Să gândim frumos

La preotul din sat a venit o femeie şi i-a spus:

– Părinte, mereu sunt tulburată, ispitită de tot felul de gânduri. Mereu mă influenţează gândurile negative şi produc în sufletul şi-n inima mea atâta nelinişte…Gândurile acestea negative parcă persistă tot mai mult în viaţa mea şi nu pot scăpa de ele. Te rog să-mi dai un sfat duhovnicesc ca să scap de ele.

Atunci preotul i-a răspuns:

– Gândurile rele vin de la ispititorul, dar cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să ne îndepărteze de dragostea Lui prin ele, ci vrea să ne întoarcă în ascultarea faţă de El. Transformă gândurile rele în gânduri senine. Încearcă în orice moment al vieţii să gândeşti frumos, spre slava lui Dumnezeu şi a oamenilor. Gândurile rele aduc în tine tulburare, dar gândurile senine dăruiesc sufletului tău pace şi linişte. Deci ţine minte: Să gândim frumos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 24, 27-33; 42-51)

Next Post

Tragismul individual este biruit prin rugăciunea pentru ceilalți

Related Posts
Total
0
Share