Sărbătoarea din Munții Builei a Cuviosului Antonie de la Iezer

Înainte de a urca spre rezervația naturală Bu­ila-Vânturarița, foșnetul tomnatic cu miros de iarnă te ademenește către vatra monahală de la Iezer, acolo unde smerenia și rugăciunea te învăluie în darul rugăciunii Sfântului Antonie, cel care a pus bun început viețuirii pustni­cești în aceste locuri.

Înainte vreme, aici ființa un schit cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, lăcaș ridicat de domnitorul Mircea Ciobanul și soția sa Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareș. Astăzi, o Biserică nouă adă­postește Moaștele Sfântului Antonie Sihastrul, grabnic-ajutător al creș­tinilor.

Datorită duhului pustnicesc al sihaștrilor care au viețuit aici și a sfințeniei acestor locuri din creierul munților, credincioși de pretutindeni vin să se închine Sfântului Antonie de la Iezer, care este prăznuit în fiecare an, la 23 noiembrie.

Lăcaș pustnicesc sub ocrotirea Cuviosului Antonie

pestera sfantului antonie de la iezermanastirea iezer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Antonie Sihastrul a fost cel de-al doilea ctitor al schitului de la Iezer. Acesta provenea dintr-o familie de credincioși aromâni înstă­riți, motiv pentru care mare parte din averea sa a dăruit-o acestei mănăstiri, contribuind la refacerea din temelii a bisericii, cât și a chiliilor pentru călugări.

Impresionat de râvna rugăciunii Sfântului, chiar în ziua împlinirii vârstei de 64 de ani ai acestuia, Episcopul Ştefan al Râmnicului i-a dat binecuvântarea de a se retrage la mănăstire. Iubea mult și viața de obște, dar duhul pustiei îl chema în locuri ascunse, numai de el știute, unde priveghea și se ruga neîncetat. Dacă la început a sihăstrit de unul singur, rugân­du-se zile și nopți în locuri tainice din Munții Builei, după o vreme și-a săpat cu propriile mâini o peșteră, undeva la vreo 500 de metri de mănăstire. Locul acela i-a fost până la sfârșitul vieții chilie și altar, iar în Poiana Sfântului Antonie și astăzi se ajunge „doar cu îngăduința Cuviosului”.

Cu timpul, el a devenit un adevărat model pentru aceia care își doreau să viețuiască în asceză și priveghere. Toți cei care îl urmau o făceau din dorința de a cunoaște și ei puterea rugăciunii trăite în nevoință.

Dar și atunci, ca și astăzi, nu este cu putință acest mod de viețuire ascetică decât cu binecuvântarea duhovnicului. Astfel că numărul acelora care își doreau o astfel de viețuire pustnicească era destul de limitat și întotdeauna cu încu­viin­țarea starețului sau a duhovnicului.

După mărturia ieromonahului Nicolae, Cuviosul Antonie și-a cunoscut clipa părăsirii acestei lumi, astfel încât cu 40 de zile înainte de a împlini 92 de ani, Dumnezeu i-a descoperit data trecerii sale la cele veşnice, şi anume 23 noiembrie. Era într-o zi de luni, cam pe la ora 9:00, când Sfântul și-a chemat ucenicul și i-a spus: „Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult, bucură-te că sunt la odihnă veşnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi”.

După ce a dat ultimele poveţe ucenicilor săi, Sfântul s-a aşezat singur pe rogojină şi şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. Din ziua aceea şi până astăzi, pustnicii, monahii şi credincioşii merg la chilia Sfântului Antonie pentru a aprinde lumânări şi a-i cere mijlocirea şi izbăvirea de ispite şi necazuri. Toţi cei care se roagă în peştera Sfântului dobândesc alinare, încredinţaţi de ajutorul şi rugăciunile părintelui lor sufletesc.

Un lucru este cert, Sfântul Antonie Sihastrul a viețuit după toate canoanele pustiei. Din actul sinodal al canonizării Sfântului Antonie de la Iezer primim confirmarea viețuirii pustnicești a acestuia, cât și a peșterii în care acesta s-a nevoit: „osârduitor întru toată asprimea vieții lui mănăstirești, în peștera de lângă Schitul Iezer, care zăbovea îndelung în postiri și privegheri de toată noaptea”.

Tărâmul rugăciunii din Valea Sihaștrilor

poiana sfantului antonie de la iezer

Întotdeauna când am poposit în aceste vetre împădurite de copaci seculari, în locurile acestea retrase, limpezite de ceruri și mângâiate de aerul rece al Munților Builei, m-am regăsit dintru început într-o lume a sfințeniei și a rugăciunii. Cine ajunge pentru întâia oară în Valea Sihaș­tri­lor rămâne fascinat de pacea adân­că pe care o găsești în fiecare respirație, în fiecare rugăciune, în fiecare foșnet al pădurii tainice. Troițele întâlnite în stânga și în dreapta drumului forestier te întremează plecându-te în smerită rugăciune, pentru ca apoi să te poți ruga în tihnă la bordeiele pustnicilor, despre care doar din carți mai aflasem câte ceva. Acum, la vreme de toamnă târzie, urcușul devine mai greu, iar aerul rece se simte până în măduva oaselor.

Ne-am oprit o clipă în fața potecii care duce chiar până în fața porții masive din lemn, apoi am urcat cu bucuria regăsirii unui prieten drag, oprindu-ne în curtea interioară a mănăstirii. Da, când ajungi la Mănăstirea Iezer, este ca și când te-ai întoarce după multă vreme în casa părintească. Tot ceea ce am simțit acolo era bucuria imensă a clipei de regăsire a unui loc drag sufletului și, dincolo de pacea adâncă a locului, am trăit rugăciunea de seară, îngemănată în dangăt de clopot și miros de smirnă.

Am îmbrățișat cu privirea cele două Biserici ale mănăstirii și corpul dalb al chiliilor în care viețuiesc măicuțele de aici. Totul arăta ca o gură de rai.

Așa am regăsit vatra monastică de la Iezer, în ajunul praznicului Cuviosului Antonie.

Bucuria și lumina praznicului Cuviosului Antonie

racla cu moastele sfantului antonie de la iezerpestera sfantului antonie de la iezer

După ce m-am închinat, ca de obicei, în biserica veche a mănăstirii, m-am oprit o clipă să ascult muzica dumnezeiască ce se auzea din Biserica nouă, după care am făcut popas de rugăciune la racla cu cinstitele Moaște ale Sfântului Antonie, zăbovind o vreme lângă Sfântul atât de drag sufletului meu. Orice Vecernie la Iezer este asemenea unui balsam, dar dacă se întâmplă ca în clipele acelea să-ți rezemi tâmplele de racla Sfântului, pur și simplu trăiești un vis al celei mai smerite și tainice rugăciuni. A urmat apoi privegherea de toată noaptea, iar înspre dimineață câteva ore de somn odihnitor și în pace adâncă, așa cum numai la mănăstire este cu putință.

Dimineața m-am trezit în dangăt de clopot și răsăritul de soare m-a găsit în Biserică. După ce am primit binecuvântarea Sfântului Antonie de la Iezer, m-am bucurat de fiecare clipă a zilei de sărbătoare a Cuviosului.

De câte ori am trăit bucuria Sfintei Liturghii în Biserica Mănăstirii Iezer, am simțit o întregire a rugăciunii și o înfrățire în duh cu toți cei de față.

În revărsarea de har a duhului Sfântului Antonie, fiecare clipă îți dăruiește bucuria și lumina măritului praznic.

La Mănăstirea Iezer, întotdeauna pacea adâncă a locului coboară peste toți cei însetați de rugăciune pustnicească, dar în ziua Sfântului Antonie de la Iezer, toată lumina și prospețimea munților se sălășluiesc în clipa înveșmântată în harul sfințeniei.

Mariana Borloveanu 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
1
Shares
Previous Post

De ce l-a numit Dumnezeu pe bogatul din Evanghelia de azi nebun?

Next Post

Ieroschimonahul Dionisie Ignat și călătoria pe calea sfințeniei

Related Posts