Sărbătoarea Botezului Domnului

Evanghelia sărbătorii Botezului Domnului “În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar dupa ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, un glas din ceruri care a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 13-17).

Sărbătoarea Botezului Domnului, numită și Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Ea are o semnificație deosebită pentru viața creștină, deoarece nimeni nu poate deveni creștin fără Botez.

Taina Sfântului Botez este poarta de intrare în Biserică și în Împărăția cerurilor. Știm aceasta din convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu unul din învățații Legii vechi, și anume cu Nicodim, care era un om înțelept și duhovnicesc. Iisus îi spune acestuia că “de nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3). La întrebarea lui Nicodim: cum va putea un om în vârstă să se nască din nou?, Mântuitorul îi răspunde: “De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția cerurilor” (In. 3, 5).

Așadar, Taina Sfântului Botez este taina nașterii din nou, taina nașterii duhovnicești a persoanei. Prin nașterea biologică sau trupească, omul se naște pentru viața aceasta pământească și merge spre moarte din cauza păcatului strămoșesc care s-a transmis tuturor oamenilor ca predispoziție sau înclinație spre păcat. Deci, cine se naște fizic întru Adam, ca om, se naște pentru a muri fizic, însă cine se naște spiritual întru Hristos prin Botezul cu apă și Duh Sfânt, se naște pentru a trăi veșnic, potrivit cuvintelor Mântuitorului: “Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va fi viu” (Ioan 11, 25). De aceea Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia” (I Corinteni 15, 22).

Deci, în Taina Sfântului Botez se pregătește începutul învierii oamenilor, mai întâi învierea sufletului din păcat, prin credința, viață curată și fapte bune, iar apoi, la Învierea cea de obște, și învierea trupului din stricăciune, pentru a trăi veșnic în iubirea Preasfintei Treimi. Așadar, legătura tainică între Botezul din Biserică și începutul intrării omului în Împărăția cerurilor este conținutul cel mai profund al Tainei Sfântului Botez. Nimeni nu poate intra în Împărăția cerurilor dacă nu se naște din apa și din Duh în Biserică.

Apa este folosită la Botez pentru a arăta că după cum ea este element esențial pentru viața trupului, tot așa este Duhul Sfânt necesar pentru viața spirituală a ființei umane, atât pentru suflet, cât și pentru trup, întrucât Duhul Sfânt îi dăruiește omului harul înfierii, îl curățește de toată întinăciunea, îl conduce la înviere și îi dăruiește viața veșnica în lumina Sfintei Treimi.

Botezul Mântuitorului Iisus Hristos este pregătire pentru Botezul creștin

Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiția umană, adică a intrat în lumea marcată de păcat și moarte, El Se botează pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecarui om că are nevoie de curățire și de schimbare. Această schimbare sau înnoire înseamnă că omul cel vechi al păcatului neascultării trebuie să moară, ca să se nască omul cel nou care trăiește veșnic în comuniune de ascultare și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei, este și sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Aceasta minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată și Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt ]n chip de porumbel coboară peste Fiul lui Dumnezeu devenit Om, îndată după ce a ieșit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc se aude zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Preasfintei Treimi: “In Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slava Tie”.

De la Botezul Domnului am învățat, în mod deosebit, că Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, este Unul din Sfânta Treime. Taina aceasta a cunoscut-o mai întâi Maica Domnului, când îngerul i-a spus cum va naște un Prunc, deși ea nu a cunoscut bărbat, și anume: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35). Vedem așadar că întreaga Sfântă Treime a lucrat întruparea sau înomenirea Fiului, deși numai Fiul S-a făcut Om.

Însă, la Botezul Domnului Iisus Hristos în Iordan, ceea ce știa numai Maica Domnului s-a arătat public, când Fiul Care S-a făcut Om este însoțit și confirmat de glasul Tatălui din ceruri: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17), și de către Duhul Sfânt Care coboară peste El sub formă de porumbel. Deci, am putea spune că sărbătoarea Botezul Domnului, Epifania sau Teofania, este și serbare a arătării Preasfintei Treimi întrucât la Botezul Domnului în Iordan S-a arătat întreaga Sfântă Treime. În lumina Botezului Domnului Hristos înțelegem de ce Botezul creștin se săvârșește în numele Sfintei Treimi, adică în numele Tatălui și al Fiului și al Sfantului Duh. Mântuitorul Însuși, la sfârșitul Evangheliei după Matei, înainte de a Se înălța la ceruri, poruncește Apostolilor Săi să meargă și să învețe neamurile credința în Iisus Hristos și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (cf. Matei 28, 19). După cum Sfânta Treime a fost prezentă la Botezul Mântuitorului Hristos, tot așa Sfânta Treime este prezentă și când se botează fiecare om pentru a deveni creștin. Deci, prin Botezul Său, Mântuitorul Iisus Hristos a pregătit botezul creștin. În acest sens, Biserica lui Hristos se constituie la Cincizecime prin Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli și prin botezul mulțimilor de oameni în numele Sfintei Treimi (cf. Fapte 2, 41). Din acest motiv sărbătoarea Sfintei Treimi este acum îngemănată în calendar cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt sau al Cincizecimii (Luni după Duminica Rusaliilor), iar la rugăciunile începătoare, rugăciunea ”Preasfântă Treime …” urmează după rugăciunea Împărate ceresc. Deci, Duhul Sfânt împărtășește iubirea Preasfintei Treimi și face Biserica plină de Sfânta Treime.

Când Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat în Iordan de către Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan, Sfântul Ioan a simțit sfințenia Lui și I-a zis: “Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” (Matei 3, 14), pentru că el s-a născut pe cale naturală și purta în firea lui păcatul strămoșesc, însă Mântuitorul S-a născut fără de păcat, adică mai presus de fire, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria.

Mântuitorul îi răspunde lui Ioan: “Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Cu alte cuvinte, nu este o necesitate ca Iisus Hristos să Se boteze, fiindcă El este fără de păcat, dar întrucât, în mod liber, ia asupra Sa păcatul lumii, El implinește dreptatea, adică voia lui Dumnezeu Tatăl ca Fiul Său să fie Mântuitorul lumii. El S-a făcut purtătorul condiției umane, al unei vieți care este amestecată cu moartea, pentru ca să dăruiască oamenilor muritori viața Lui cea fărâ de moarte veșnică.

Când Mântuitorul Se botează, cerurile se deschid și Duhul Sfânt coboară peste umanitatea lui. Aceasta înseamnă că și atunci când se botează un om, adult sau copil, în Biserică, cerurile se deschid și harul Duhului Sfânt introduce pe om în viața Sfintei Treimi. Preotul care săvarșește Botezul doar arată vizual lucrarea cea nevăzută a Sfintei Treimi, deoarece când se botează un om, adult sau copil, Hristos Domnul, Arhiereul veșnic, îl botează pe acesta prin lucrarea Duhului Sfânt și prin bunavoința Tatălui.

Ultimele cuvinte din Evanghelia de astăzi sunt cheia înțelesului Botezului, și anume: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). În Dumnezeu Fiul devenit Om, Dumnezeu Tatăl iubește întreaga umanitate. Prin urmare, când se botează un om, glasul Părintelui ceresc spune tainic: acesta este fiul Meu cel iubit, pentru că Dumnezeu Tatăl cuprinde în iubirea Sa veșnica pentru Fiul Său pe fiecare om botezat, devenit creștin, care poartă numele lui Hristos.

Când se botează un copil, primește binecuvantare nu numai copilul respectiv, ci și familia și Biserica întreagă, pentru că Botezul nu este numai un eveniment personal, ci si unul comunitar, eclesial. Cu fiecare nou botezat se arată o dată ăn plus iubirea veșnica a Preasfintei Treimi pentru oamenii care doresc bucuria și viașa vesnica din Împărăția Preasfintei Treimi.

Din acest motiv, Botezul este un izvor de mare bucurie pentru familie, pentru parohie și pentru Biserica intreaga, sobornicească.

Copiii care nu sunt botezati, sub pretextul că nu sunt suficient de maturi ca să înțeleagaă Taina Botezului, sunt lipsiți de o binecuvântare unică, aceea a unirii lor personale cu Sfânta Treime în Sfânta Biserică, iar dacă se întâmplă să moară nebotezați, ei nu se pot bucura deplin de bucuria vieții veșnice, după cum spun Sfinții Părinți.

Biserica Ortodoxă considera că trebuie sfințită nu numai viața matură a omului, ci și copilaria și tinerețea lui

Când se botează copilul, în aceeași zi el primește și Taina Mirungerii, rostindu-se formula: pecetea darului Sfântului Duh. Atunci copilul botezat primește o mulțime de daruri duhovnicești spre a fi cultivate, iar apoi el, mergând la biserică împreună cu mama, tata, bunica și cu alți copii, crește duhovnicește în iubirea de Dumnezeu și de Biserică.

Totodată, în aceeași zi în care copilul primește Botezul și Mirungerea, în mod obișnuit la vârsta de 6 săptămâni, el primește și Sfânta Taină a Euharistiei. Aceasta nu se amână pentru mai târziu sub pretextul că nu o înțelege copilul la vârsta de 6 săptămâni. De fapt, nici la o vârstă înaintată nu înțelegem cum pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului, dar înțelegem că în Taina Sfintei Euharistii sau a Sfintei Împărtășanii se află iubirea sfântă a lui Dumnezeu pentru noi, Care ne dăruiește viața veșnica.

Faptul că Biserica botează copiii, îi mirunge și îi împărtășește în aceeași zi arata că un copil este o persoană umană întreagă. După cum Dumnezeu Copilul, Care S-a născut în peștera din Betleem, era Persoană, tot așa fiecare copil botezat este o persoană pusă în legătuăa de iubire eternă cu Persoanele Sfintei Treimi. El nu este o parte dintr-un om, ci el este un om întreg, este o persoană și are o valoare unică și eternă. Copilul nu este la început un animal care devine apoi om, ci din momentul conceperii sale, copilul este om, iar prin Botez, el devine persoană binecuvântată, având un nume și un chip îndreptat spre numele și chipul Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, deoarece după chipul Sfintei Treimi a fost creat omul când Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), folosind pluralul tainic al lui Dumnezeu Unul și Multiplu, adică Dumnezeul-Treime.

Vedem asadar cât de mare este demnitatea de a fi creștin. Când se botează un om, o ființă biologica rațională devine o ființă teologică, eclesială, purtătoare de Dumnezeu. Copilul botezat este introdus în iubirea Preasfintei Treimi. El primește numele unui sfânt, pentru a arăta că de fapt calea Botezului este calea sfințeniei vieții prin harul Preasfintei Treimi.

La Botez, adultul sau copilul, prin nașul său, face un legământ, și anume un legământ pentru toată viața, adică depune voturi baptismale, întrebări și răspunsuri (asemenea voturilor monahale). Prima întrebare: Te lepezi de satana? și de toate lucrările lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toaăa trufia lui? Răspuns: Mă lepăd de satana. Și apoi la întrebarea: Te unești cu Hristos?, răspunsul este: Mă unesc cu Hristos! Iar la întrebarea: Și crezi Lui?, răspunsul este: Cred Lui, ca unui Împărat și Dumnezeu! Toate acestea le făgăduiește cel care se botează sau nașul pentru copil, ca început de viață nouă în Hristos prin harul Duhului Sfânt.

Așadar, toată viața celui botezat trebuie să fie o lucrare sfântă de lepădare de satana și de lucrările lui, adică de păcat, de toată răutatea, și o unire cu Hristos prin împlinirea poruncilor dumnezeiești. În măsura în care omul se leapădă de satana și de toate lucrările lui și se unește cu Hristos, în aceeași măsura el simte bucuria harului și iubirii lui Dumnezeu în viața sa.

De aceea, creștinul adevărat este un om al iubirii jertfelnice și al bucuriei sfinte chiar și atunci când trece prin necazuri. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: “Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (.) Nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35, 38-39).

Sărbătoarea Botezului Domnului – bucurie mare pentru un popor creștin

În această zi a Botezului Domnului, noi, românii, ne aducem aminte cu bucurie că poporul nostru a fost botezat sau creștinat nu la comandă de sus în jos, ci a fost creștinat lent, profund și pașnic de-a lungul mai multor veacuri pe când se forma ca popor nou în istorie din daci și romani. Deci, nu avem o dată, un an al creștinării noastre ca popor. Există o legătura tainică de iubire între Hristos și fiecare popor creștin, dar mai ales între Hristos și popoarele care au suferit mult pentru a-și păstra de-a lungul încercărilor istoriei identitatea lor creștină. De aceea, cu bucurie și speranță ne gândim la faptul că pe stema țării noastre se afla vulturul purtător de Cruce înălțându-se spre cer, pentru a ne arăta că avem o vocație creștină pentru eternitate, că purtăm taina Crucii că taină a biruinței asupra suferinței prin speranța și asupra morții prin Înviere, de la începuturile noastre ca popor creștin și până la sfârșitul istoriei. Prin urmare, poporul român purtător de Cruce și de Înviere își arată demnitatea sa dacă nu își uită Botezul său, legătura lui cu Hristos Cel răstignit și Înviat ca parte constitutivă a identității și existenței sale.

Am văzut înainte de Crăciun și la Crăciun mulțimea de copii frumoși care au cântat colinde, ca niște îngeri, lăudând pe Pruncul Iisus, pe Dumnezeu Care S-a făcut Copil, adică S-a făcut Om pentru noi oamenii, ca să ne descopere taina iubirii părintești a lui Dumnezeu și să ne dăruiască viața Lui cea veșnică. Dar toate aceste frumuseți: ale copiilor care colindă de Crăciun, ale mânăstirilor, ale bisericilor, ale troițelor, ale sărbătorilor sfinte și ale tradițiilor luminoase, tot ceea ce a fost creat ca frumusețe în arta de inspirație creștina, în muzică, tot ceea ce este frumos și înălțător spiritual în poporul român dreptcredincios sunt roade ale Sfântului Botez, ca legătură a lui de iubire sfântă cu Hristos, cu întreaga Sfânta Treime și cu toți sfinții pe care îi cinstește Sfânta Biserică.

Sfințirea cea Mare a apei – reînnoire a bucuriei Botezului și sfințire a vieții și activității creștinului în lume

Trebuie să amintim că în ziua sărbătorii Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii, se săvârșește Sfințirea cea Mare a apei. Această apă pe care Duhul Sfânt o sfințește este apă de binecuvântare, apă de sfințire a sufletului și a trupului și a naturii înconjurătoare, dar și izvor de bucurie pentru oamenii care o primesc cu credință, evlavie și dragoste.

Sfințirea cea Mare a apei sau Aghiasma Mare, care se săvârșește numai cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Ortodoxiei. Ea se săvârșește în afara bisericii pentru că Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat nu într-un spațiu închis, ci în râul Iordan. De obicei, această slujbă se săvârșește lângă un râu curat sau un izvor, iar dacă nu se poate acolo, aceasta se săvârșește în apropiere de biserică, unde sunt vase multe cu apă, pregatite cu multă grijă și cu multă evlavie pentru momentul acesta sfânt.

Sfințirea cea Mare a apei are mai multe părți, iar prin conținutul ei scoate în evidență mai întâi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iubire arătată în Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în Botezul Său în Iordan. De aceea, rugăciunile și cântările acestei zile fac legătura între Nașterea Domnului și Botezul Domnului, dar între Botezul Mântuitorului și mântuirea oamenilor, a celor care cu credință și bucurie au primit Botezul în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. La sărbătoarea Botezului Domnului se sfințește firea apelor, așa cum ne spune o cântare din această slujbă: “astăzi se sfințește firea apelor”. Astfel, Biserica ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este preamărit astăzi în mod deosebit de către întreg Universul, de creația întreagă. De ce? Pentru că El a venit să mântuiască pe oameni, dar și să pregătească un cer nou și un pământ nou. Astăzi se sfințește creația întreagă ca pregătire a ei pentru înnoire și transfigurare în cerul nou și pământul nou din Împărăția cerurilor (vezi cartea Apocalipsa, cap. 3).

Frumusețea și bogăția rugăciunilor din slujba numită Sfințirea cea Mare a apei ne îndeamnă să fim cu luare aminte. Numai atunci primim binecuvântare cu adevărat și ne folosește gustarea apei sfințite, când ascultăm slujba sfințirii ei cu credința, cu frică de Dumnezeu și cu dragoste.

Dacă o primim cu credință și cu evlavie, în primul rând, Aghiasma Mare ne sfințește sufletele și trupurile noastre, casele noastre și tot spațiul în care ne desfășurăm activitatea. Prin această sfințire a naturii cu apă sfințită, Biserica Ortodoxă arată că Dumnezeu trebuie mărturisit și lăudat nu numai în biserică, ci și în afara ei. Iar noi trebuie să fim creștini nu doar în zi de duminică, ci creștini în toate zilele, în orice loc ne-am afla. Apa sfințită ne aduce aminte că suntem botezați cu apă și cu Duh Sfânt și suntem crestini, fii ai lui Dumnezeu-Tatăl după har în iubirea Lui nesfârșită față de Fiul Său Iisus Hristos Care S-a făcut Om, din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Aghiasma Mare se gustă pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viața și bucuria veșnică în iubirea Preasfintei Treimi (cifra 8 fiind simbolul veșniciei și al infinitului).

În al doilea rând, Aghiasma Mare ne aduce vindecare de boli sufletești și trupești. Trăim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufletești și trupești. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire față de Dumnezeu și față de semenii noștri. În acest sens, apa sfințită ne vindecă, întrucât ne înmulțește credința și dragostea față de Dumnezeu și față de semenii noștri.

În al treilea rând, Aghiasma Mare ne aduce eliberare de patimi și alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deși dorește să facă binele, totuși nu are putere suficientă pentru a săvârși binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă pe om să săvârșească răul. Însă apa sfințită îi dă omului putere să biruiască ispitele și să ducă lupta cea nevăzuta împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, spovedanie și Împărtășanie.

De aceea, să ne rugăm Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântați cu apă sfințită, noi și casele noastre, cei dragi ai noștri și toate activitățile noastre, pentru ca viața noastră să fie lumină din lumina lui Hristos și bucurie din bucuria sfinților, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin.