Sângele Celui răstignit – minune din 1931

Iată minunea care a avut loc în satul Kalinovka. Alături de fabrica de zahăr se găsea o Biserică, iar lângă Biserică se ridica o cruce mare din lemn care purta, pictat în ulei pe fond metalic, Chipul Celui Răstignit. Pe 1 septembrie 1931, comitetul Partidului Comunist a sosit la locul respectiv, pentru a închide Biserica. A adus cu el, gata făcută, o „decizie unanimă a poporului”. Era semnată de toată lumea, pare-se, pentru a justifica închiderea sfântului locaş pentru „inutilitate”. Însă femeile au început să strige: „Noi ne vrem Bisericile!”.

La zgomotul acestui vacarm, muncitorii au ieşit din fabrică – în timp ce ţăranii s-au adunat şi ei, deîndată. Unul dintre reprezentanţii puterii a comandat mulţimii să se împrăştie, ameninţând că va trage în ea. Pentru a speria oamenii, soldaţii au tras în direcţia Celui Răstignit. Unul dintre gloanţe L-a atins pe Hristos în partea dreaptă, puţin deasupra pieptului. Un val de sânge a ţâşnit din rană! Țăranii şi muncitorii au căzut în genunchi şi au început să se roage.

Noaptea, aproape treizeci de mii de persoane venite din satele din jur s-au adunat acolo, pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Nişte trimişi de la Ceka au fost, de asemenea, delegaţi la locul respectiv – dar s-a întâmplat ceva uimitor. Încă de la sosirea lor, caii poliţiei secrete s-au ridicat pe picioarele dinapoi, după care au fugit ca o săgeată, în pofida tuturor eforturilor călăreţilor de a-i reţine. Apoi, un evreu angajat la fabrică a cerut să fie botezați el, soţia şi cei doi copii ai săi. Acolo, în văzul tuturor!

Ziarul „Izviestia” a scris că „soldaţii, ca să se amuze, au tras fără ţintă precisă şi că unul dintre gloanţe L-a atins pe Hristosul făcut din fierul învechit şi ruginit. Iată de ce câteva minţi nebune şi-au închipuit că era sânge”… Dar sângele continua să curgă, zi după zi. Mulţi oameni şi-au înmuiat batistele albe în el, pentru a-l păstra. A venit şi un medic evreu care a prelevat din acest sânge, pentru a-l analiza. S-a întors în ziua următoare.

– Ce rezultate aţi găsit, tovarăşe doctor?

– O să vă spun adevărul, anume că este sânge omenesc!, a răspuns evreul cu ochii plini de lacrimi, făcându-şi semnul crucii.

Ţăranii şi muncitorii au prins din nou curaj. Fără a se lăsa impresionaţi de ameninţările comuniştilor, şi-au scos Icoanele ascunse și le-au pus iarăși în casă, la vedere.

(Protopopul Mihail PolskyNoii martiri ai pământului rusesc, Editura Résiac, 1976)

Traducere și adaptare: Tamara Hotnog

Sursa: Orthodoxologie via http://doxologia.ro

Previous Post

Hristos și Pilat, smerenia și slava deșartă

Next Post

Hristos S-a arătat în Joia Mare Sfântului Serafim de Sarov, pe când binecuvânta credincioșii

Related Posts

Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS in conferinta de la Iasi despre SINODUL DIN CRETA si IESIREA DIN BISERICA, ecumenism si fanatism, diplomatie si discernamant: “AVETI DESAVARSITA INCREDERE IN MITROPOLITUL TEOFAN! E mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli care au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința ortodoxă”

VEDETI AICI: Documentar despre viata Cuviosului de la Essex si CONFERINTA INTEGRALA de la Iasi a Mitropolitului de…
Read More
Total
0
Share