Gândul la întâlnirea de a doua zi îl ținuse treaz toată noaptea pe tânărul meșter sticlar. Cu trei luni de zile înainte de ziua sa de naștere, regele chema la palat pe câte unul dintre meșterii cei mai pricepuți din regat și-i cerea să pregătească un cadou nemaipomenit. Cum niciunul dintre ei nu se ridicase la nivelul așteptărilor, fuseseră, rând pe rând, aruncați în închisoare. Tânărul se îndrepta abătut spre palat.
Dacă nici meșterul tâmplar, nici cel aurar, nici sculptorul sau pictorul nu reușiseră să-l mulțumească pe rege, cum va reuși el, un tânăr de nici 25 de ani, să scape de închisoare? Era cel mai bun meșter sticlar, însă lăcomia regelui depășea orice închipuire. Pe vremuri, regele nu avusese astfel de pretenții, însă, pe măsură ce devenise mai puternic și mai bogat, se schimbase. Până într-atât încât dăduse ordin ca toate Bisericile să fie închise. Nu voia ca lumea să se închine altcuiva în afară de el. Regele aștepta în sala tronului, înconjurat de miniștrii săi.
Meșterul s-a apropiat de el, în timp ce se ruga în gând pentru o minune.
– În curând va fi ziua mea! a tunat regele. Aștept cu nerăbdare darul tău. Știi ce urmează dacă nu-mi va plăcea, da?
Meșterul sticlar și-a plecat fruntea, fără a scoate vreun cuvânt.
Ajuns acasă, s-a prăbușit pe scaun.
– M-am rugat lui Dumnezeu să schimbe gândurile regelui. De luni de zile mă rog pentru asta. Nu s-a întâmplat nimic. Voi ajunge la închisoare!
Bătrânul său tată s-a apropiat de el.
– Ai încredere, știe Domnul ce-i bine.
– Ce-aș putea să-i dăruiesc? Regele nu va fi mulțumit, orice aș face.
– Te vei ruga și vei posti trei zile, iar în a patra zi, primul gând care-ți vine în minte când te trezeşti, pe acela să-l împlinești.
A patra zi, când s-a trezit, primul lucru care i-a venit în minte a fost o scară.
– O scară?! a sărit el din pat. Cum să-i dăruiesc regelui o scară, fie ea și din sticlă?!
A alergat la tatăl său.
– Hm, o scară? s-a încruntat bătrânul. Atunci scară să fie!
– Dar, tată…
– Nu-ți pierde credința!
Tânărul a plecat bombănind și s-a pus pe treabă. După multe încercări nereușite, scara regelui a fost gata. Era suficient de lungă cât să ajungă până în vârful unui copac. În plus, o ornase cât putuse de frumos. Cu toate astea meșterul nu era liniștit. Ce avea să facă împăratul cu o scară?
Cu inima cât un purice, a pornit cu cadoul spre palat, ajutat de tatăl său. Era ziua în care, cu mic cu mare, oamenii așteptau să intre la rege pentru a-i dărui cadourile. Deși plină de lume, peste curtea palatului domnea o liniște mormântală. Toți priveau îngroziți un piedestal din lemn.
– Regele a ordonat ca toți cei care nu-i aduc un cadou pe placul lui să primească 30 de nuiele pe spate, în văzul lumii, i-a șoptit meșterului unul dintre soldați. Cu siguranță voi ajunge și eu aici. Însă nu cred că tu vei scăpa doar cu atât.
– Vom vedea, a răspuns tatăl meșterului în locul fiului său, care se albise la față.
Meșterul sticlar a fost chemat primul în sala tronului. Regele a privit mirat obiectul împachetat cu grijă și foarte lung.
– Ce-i acolo? Ce-i asta?! O… o scară?! Mi-ai făcut de ziua mea o scară?!!! Nu am mai pomenit așa ceva!
Meșterul a respirat adânc. Simțea că leșină. Scara a fost rezemată de perete și, o vreme, regele s-a învârtit în jurul ei.
– Hm, arată frumos. Dar ce pot face cu așa ceva? s-a enervat el. Ajutați-mă să urc pe ea!
Regele și-a aruncat mantia de pe el, s-a așezat în fața scării, a apucat-o cu ambele mâini, însă, când a pus piciorul, bara de sticlă s-a înmuiat, talpa trecând prin ea ca prin miere topită.
Tot chinuindu-se să urce pe scară, fața regelui se înroșea din ce în ce mai tare, însă, de fiecare dată când o atingea cu piciorul, sticla se înmuia.
– Ți-ai bătut joc de mine! a urlat regele.
– Dar am probat-o, s-a bâlbâit meșterul.
– În carceră cu tine! a continuat să urle regele. Să nu primească mâncare o săptămână!
Meșterul sticlar a privit speriat spre tatăl său.
– Tată, ajută-mă!
– Ai încredere! i-a spus fiului atunci când acesta a trecut prin dreptul lui escortat de soldați.
Din turnul în care fusese aruncat, meșterul sticlar privea cu lacrimi în ochi mulțimea care se perinda prin fața scării de sticlă, adusă intenționat în curte și rezemată de un copac, pentru ca lumea să ia seama și să se teamă de mânia regelui. Oamenii erau însă speriați și fără a vedea scara. În spatele piedestalului de lemn se formase o coadă uriașă cu cei care urmau să fie biciuiți.
După ce și ultimul supus și-a lăsat cadoul, regele a ieșit în curte. Era întuneric și, printre turnurile palatului, răsărise o lună mare și portocalie. Pe pavajul de piatră răsunau pașii regelui. Tot mai aproape de piedestalul de lemn. Deodată, liniștea a fost spartă de vocea unui copil:
– Mami, asta e scara de care aveam nevoie ca să culeg luna! Am vorbit cu Îngerașul meu, l-am rugat și mi-a zis că dacă fac rost de scară… Mami, hai să culegem luna!
O fetiță de câțiva anişori a apărut din mulțime și a zbughit-o spre scară, cu mama alergând în urma ei.
Fetița a pus piciorul pe prima treaptă a scării, apoi pe următoarea. Treaptă cu treaptă, urca tot mai aproape de lună. Regele privea înmărmurit cum scara se lungea pe măsură ce fetița urca.
– Am reușit! a venit ca o șoaptă glasul ei.
Fetița a coborât la fel de repede precum urcase. Ținea în mână un mic glob strălucitor de sticlă.
– Oooo! s-au minunat oamenii, îngrămădindu-se în jurul ei.
– La o parte, netrebnicilor! Lăsați-mă să trec! urla regele, împingând oamenii din calea lui.
Cu ochii scoși din orbite se uita când la scară, când la globul din mâna fetiței.
– Eu de ce nu am putut să urc și sărăntoaca asta a reușit? La închisoare cu ea!
Tatăl meşterul sticlar s-a așezat în fața fetiței și l-a privit pe rege drept în ochi. A spus apăsat:
– Dumnezeu ți-a arătat că nu se poate face nimic fără El! Tu L-ai alungat din viața ta. Când Îl pui pe Dumnezeu pe orice treaptă, sticla se întărește…
Turbat, regele i-a tras o palmă bătrânului, trântindu-l pe jos.
– Dă-mi globul! i-a smuls el fetiței globul din mână. Este al meu! Scara este a mea! Luna este a mea!
Până dimineață, regele a alergat prin curte cu globul în mână, țipând cât îl ținea gura:
– Luna este a mea! Scara este a mea! Totul este al meu!
Aceea a fost ultima zi de domnie a regelui.
Veronica Iani
Sursa: http://basilica.ro.
