Scrisoare deschisă către frații care țin calendarul vechi

Părinților și fraților,

Revista aceasta, precum bine știți cu toții, dintru început a privit cu simpatie și cu dragoste sinceră gruparea adepților calendarului vechi, adică pe dumneavoastră. Ea a fost întotdeauna un apărător călduros al drepturilor dumneavoastră la libertate și un acuzator nemilos al abuzurilor Bisericii oficiale, care în mod repetat a uitat duhul creștinesc și, conce­pându-se pe sine în mod greșit ca pe un stat poliție­nesc, a întreprins împotriva voastră prigoane dureroase și în același timp sălbatice. De multe ori am stigmatizat cele făcute și împreună cu Marele Atanasie am declarat că „adevărul nu se vestește cu sabia sau cu arcul, nici cu ostași, ci prin înduplecare și sfă­tuire”[1]. Așadar în numele acestei simpatii și a acestei dragoste a noastre frățești, vă rugăm să ascultați astăzi toate cele ce le voi spune mai jos:

Dumnezeu Cel îndelung răbdător a îngăduit ca în trecut Biserica Greciei să schimbe calendarul care era valabil atunci, fără să se consulte cu celelalte Biserici Ortodoxe. Și astfel, Ortodoxia s-a împărțit din punct de vedere calendaristic. Reformarea calendarului, scria renumitul Andruțos, „neîntreprinzându-se cum trebuia de către autoritatea comună a Bisericilor, a prici­nuit foarte durerosul fenomen al despărțirii, adică acea zi în care unii prăznuiesc, iar alții nu, și a devenit izvor al smintelii și al despărțirii credincioșilor”[2].

Această despărțire calendaristică ar fi putut pricinui și despărțire canonică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești. Deoarece toate Bisericile Ortodoxe care au rămas cu calendarul vechi ar fi putut, dacă ar fi vrut, să întrerupă orice împărtășire cu Biserica Greciei și să o declare schismatică pentru schimbarea îndrăzneață făcută în mod unilateral. DAR ACEASTA NU S-A ÎNTÂM­PLAT. Celelalte Biserici au tăcut văzând ceea ce s-a săvârșit și au continuat împărtășirea cu Biserica Greciei. Din punct de vedere al continuității, Biserica Greciei a rămas, în ciuda schimbării complet neghioa­be și nefolositoare, o parte[3] sănătoasă din punct de vedere canonic a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.

Schisma, iubiți frați, nu este creată de eventualele abateri de la linia exactă a Sfintelor Canoane, ci de întreruperea împărtășirii și legăturii cu celelalte Biserici ortodoxe și afurisirea de către ele. Dacă încălcă­rile canoanelor (fiind rele, desigur, și nedorite) creează automat schisma, atunci… „cine este nepătat de murdărie?” Oare dumneavoastră, fraților, n-ați călcat niciodată vreun Canon?… Există hotărâri sinodale împotriva calendarului nou? Sunteți de acord?[4]

Oare nu există o hotărâre a unui Sinod ecumenic (VI, canonul 101) care a osândit folosirea linguriței sau a altui obiect în timpul Sfintei Împărtășiri și a hotărât, sub pedeapsa afurisirii, ca credincioșii să se împărtășească în același fel ca preoții astăzi, adică primind Trupul Domnului în mână și Sângele Lui din potir? După acestea Biserica, fără să convoace un alt sinod ecumenic pentru schimbarea hotărârii de mai sus, a pus această schimbare în practică. Pentru aceasta se află în schismă, sau încă mai trăiește având puterea să schimbe, chiar și prin practica tacită, hotărârea ei mai veche, ce avea caracter temporar și nu atingea adevărurile dogmatice neclintite și neschimbate?

Dar nici diferențele referitoare la sărbătorile din cursul anului și, în general, la cele ale cultului (deși sunt rele și nedorite) nu au creat în mod automat schisma. Dintru început Biserica lui Hristos (mai bine zis, unele biserici locale) au avut diferențe și particu­larități în domeniul sărbătorilor anuale și, în general, în domeniul cultului. Ascultați unele din aceste dife­rențe ce existau în Biserica veche, în Biserica Sfinților Părinți: a) Nu numai înainte de Sinodul întâi ecumenic existau diferențe referitoare la sărbătoarea Paștelui între Bisericile Ortodoxe (cea a Asiei Mici sărbătorea Paștele întotdeauna la 14 Nisan, în orice zi ar fi căzut, nu numai duminica, iar celelalte sărbătoreau Paștele întotdeauna duminica după 14 Nisan), dar și după Sinodul întâi ecumenic au existat diferențe referitoare la sărbătorirea Paștelui, deși acest Sinod a stabilit categoric cele privitoare la sărbătorire. Uneori se sărbă­torea Paștele atât în Răsărit cât și în Apus în aceeași zi, alteori se sărbătorea într-o zi în Răsărit și în alta în Apus. A trebuit să treacă mai mult de două secole de la Sinodul I ecumenic până când a dispărut deosebirea, și sărbătorirea Paștelui a început să se săvâr­șească în aceeași zi[5]. Și cu toate acestea, Bisericile Răsăritului și Apusului erau unite canonic. Deși exista deosebire în data prăznuirii, exista însă împărtășire canonică. b) Biserica Ortodoxă a Spaniei săvârșea încă din vechime Botezul printr-o singură afundare și nu prin trei, vrând să arate prin aceasta unitatea Sfintei Treimi și egalitatea Persoanelor Ei, împotriva arienilor din Spania, care prin cele trei afundări voiau să arate despărțirea Sfintei Treimi și neegalitatea Persoanelor Ei[6]. Dar lucrul acesta, cu toată gravitatea sa, n-a pricinuit despărțire canonică între Biserica aceasta și celelalte, ci Biserica Spaniei a fost recunoscută de celelalte și și-a menținut împărtășirea cu ele, în ciuda acestei curiozități serioase a ei. c) Biserica Răsăritea­nă și cea Africană dădeau Sfânta Împărtășanie pruncilor botezați, în timp ce cea Apuseană nu avea practica aceasta[7]. Și totuși, împărtășirea canonică între aceste Biserici s-a păstrat nevătămată. d) Apusul săr­bătorea Praznicul Nașterii Domnului la 25 decembrie, pe când în Răsărit până în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur această sărbătoare se prăznuia împreună cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie[8]. e) În vechime, Răsăritul sărbătorea pe Sfinții Apostoli la 28 decembrie, în timp ce Apusul îi sărbătorea la 29 iunie[9].     f) Bisericile Constantinopolului, Traciei, Asiei mici și Siriei aveau șapte săptămâni de post înainte de Paști, în timp ce toate celelalte Biserici aveau numai șase, după cum relatează istoricii bisericești Socrate și Sozomen[10]. Dar de ajuns cu acestea. Așadar, totdea­una au existat diferențe și particularități în Biserica lui Hristos, dar cu toate acestea împărtășirea canonică între părțile ei era nezdruncinată.

Și astăzi, fraților, împărtășirea canonică pe care o au între ele Bisericile Ortodoxe se păstrează (slavă lui Dumnezeu) neatinsă și neclintită, în ciuda diferențe­lor serioase existente în privința prăznuirilor. Frățiile Voastre (este dureros a o spune, dar este necesar) vă aflați în afara acestei împărtășiri canonice. Nu uitați că Bisericile care păstrează Calendarul vechi au legă­turi canonice nu cu Dumneavoastră, ci cu Biserica Greciei, care ține calendarul nou. Aceasta înseamnă una din două: ori Biserica Greciei nu este rău slăvi­toare și schismatică, ori toată Biserica Ortodoxă de pretutindeni este schismatică și este sub înșelăciune, deoarece are împărtășire cu o Biserică schismatică și rău slăvitoare (după spusa „cel ce se împărtășește cu cel neîmpărtășit neîmpărtășit este”). Soluție de mijloc nu există. Vreți oare să susțineți că s-a înșelat toată Biserica în afară de voi, cei din Grecia care țineți calendarul vechi? Vreți să pretindeți că pe toată planeta noastră nimeni în afară de voi nu păstrează adevărul și Ortodoxia? Dacă da, atunci trebuie să vă arătați consecvenți față de voi înșivă. Adică trebuie să nu scrieți că atâtea și atâtea milioane de ortodocși urmează, ca și voi, calendarul vechi și se află în siguranță dogmatică și scumpătate canonică. Ci, dim­potrivă, trebuie să spuneți și să scrieți că, în afară de voi, toți ortodocșii din toată lumea sunt, fără excep­ție, rău slăvitori și schismatici, deoarece aceștia au schimbat calendarul vechi, iar aceia recunosc pe cei care au făcut schimbarea și se împărtășesc cu ei. Nu mai vorbiți de Ierusalim, nu invocați Antiohia, nu ară­tați Rusia, nu citați Serbia, nu vă referiți la Sfântul Munte, deoarece și Ierusalimul și Antiohia și Rusia și Serbia și Sfântul Munte Athos împreună-liturghisesc cu Biserica Greciei schimbând cu ea Scrisori de pace și praznicale, considerând cu desăvârșire valabile Tai­nele ei și pomenind-o în Diptice. Așadar, Bisericile acestea se află în schismă și în rea slăvire, pentru că recunosc pe schismatici și pe rău slăvitori și se împărtășesc cu ei…

Dar dacă gândiți că Biserica Ortodoxă Universală nu este nici rău slăvitoare, nici schismatică, atunci trebuie să gândiți că și Biserica Greciei, care are pace și împărtășire cu ea, este o Biserică sănătoasă din punct de vedere canonic. Atunci… Atunci trebuie să vă restabiliți legăturile canonice cu ea, ca astfel să vă aflați cât se poate de repede în împărtășire canonică cu Biserica Ortodoxă de pretutindeni. Dar poate ne veți întreba: „Ne cereți așadar, să părăsim calendarul vechi și să-l urmăm pe cel nou?” Nu, fraților, nu cerem aceasta. Ar fi fost un lucru nesăbuit să cerem așa ceva, de vreme ce Biserica Ortodoxă de pretutindeni primește și recunoaște Biserica Greciei, deși ea are un alt calendar. Așadar, precum Biserica de pretutindeni îngăduie, fără impunere de pedepse canonice, unei diviziuni a ei (Biserica Greciei) să urmeze propriul calendar, în același mod și Biserica Greciei este datoare să îngăduie unei diviziuni a ei să urmeze calendarul vechi, cu atât mai mult cu cât pe acesta îl țin multe din Bisericile locale. Și, din fericire, Biserica a declarat că îngăduie acest lucru.

Așadar, nu cerem să părăsiți calendarul vechi, ci cerem și recomandăm, sau mai degrabă rugăm și implorăm, mișcați de adâncă durere de suflet pentru despărțirea Bisericii, să primiți pomenirea episcopilor Bisericii Greciei. Și atunci:

Va fi unită canonic Biserica Greciei, existând deosebire numai în data prăznuirii sărbătorilor (în timp ce astăzi există și deosebire în data prăznuirii sărbă­torilor, și despărțire canonică).

Va fi unită canonic întreaga Biserică Ortodoxă, din moment ce gruparea celor ce țin calendarul vechi, care astăzi este independentă, se va încadra în Biserica Greciei și prin ea în Biserica de pretutindeni.

Veți fi considerați mădulare canonice și întru totul egale în drepturi ale Bisericii.

Va fi cu putință ca mulți adepți ai calendarului nou, ce poate că iubesc calendarul cel vechi în care s-au născut și s-au botezat, să prăznuiască după calendarul vechi fără teamă că s-ar afla în răzvrătire anticanonică.

Prin unirea și colaborarea strânsă cu noi (indiferent de particularitățile calendaristice) se va întări și se va arăta nebiruită gruparea, ce există și astăzi, a ortodocșilor sinceri, iubitori de tradiție.

Vom putea, nestingheriți de disputele și ciocnirile lăuntrice provenite din prăznuirile sărbătorilor la date diferite, să înfruntăm în virtutea unirii ravagiile pricinuite de înșelările și ereziile din țara noastră, ca și țicneala occidentală a unor ortodocși care își dau importanță, când vom putea propovădui sfânta și pașnica revoluție a cărei lozincă va fi: să învie în Biserică duhul Sfinților Părinți, duhul nevoinței și al relei pătimiri de bunăvoie, duhul curăției și sfințirii lăuntrice, duhul sărăciei și simplității, duhul lepădării de lume și petrecerii cerești! Atunci se vor risipi vrăjmașii Lui și vor fugi de la fața Lui toți cei ce-l urăsc pe El…

Părinților și fraților,

Vă rog, împăcați-vă cu Biserica Greciei și, prin ea, cu Biserica de pretutindeni. Lărgiți-vă, încăpeți-ne. Iată, Sfintele Paști bat la ușă! Ce jale pentru vrăjmașul, începătorul răutății, și ce bucurie pentru Domnul de obște și Slobozitorul și Stăpânul se va face dacă vom fi uniți canonic! Atunci vom prăznui împreună cu ini­mă săltătoare și cu picior vesel, îmbrățișându-ne unul pe altul cu nespusă bucurie.

Cu multă stimă și dragoste în Domnul,

                     „TREI IERARHI”, martie 1959.

[1] Migne P.G., 25, 732.

[2] „Simbolica”, p. 418.

[3] Cuvântul nu este foarte potrivit, deoarece în mod dogmatic Biserica „de pretutindeni” (sobornicească) se află nu numai în fiecare Biserică autocefală locală, ci și în fiecare episcopie. Însă se folosește din lipsa altui cuvânt mai potrivit, ca să explice faptul că o Biserică locală este unită dogmatic și canonic cu celelalte Biserici (ortodoxe) locale și nu este separată de ele.

[4] Spun acestea, presupunând că argumentele celor ce țin calendarul vechi sunt bune. În realitate nu există hotărâri sinodale împotriva calendarului iulian îndreptat, pe care l-a primit Biserica Greciei. Hotărârile sinodale existente osândesc calendarul gregorian, care nu a luat în seamă hotărârea Sinodului întâi ecumenic despre Paști și a stabilit Pascalia în mod greșit. Calendarul iulian cel îndreptat însă a lăsat Pascalia complet neatinsă. În afară de această diferență esențială dintre cele două calendare, gregorian și iulian îndreptat, există și o altă diferență curat cronologică. Calendarul iulian îndreptat are la patru secole 100 ani bisecți (când luna februarie are 29 zile), în timp ce cel gregorian are numai 97 ani bisecți. Aceasta înseamnă că după o trecere de 1600 ani de acum, noi vom avea iarăși o diferență de 13 zile față de calendarul gregorian. Așadar, una este calendarul gregorian împotriva căruia există hotărâri sinodale și altceva calendarul iulian îndreptat, care a intrat în Biserica Greciei și care n-a fixat Pascalia în nici un fel.

[5] V. Stefanidu, „Istoria Bisericească”, pp. 285-286.

[6] Ibidem, p. 281.

[7] Ibidem, p. 281.

[8] Ibidem, p. 287-288.

[9] Ibidem, p. 289.

[10] Ibidem, p. 291-292.

Fragment din cartea Cele două extreme – Ecumenismul și stilismul, Arhim. Epifanie Teodoropoulos – Editura Evanghelismos, 2006.

Total
1
Shares
Previous Post

Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească

Next Post

Darurile Magilor

Related Posts