Săptămâna a cincea din Postul Mare: în Biserici se săvârșesc primele Denii din acest an

„În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, Plecăciunea Ta cea multă preamărind”. Așa sună cele dintâi versuri ale unui imn care ne-a dat fiori încă din primii ani ai copilăriei. Nu doar prin tonalitățile triste, ci prin întreaga realitate pe care o înfățișează această slujbă din Vinerea Mare. O cântare aparte, care surprinde diferite imagini ale pogorârii de pe Cruce şi înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, de care ne amintim mereu, după ani și ani. Vedem cu ochii minții cum, ținându-ne bunicii de mână, pășeam sfioși în Biserică și auzeam, parcă, tânguirea Apostolilor și a tuturor celor care I-au fost apropiați Domnului, în frunte cu femeile mironosițe și cu Maica Domnului. Era „apogeul duhovnicesc” al perioadei de dinaintea Învierii, perioadă care începuse să fie trăită din ce în ce mai intens, începând cu cea de-a cincea săptămână a Postului Mare.

De altfel, săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști este un moment marcant pentru întreaga Biserică Ortodoxă și pentru noi toți deopotrivă. Consultând calendarul ortodox pe care îl avem acasă, am observat că, în săptămâna 4-10 aprilie, în zilele de miercuri şi vineri vor fi săvârșite primele denii din acest an: cea a Canonului celui Mare şi cea a Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ce sunt aceste denii, de ce îi invită pe credincioși la priveghere chiar în zilele de miercuri și vineri și care este istoricul lor? Vă invităm să descoperiți în rândurile de mai jos!

Înainte de toate, se cuvine să subliniem un detaliu etimologic. Termenul „denie” vine din limba slavonă, de la cuvântul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Ținând cont de rânduiala și de conținutul lor profund duhovnicesc, deniile sunt slujbe unice în cultul Bisericii noastre, prevestind momentul înmormântării Mântuitorului. Pentru a înțelege mai bine, deniile sunt slujbele de Utrenie, săvârşite în seara zilelor precedente, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, așa cum se întâmplă în cazul slujbei de Priveghere care se săvârșește mai ales în mănăstiri sâmbăta, în ajunul praznicelor împărăteşti, dar şi a Sfinţilor mai importanți din calendar. Revenind la subiectul nostru, rânduiala deniilor din cea de-a cincea săptămână înglobează cele două opere imnografice cunoscute în întreaga Biserică pentru caracterul lor penitențial și rugător: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (prăznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri.

Astfel, denia de miercuri seară are în centrul ei Canonul cel Mare, o profundă rugăciune de pocăință, care conține peste 250 stihiri (imnuri) între care cântăreții de la strană invocă mila lui Dumnezeu, cântând: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Fiecare cântare incepe cu un irmos (o strofă care inițiază celelalte stihiri) și se încheie cu alte două laude, una închinată Preasfintei Treimi, iar cealaltă Maicii Domnului.

Conținutul întregului canon amintește tuturor celor ce participă la denie de rugăciunea vameșului din cea dintâi Duminică a Triodului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Identificându-se cu vameșul păcătos, dar care dorește cu toată ființa sa să se mântuiască și să moștenească Împărăția cea Veșnică, credinciosul realizează un soi de dialog cu propria sa conștiință. El se pocăiește pentru păcatele săvârșite, asemenea multor păcătoși dintre care unii s-au pocăit și s-au mântuit, iar alții au fost osândiți din pricina mândriei lor și a stării de nepocăință în care s-au aflat în mod continuu. Dacă în prima săptămână din Postul Mare Canonul este împărțit în patru stări care se citesc în cadrul slujbelor de Pavecerniță, de luni și până joi inclusiv, la denia de miercuri, Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește integral, apelând la răbdarea, dar și la concentrarea credincioșilor, pentru ca ei să poată pătrunde pe deplin în taina și sensibilitatea întregii slujbe.

La rândul ei, slujba deniei de vineri seară ne amintește de modul minunat în care Maica Domnului a izbăvit orașul Constantinopol de o invazie brutală a perșilor și avarilor. În cadrul deniei se dă citire celui mai vechi acatist din cadrul Bisericii noastre – acatistul Bunei Vestiri – compus din 25 de cântari de laudă către Sfânta Fecioară Maria.

Istoricul acatistului este legat de începutul lunii august a anului 626, când cetatea Constantinopolului a fost asediată, iar împăratul Heraclie, cel care trebuia să o apere, se afla atunci cu armata sa departe de casă. Deși erau într-o inferioritate numerică evidentă, frica nu i-a răpus pe locuitorii cetății. Inspirat de Sfântul Duh, Patriarhul de atunci, pe nume Serghie, a hotărât să organizeze o procesiune pe străzile cetății, în care a fost scos spre purtare Lemnul Sfintei Cruci, alături de Icoana „nefăcută de mână” a Mântuitorului şi de veşmântul Maicii Domnului. I-a îndemnat, atunci, pe toți locuitorii, de la mic la mare, să se roage cu lacrimi Maicii Domnului, spunându-le că, dacă ea nu-i va ocroti și apăra cu Cinstitul ei Acoperământ, nu există vreo altă șansă de supraviețuire. Ea era singura lor nădejde. Auzind acestea, locuitorii n-au mai stat pe gânduri și nici n-au pus la îndioală sfatul întâistătătorului. Credința, rugăciunea și râvna lor au fost atât de puternice încât puternica flotă inamică a fost distrusă de o furtună puternică venită, pur și simplu, de nicăieri. Minunea aceasta a contribuit în mod decisiv la contraatacul Împăratului Heraclie, care avea să câștige, ulterior, victorie după victorie, recucerind toate provinciile luate până atunci de perşi. În semn de mulțumire pentru mijlocirea Maicii Domnului, poporul din Constantinopol a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului în Biserica Fecioarei din Vlaherne.

Așadar, rațiunea pentru care Biserica noastră a rânduit săvârșirea acestor prime denii în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare evidențiază profunzimea învăţăturilor teologice, întărind curajul credincioșilor spre a continua efortul ascetic până la finalul postului. Cântând și rugându-se în cadrul deniilor, dar și citind Sfânta Scriptură și meditând asupra versetelor-cheie din cadrul acesteia, omul ajunge să îndepărteze din sufletul său întunericul și rugina, patimile și tendința de a se complace în starea de păcat, umplându-se de lumină și simțind, în cele din urmă, bucuria deplină: întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Biruitorul păcatului şi al morții.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro/


Puteți citi și:

Textul Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Înţelesul şi folosul Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Acatistul Bunei Vestiri (audio)

Fragment din Acatistul Bunei Vestiri – Chilia Buna Vestire

Elemente istorice şi melurgice ale Acatistului Bunei Vestiri

Valoarea Acatistului Bunei Vestiri

Total
245
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – aprilie, ziua 6

Next Post

Otrava pe care a consumat-o și nu l-a vătămat

Related Posts