Școala monahală teologică

Prin priveghere, așadar, prin rugăciune și viață atentă, monahul trezvitor este inițiat în filosofia cea după Dumnezeu și se educă teologic. Această educație îi aduce învățăcelului de la școala monahală teologică atâta frumusețe și har, încât Sfinții simt multă bucurie și dragoste să se afle lângă el și să-l ajute să urce pe trepte mai înalte.

Cele potrivnice se petrec cu cei educați în cele lumești, dar care în esență sunt mutilați de egoism. Acestora, educația nu le dă frumusețe duhovnicească, ci, din nefericire, îi îndepărtează cu totul de Dumnezeu, ajungând să se lepede de El. Marele Antonie spune că pe nedrept se numesc oamenii raționali atunci când faptele lor nu sunt raționale. Prin urmare, oameni de știință trebuie să se numească cei care filosofează la cele dumnezeiești și veșnice ale lui Dumnezeu.

Ca să ajungă cineva la această dumnezeiască știință, nu e nevoie să stea în pupitrul unei universități. Este de ajuns să aibă o chilioară liniștită, sfaturile povățuitorului duhovnicesc și împlinind neîncetat îndatoririle monahicești, va duce mereu lupte. Lupta sa va ajunge uneori până la sânge împotriva patimilor și a demonilor. Va da și va primi. Iar după ani de zile, după ce Dumnezeu va valida ostenelile și nesfârșitele sale lacrimi, atunci îl va învrednici de educația teologică prin lucrarea Sfântului Duh. Caracteristicile principale ale acestei educații sunt desăvârșita cunoaștere de sine, adică desăvârșita smerenie, și dumnezeiasca dragoste.

Fragment din cartea Arta mântuirii – volumul 2 – Cuviosul Efrem Filotheitul, care va apărea la Editura Evanghelismos.

Total
48
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 7, 17–30)

Next Post

Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi

Related Posts