Şapte întrebări incomode despre pelerinajul în pandemie

Preot Constantin Sturzu

Am fost interpelat, ca purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, în diferite situaţii, pe tema „oportunităţii organizării pelerinajului” la Iaşi anul acesta, de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. Am sintetizat mai jos şapte dintre întrebările pe care le-am considerat a fi mai incomode, la care vin şi cu câte o propunere de răspuns.

1) De ce nu se amână pelerinajul pentru vremuri mai bune, nu vedeţi că este pandemie? Sau de ce nu aţi rugat pe pelerini să vină în alte perioade, când e mai liber? Măcar faceţi apel ca ieşenii să stea în casă, să lase pe cei ce vin de departe.

R: Pelerinajul nu-i un concert sau un meci de fotbal pe care-l poţi amâna. Nu se poate „amâna” sau „suspenda” prezenţa la Iaşi a Sfintelor Moaşte ale Cuvioasei Parascheva.

Pelerinii sunt cei care aleg să se deplaseze într-un loc care, prin evlavia lor, devine „loc de pelerinaj”. Unii vin pentru a-şi manifesta recunoştinţa sau bucuria. Alţii, împinşi de anumite probleme sau necazuri. Nu putem noi să ne pronunţăm asupra nevoilor pelerinilor, ci doar căutăm să fim cât mai bine pregătiţi pentru a-i întâmpina atunci când ei decid să vină. Biserica e numită şi Spital duhovnicesc. Când ai o durere, uneori mai poţi amâna să consulţi un medic, alteori însă mergi în regim de urgenţă. Pacientul decide.

2) Este o situaţie foarte grea acum în ţară, cu bolnavi care nu au loc în spital şi medici epuizaţi, cu probleme economice şi o instabilitate care ne îngrijorează. Nu e momentul pentru sărbători religioase.

R: Sărbătorile religioase nu se pot muta din calendar. Ele îşi au rostul lor, aduc binecuvântare şi întăresc legătura cu Dumnezeu. Şi tocmai pentru că trăim aceste vremuri grele, în care se manifestă foarte multă îngrijorare sau frică, în care boala şi necazurile par să ne copleşească, e nevoie să cultivăm mai mult credinţa, nădejdea, calmul, atitudinea curajoasă şi înţeleaptă. Când sunt atinse sau depăşite în chip dureros limitele omeneşti, mai avem totuşi o scăpare: la Dumnezeu! Un om bolnav are mai mari şanse să lupte cu boala dacă e încrezător, decât dacă deznădăjduieşte. Prin greutăţi trecem mai uşor şi mai repede dacă suntem mai optimişti, cu un moral bun. Sunt lucruri despre care vorbesc şi medicina sau psihologia, nu doar teologia.

3) Rugăciunea este bineprimită şi dacă se face acasă sau în Biserica de parohie. De ce mai trebuie să se meargă în pelerinaj?

R: Pelerinajul nu este obligatoriu în creştinism, aşa cum este sau era în anumite religii. Dar el este un prilej de întărire în credinţă, de cultivare a comuniunii. Este şi o „materializare”, o proiectare în spaţiu şi timp a călătoriei duhovniceşti spre adâncul inimii. Da, oriunde se poate omul ruga, important este să o facă „în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23), cum spune Domnul. Dar tot Mântuitorul vorbeşte de Biserică, de Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său sau de faptul că „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Adică vorbeşte şi despre lucrări şi locuri concrete, nu abstracte.

4) De ce permiteţi să se sărute/ atingă racla cu Sfintele Moaşte? Nu există riscul de răspândire a virusului?

R: Cele sfinte nu pot fi decât izvor de bucurie, de vindecare, de curăţire duhovnicească, iar nu sursă de boală şi necaz. Avem mii de mărturii de-a lungul secolelor care întăresc această afirmaţie. În plus, un act de credinţă nu poate fi redus la aspectele sale materiale. Aşa cum nu se poate evalua un roman bun după cantitatea de hârtie sau după calitatea tiparului. Un bucătar şi un enolog pot vedea în Sfânta Împărtăşanie doar pâine şi vin, dar un credincios trăieşte realitatea primirii Trupului şi Sângelui Domnului. Un medic legist poate să se raporteze la Sfintele Moaşte ca la nişte rămăşiţe trupeşti, însă anatomia nu poate explica minunile săvârşite prin mijlocirea, prin atingerea acestor odoare de nepreţuit pentru un om credincios.

5) Dacă după pelerinaj va creşte incidenţa de infectări, vă asumaţi responsabilitatea pentru aceasta?

R: Am să răspund cu o altă întrebare: dar dacă după pelerinaj va scădea incidenţa, ne veţi credita cu vreun merit pentru aceasta? Şi am să dau un exemplu concret. Anul trecut, în perioada 8-15 octombrie 2021, nu au avut acces în curtea Catedralei Mitropolitane decât credincioşi cu reşedinţa în municipiul Iaşi. În data de 14 octombrie, pentru un număr de vreo 8-10 ore, s-a permis accesul oricui. Evident, cei mai mulţi dintre cei care au putut beneficia de această „fereastră” au fost cei din apropierea Iaşului, adică din judeţ, care s-au putut deplasa foarte repede spre Catedrală, aflând că le este permisă intrarea. Incidenţa raportată de Grupul de Comunicare Strategică pentru judeţul Iaşi în data de 14 octombrie 2020 a fost de 2,15 la mie. Două săptămâni mai târziu, adică pe 28 octombrie, aceeaşi sursă oficială spunea că la nivelul judeţului Iaşi incidenţa era de 1,94 la mie. Deci, nu crescuse, ci scăzuse faţă de ziua cea mai aglomerată a pelerinajului.

În orice caz, de la începutul pandemiei până acum, niciun lăcaş de cult nu a fost identificat ca fiind focar de infecţie.

6) De ce nu se cere certificatul verde la intrarea în zona Catedralei sau să se amenajeze un punct de vaccinare în zonă? De ce nu este restricţionat accesul pelerinilor pe timp de noapte, mai ales al celor care vin din alte localităţi, unele cu rată mare de infectare? Nu vă pasă de sănătatea ieşenilor, dar nici de cea a pelerinilor?

R: În primul rând, nu se poate limita libertatea religioasă a nimănui, nici pe motiv medical, nici pe alte motive discriminatorii. În privinţa vaccinării, Biserica a îndemnat, în mai multe rânduri, pe credincioşi să facă alegeri informate, sfătuindu-se şi cu medicul de familie. Însă responsabilitatea pentru actul (ne)vaccinării revine fiecăruia în parte.

În al doilea rând, din punct de vedere practic, denotă o grijă mai mare pentru sănătatea pelerinilor şi a ieşenilor să-i primeşti pe cei care ajung noaptea, când e puţină lume şi la pelerinaj, şi pe străzi, decât să-i amâni până a doua zi dimineaţă, obligându-i să staţioneze în anumite locuri din Iaşi şi să se adauge apoi unui rând mult mai consistent în timpul zilei.

7) Nu vă gândiţi că, şi dacă un singur pelerin se infectează, îl aveţi pe conştiinţă?

R: Pelerinajul este organizat exclusiv în aer liber, cu un culoar unic de acces, pe care încape câte o singură persoană, la distanţă una de cealaltă, purtând mască, cu automate de dezinfectant pe traseu, cu un total de peste 200 de voluntari dedicaţi (la care se adaugă aproximativ 120 de preoţi) care îi ajută pe pelerini şi îi îndeamnă să respecte regulile. E responsabilitatea pelerinilor cum se comportă pe drum sau pe unde staţionează, noi putem să le oferim condiţii cât mai bune, care să le protejeze sănătatea.

Edificator ar fi să întoarcem această întrebare şi către alte domenii: dacă un singur cumpărător care a intrat într-un supermarket sau a mers cu metroul se îmbolnăveşte, înseamnă că cei ce gestionează aceste zone publice sunt vinovaţi? În mod normal, nu ar avea de ce, atâta timp cât fiecare ia măsurile adecvate acestui context epidemiologic, fixează şi respectă reguli care să protejeze sănătatea cetăţenilor.

Total
95
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 12

Next Post

De hramul tău la Iași venim

Related Posts