănăstire Poceaev, care dăinuie până astăzi. La început, locașul de închinare a fost construit din lemn, iar mai apoi, prin secolul al XVI-lea, mănăstirea a fost extinsă și zidită din piatră. Locuitorii din zonă au sprijinit atât cât au putut obștea monahală în tot acest timp, însă cel mai consistent ajutor a venit din partea unei boieroaice din partea locului, Ana Hojska, care a dat mănăstirii pe lângă ajutoare financiare și Icoana care a devenit simbolul principal al locului: „Maica Domnului de la Poceaev”, datând din secolele X-XII, pictată pe lemn de tei, pe care se spune că ar fi primit-o de la un călugăr grec, fiind înzestrată cu darul facerii de minuni. În unele reprezentări ale Icoanei este zugrăvit și un picior – în amintirea arătării minunate a Maicii Domnului.
Fără îndoială, cea mai cunoscută minune săvârșită de icoana Maicii Domnului de la Poceaev este cea din timpul asediului turcesc din 1675, care a reușit să îi întoarcă pe invadatori din drumul lor. Mai precis, în timpul războiului de la Zbaraj (astăzi, orașul raional al regiunii Ternopil, Ucraina), tătarii conduși de hanul Nurredin, trecând spre Vișneveț, au văzut Mănăstirea Poceaev și s-au gândit să o jefuiască, mai alesă cu zidurile mănăstirii erau destul de slabe și nu ofereau o prea mare rezistență. Văzând că sunt înconjurați pe trei laturi de turci, egumenul de atunci, Iosif Dobromirski, i-a îndemnat pe toți care se aflau în acel moment înăuntru să se roage fierbinte către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de la Poceaev (pe care Biserica noastră îl pomenește pe 28 octombrie). Iar ei i-au ascultat îndemnul negreșit. Credința, rugăciunea și râvna lor au fost atât de puternice încât a doua zi, dis de dimineață, când rugătorii au început să rostească, „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…”, deasupra Bisericii a apărut Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-un omofor alb, strălucitor ca zăpada, înconjurată de oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov era lângă ea, rugând-o să apere mănăstirea.
Crezând că este o nălucă, o arătare ciudată, tătarii au început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, însă săgețile cădeau înapoi, rănindu-i pe tătari, după cum consemnează cronicile vremii. Cuprinși de frică, aceștia au început să fugă fără care încotro, renunțând să mai asedieze cu alte prilejuri Sfânta și Marea Lavră de la Poceaev.
Așadar, luând aminte la această mare minune pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a săvârșit-o, atunci când în viața noastră suntem asediați de ispite și încercări, de felurite păcate și patimi, să ne asemănăm părinților de odinioară de la Poceaev și să o chemăm pe Maica Domnului în ajutor. Plecându-ne genunchii seara, înaintea Icoanei sale, să îi mulțumim pentru o nouă zi pe care am petrecut-o aici, pe acest pământ și să o rugăm să ne acopere în tot ceasul cu Cinstitul Ei Acoperământ.
Sursa: blog.bizanticons.ro
