Sărbătoarea Floriilor, bucurie și anticipare a Învierii Domnului

Se apropie sărbătoarea plină de încărcătură duhovnicească a Intrării Domnului în Ierusalim, bucurie și anticipare ale negrăitei lumini pascale. Vom purta în mâini plăpânde ramuri de salcie abia mijite la viaţă şi vom continua postirea îndreptându-ne către Înviere. Ramurile de copac binecuvântate de preoţi la Biserică, spun Sfinţii Părinţi, au mai multe înţelesuri. Purtând ramuri de salcie în mâini, marcăm biruinţa asupra morţii pe care a arătat-o Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar şi a întregii omeniri. Ramurile înverzite simbolizează şi biruinţa noastră asupra păcatului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune chiar că stâlpările de la Florii sunt cununa de virtuţi câştigate pe parcursul postului ce se apropie de sfârşit. Aceste virtuţi sunt pocăinţa, sinceritatea, milostenia şi înnoirea noastră lăuntrică. Vlăstarele vopsite în verdele crud de vesela primăvară închipuie şi sufletele noastre îmbobocite de fericire că L-am regăsit, L-am redescoperit pe Domnul în acest post. Dar, în primul rând, purtând ramuri de copac în mâini închipuim pe cei ce odinioară L-au ovaţionat pe Mântuitorul, întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Mulţimile care L-au aclamat pe Blândul Păstor, nu peste multe zile Îl vor şi osândi, exaltate de duşmanii Răscumpărătorului nostru. Ramurile de măslin şi finic purtate de Florii le-au înlocuit cu vorbe grele, cu scuipări şi hule care au șfichiuit trupul fără de pată şi sufletul dumnezeiesc al Domnului.

Este impresionant când te gândeşti că Mântuitorul S-a lăsat umilit şi necinstit de propria-I creatură! Şi toate acestea din iubire le-a îndurat. Cu adevărat, iubirea este o nesfârşită taină! Deci, finicul şi măslinul de la Florii s-au transformat în ţepoase bice care au lovit nemilos Iubirea. Asta a fost demult, dar oare se mai poate repeta această dramatică întâmplare? Mai putem noi să fim manipulaţi de duşmanii Răscumpărătorului nostru? Din păcate, da! Abili şi inteligenţi, potrivnicii Marelui Răstignit devin aliaţii omului care foarte uşor transformă veridica bucurie pascală într-una superficială, redusă de multe ori doar la aspectul culinar. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de o masă copioasă? Ce înşelare! Nu zic, românul dintotdeauna a ştiut să-şi împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-şi înnobila sufletul cu virtuţi. Îşi împodobea casa după ce cămara sufletului o primenea, o deretica, pregătind-o de sărbătoare prin Spovedanie și Împărtășanie.

Va să zică, în multe feluri salcia plăpândă de la Florii poate deveni un aspru bici cu care Îl putem lovi pe Domnul. Îi provocăm răni adânci când, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu găsim timp să-I fim aproape. Trebăluim de zor ca nişte albine ieşite la muncă după o lungă şedere. Program încărcat, activităţi solicitante care, de multe ori, ne răpun. Osteniţi, mulţi dintre noi nu mai reuşim să participăm la Slujbele Deniilor sau, dacă printr-un efort izbutim să ajungem, adesea oboseala ne toropeşte. Sângerările Nevinovatului schingiuit mai vin şi din altă parte: din nepăsarea cu care asistăm la răpirea sărbătorii Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri” care ne invadează existenţa.

Se cade, deci, să sărbătorim cât mai curat și frumos, fără adăugiri păguboase și fără a uita care este esența celebrării, căci bucuria sfântă şi mare a Învierii Domnului o vom simţi în primul rând dacă vom încerca să-L însoţim pe drumul Golgotei în Săptămâna Mare şi înfricoşătoare a Sfintelor Sale Pătimiri. Lumina pascală va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne scăldăm în iubirea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor participând la întreaga slujbă de Înviere, care va spinteca întunericul nopţii – transformându-l în zori de zi. Iar de ospăţul praznicului, ce să mai zic? Să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El, nu în Betania, ca oarecând Lazăr, ci în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică.

Aşadar, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea faţă de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, să o păstrăm curată, fără adaosuri străine de duhul dreptei credinţe, fără kitsch-uri care alterează duhul sărbătoresc bimilenar şi, astfel, ramurile de salcie nu vor provoca răni Domnului, ci vor rămâne ceea ce şi sunt: Icoană a biruinţei vieţii asupra morţii.

Cu astfel de stâlpări să-L întâmpinăm pe Iisus de Florii, să-L urmăm și să nu-L părăsim, să-I fim aproape, neuitând că de Paşti trebuie să ne pregătim să prânzim în primul rând la masa cea nepieritoare, ospățul mântuirii și să sărbătorim duhovnicește, așa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Iată, Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului” (I Corinteni 5, 7-8).

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: http://doxologia.ro

Total
121
Shares
Previous Post

Despre un om care a murit de două ori, trăind trei vieți

Next Post

Cum să petrecem Săptămâna Mare? Câteva sfaturi

Related Posts