Notă: Vlădica Chiril, spre deosebire de majoritatea episcopilor ai Bisericii de Catacombe din anii ’30 ai secolului al XX-lea a avut inițial o atitudine mai moale față de parasinagoga mitropolitului Serghie, ce mai târziu a fost restaurată în mod anticanonic în Patriarhia Moscovei, nerecunoscând în mod definitiv acea organizație ca fiind fără de Har. Cu toate acestea, conform tradiției Adevăratei Biserici Ortodoxe și conform dovezilor istorice, la sfârșitul vieții sale, mitropolitul Chirill a stat ferm în viziunea ortodoxă față de pseudo-biserica lui Serghie, iar în 1937 a fost încununat cu moarte martirică. Scrisoarea de mai jos este din perioada în care mitropolitul avea poziția inițială.
Înaltpreasfinției sale, Înaltpreasfințitului [Chiril (Smirnov), mitropolit de Kazan]
La noi a ajuns vestea tristă precum că dumneavoastră, cu toate că nu aveți legături prietenești cu mitropolitul Serghie, totuși îl considerați pe el și pe Sinodul său ilegal ce i-a recunoscut declarația sa – ca fiind în Har și chiar, în cazul apropierii morții cuiva, să se spovedească la un preot serghianist, iar acest lucru este echivalent de a-l recunoaște pe mitropolitul Serghie și Sinodul său ilegal. Dacă această veste este adevărată, iar noi nu avem motive pentru care să credem că nu este așa, înseamnă că Dumneavoastră ați ales o cale personală în Biserică – în mijloc, astfel vă aflați între două scaune, nici cu nou-renovaționiștii, nici cu ortodocșii, și prin urmare v-ați pus pe sine în afara sânului Bisericii Ortodoxe. Salvându-vă trupul bătrân, susțineți biserica vicleană, în schimb pierdeți sufletul propriu și al altora. Imitați astfel pe Pilat din Pont, care și-a spălat mâinile, spunând trădătorilor că el nu este vinovat de moartea dreptului, însă cu sceptru a întărit moartea. Până la recunoașterea Harului a adepților serghianiști nu este departe, care se va încheia prin recunoașterea că se află în Har soboarele lor și a Sinodului său ilegal, prin care ei pe arhipăstorii drepți îi lipsesc de catedre, le interzic slujirea bisericească, îi scot din cinstea preoțească pe cei ortoodcși.
O astfel de recunoaștere noi o vedem ca o rușine pentru un arhipăstor, către care întreaga Biserică a privit ca și către un mărturisitor și stâlp al sfintei Ortodoxii. În această situație vă arătați nu ca cel ce adună într-o unime pe toți ortodocșii, dar ca un fel de-al doilea Iuda-trădător, adulterin, distrugător și participant în distrugerea legii bisericești, lucru pe care noi nu-l putem permite și nici crede.
În sfânta Ortodoxie este necesar tărie, neclintire și statornicie până la sfârșit. În istoria Sfintei Biserici vedem că adevărul sfintei Ortodoxii în lupta ce o purta întotdeauna a biruit, iar minciuna a fost rușinată. Episcopul pentru sfânta Ortodoxie trebuie să moară, iar nu să se lase din poziția sa fără luptă, moartea este un câștig. Văzând această jertfire de sine a episcopului, îngerii și toți sfinții din ceruri se bucură.
A te teme că toate bisericile se vor închide și asfel se va distruge însăși existența Bisericii – înseamnă a nu crede cuvintele lui Hristos Mântuitorul, că Biserica va fi veșnică și porțile iadului nu o vor birui.
Dacă este recunoscută declarația și Sinodul cel fără-de-lege, care este o adunare ilegală, până la judecare unui Sobor, ar însemna să se respingă al 9-lea punct al Simbolului de Credință, să se respingă și să se ia în derâdere decizia Sinodului Local din 1917-1918 și să se accepte noua învățătură, împotriva creștinătății. Asta înseamnă a te lepăda în mod indirect de Hristos, Dumnezeul nostru, cel ce a murit și a înviat și să înfăptuiești apostazie.
Nerecunoașterea declarației și a Sinodului ilegal, unii se străduie să o reinterpreteze și să o prezinte ca o acțiune împotriva puterii Sovietice, ca o contrarevoluție. La aceasta noi răspundem, că acestei puteri cetățenești prezente trebuie și e obligat a se supune, în acea obligație prin care cetățenii trebuie să dea ce este a cezarului – cezarului, iar ce este a lui Dumnezeu – lui Dumnezeu.
Biserica trebuie să stea pe piatră tare, în afara politicii partidelor și a convingerilor lor, și din rădăcină să respingă orice politică și implicare în ea. Biserica trebuie exclusiv să se țină de lucrurile bisericești si mereu să țină minte canonul 81 Apostolic: ”Niciun episcop, niciun presbiter nu trebuie să se implice în conducerea cetățenească, însă numaidecât să aibă grijă de lucrurile bisericești”. De asemenea să se țină minte că slujitorul de cele sfinte nu poate fi colaborator secret, pentru că el, în calitate de slujitor, înfăptuiește jertfa cea fără de sânge și săvârșește taina spovedaniei, ascultând pocăința credincioșilor nu cu scopul de a-l vădi și de a-i face rău, ci cu scopul mântuirii lor.
În treburile bisericești Biserica trebuie să se conducă liberă, independentă, fără niciun fel de violență, ținându-și convingerile spre folosul ei în conformitate cu Sfintele Canoane, dogme și sfintele învățături ale Bisericii Ortodoxe. Biserica nu este o cooperativă și nici teatru, unde poți să minți sau să te joci de-ascunselea.
Biserica este Trupul lui Hristos și este compusă din ortodocși – slujitorii de cele sfinte și credincioși, creștini ortodocși, aflându-se într-o unitate de nerupt cu Biserica Universală, care gândește și se conduce așa cum este arătat în Sfintele Canoane, în dogmele Bisericii Ortodoxe și care în mod de nezdruncinat țin unica credință Ortodoxă, adică ține și primește învățătura Evanghelică fără să se clatine. Noi credem într-Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică.
Sfântul Ioan Gură de Aur zice:
”Biserica nu este ziduri și veșminte, ci credință și trăire”, arătând credincioșilor, ce trăiesc conform credinței că fără acestea ultimile ”credință și trăire” – este ceva abstract, ce în realitate nu poate exista. Sfântul Ioan Gură de Aur câteodată spune aceste lucruri prin alte cuvinte: ”Biserica prin credință este îngrădită”.
Biserica nu sunt zidurile bisericești, ci legile bisericești, după care să se țină de ele și cei care conduc, și cei care trăiesc după ei.
Când în Biserică au apărut tulburări bisericești, samavolnicie, erezie sau apostazie, atunci în acele cazuri Biserica se conducea și își spunea punctul de vedere prin legile stricte bisericești ale Sfintelor Canoane, ale dogmelor Bisericii Ortodoxe, Sfinților Părinți, căci dacă acele acțiuni nu erau conform cu acestea, atunci Biserica, neaștepând decizia sobornicească, din rădăcină osândea toate acele acțiuni, considerându-le ilegale, fără de efect, iar săvârșirea tainelor – fără de Har.
Capul Bisericii în ceea ce privește întrebările de principiu importante nu are dreptul canonic samavolnic, de la sine putere să decidă fără de Sobor (canonul 34 apostolic și canonul Sinodului al Antiohiei), de asemenea să decidă anularea hotârârii sobornicești fără de Sinod (Canonul 6 și 7 al Sinodului I Ecumenic). Dacă Patriarhul, sau Locțiitorul patriarhal, sau mitropolitul unei regiuni sau un episcop eparhial, sau un episcop săvârșește o fărădelege evidentă împotriva Bisericii, samavolnic încălcând măcar o sindură regulă a Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, pecetluite la cele 7 Sinoade Ecumenice și a Sinoadelor Locale, (1 Vasile cel Mare), va arăta în viață sau în auzul tuturor va învăța prin catedrele bisericești învățătură eretică sau apostazie (Canonul 15 al Sinodului 1-2 Ecumenic), atunci, neaștepând decizia sinodală, cu toții au dreptul canonic să întrerupă comuniunea cu Patriarhul și cu alții, să iasă din ascultare și să fugă de împărțeală și schismă pentru păstrarea unității Bisericii Universale. Însă dacă Patriarhul sau episcopul este învinuit pentru săvârșirea unui păcat personal ce ține de viața sa personală, atunci până la decizia Soborului nimeni nu are dreptul canonicesc să întrerupă comuniunea și să iasă de sub ascultare până atunci când nu se va demonstra la Sobor fărădelegea sa (Canonul 31 apostolic). În primul caz a avea comuniune și a te supune Patriarhului este părtășie la păcatul lui și se rupe unitatea cu Biserica Universală, iar în al doilea caz nu este astfel.
Capul Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul de față este Locțiitorul Patriarhal Petru, mitropolit de Krutița, care a primit conducerea Bisericii Ortodoxe a Toată Rusia de la Patriarhul Tihon și numele căruia trebuie obligatoriu să fie rostit la toate slujbele dumnezeiești. Sinodul ales la Soborul ortodox din 1917-1918, Patriarhul Tihon nu l-a lăsat în conducerea Locțiitorului Patriarhal. Locțiitorul Patriarhal Petru, mitropolit de Krutița, după întâmplări ce nu țineau de el, ca înlocuitor temporar a conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse, l-a lăsat pe Serghie, mitropolit de Nijegorod, care de asemenea a primit de la Locțiitorul Patriarhal Petru, mitropolit de Krutița, conducerea, însă Sinodul nu i l-a lăsat.
Așadar Serghie, mitropolit de Nijegorod, a primit de la Locțiitorul Patriarhal conducerea temporară a Bisericii Ortodoxe în mod corespunzător, și acest lucru nimeni nu-l contestă, toate acțiunile lui au fost legale până când nu a acționat samavolnic și nu și-a însușit drepturile, ce aparțineau Soborului și a întregii Biserici, căci [Serghie] urmând canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe, niciun episcop, niciun presbiter, niciun simplu credincios ortodox nu aveau dreptul canonic de a întrerupe comuniunea de rugăciune și de a ieși de sub ascultare, căci în caz contrar ar fi ieșit în afara Bisericii Ortodoxe, și ar fi trebuit să conștientizeze păcatul lor și să aducă pocăință.
O altă situație s-a ivit din monentul publicării prin catedrele bisericești documentul scris, Declarația mitropolitului Serghie din luna august 1927, și formarea prin acesta o adunare samavolnică, așa numit Sinod, care nu a fost ales la niciun Sobor a Bisericii toate, Sinod samavolnic care și-a însușit funcțiile administrative bisericești și în mod independent a început să rezolve treburile bisericești cu drept decizional și asumându-le întregii Biserici, ca și cum ar fi reieșit dintr-un Sinod legal.
Mitropolitul Serghie prin aceste acțiuni ale sale anticanonice, a adus după sine tulburare și schismă groaznică în Biserică, astfel neașteptând judecata bisericească singur pe sine s-a osândit/judecat și prin acest lucru s-a lipsit în mod automat de dreptul de a conduce Biserica Ortodoxă a Toată Rusia și de a convoca Sobor, căci acesta a rupt unitatea și s-a pus pe sine în afara Bisericii Ortodoxe (Canonul 1 al Sfântului Vasilie cel Mare).
Declarația mitropolitului Serghie a fost scrisă contra a ceea ce a hotărât Soborul în 1917-1918, unde a fost decis ca Biserica să se țină în afara politicii și să nu se implice în treburile civile. Prin acel document el s-a pus pe o platformă politică.
Nici măcar un canon al hotărârii sobornicești nu poate fi anulat fără decizia următorului Sobor. Și Patriarhul, și Locțiitorul Patriarhal, și mitropolitul regiunii, și arhiereii, și episcopii (canonul 1 al Sinoadelor Ecumenice 6 și 7) prin încălcarea sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe se așează pe sine și pe cei ce îi recunosc în afara Bisericii Universale, prin urmare se lispesc de scumpul dar al Harului – de Sfântul Duh, primit la hirotonie și chiar dacă hirotonirea lor a fost primită de la o putere bisericească canonică de la adevărați episcopi, toate tainele pe care le înfăptuiesc se consideră fără de Har, până când nu vor conștientiza păcatul lor și nu vor fi repuși în demnitatea lor de către un Sobor al episcopilor ortodocși, adică Harul temporar nu lucrează, asemeni curentului electric, întrerupt de la bateria centrală.
Așadar, mitropolitul Serghie a săvârșit un păcat mare și dureros, o fărădelege împotriva Bisericii, iar nu un păcat personal, așa cum unii încearcă să-și împace conștiința. Prin acestea el a călcat în picioare sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe și i-a eliberat pe episcopi, slujitori și mirenii credincioși de sub ascultare și comuniunea de rugăciune, înainte de judecata sobornicească, deoarece toate fărădelegile sale anticanonice și acțiunile sale sunt dovedite prin documentul pomenit mai sus, care a fost publicat prin catedrele bisericești în toată Biserica Rusească, și nu există nicio bănuială despre faptul că acel document scris ar fi fals. Viitorului Sobor ortodox nu-i va rămâne decât să constate faptul fărădelegii și căderea din ortodoxie a mitropolitului Serghie și a episcopilor complici.
Inovatorii serghianiști și capul lor, mitropolitul Serghie au lucrat mult mai iscusit și mai fin, decât ceea ce înaintașii lor, inovatorii bisericii vii s-au străduit din greu să facă reforme, să distrugă și să anuleze nu doar ritualurile, ci și însăși tainele, numindu-le magie neagră (vezi lecțiile f[ostului] preot A. Vvedenski), să permită cărătorirea episcopilor, căsătorirea preoților a doua oară…[nu se înțelege]
Însă inovatorii serghianiști, dimpotrivă, din prima privire parcă nimic nu au schimbat, nici slujbele bisericești, nici ritualurile, bazându-se pe adormirea conștiințelor și amăgirea mulțimilor de credincioși, care în marea parte nu înțeleg greșelile serghianiștilor, iar dacă pricep, atunci așteaptă ca între timp ce cei care înțeleg, episcopii ortodocși rămași și biserici, care înțeleg foarte bine aceste lucruri și pot să se pronunțe în privința acestei politici viclene.
Între inovatorii grigorieni (fondatorul lor fiind Grigorie, arhiereu de Ecaterinburg din Moscova, mănăstirea de pe Don, 1926) autosfințiți și inovatorii serghianiști se consideră pe sine moștenitori , în fond nu există nicio diferență, iar în privința relațiilor bisericești s-au deosebit în forme diferite. Toți prin faptele lor au călcat în picioare sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe și au început ilegal fără o considerare sobornicească să introducă viziunile lor ascunse față de Biserică înaintea unui Sobor și și-au pus părerile și autoritatea lor personală și mândră înaintea părerii și autorității Soboarelor Ecumenice și Locale, și toți au ieșit pe platforma politică uitând faptul că Iisus Hristos și apostolii din rădăcină au respins orice politică iar credincioșii au dus doar învățătura lui Hristos, modelul propriu de viață, și chiar dacă au pătimit, a fost doar pentru convingerile religioase, și în vechime în timpul prigonirii creștinilor și a tulburărilor bisericești au mărturisit aceasta prin moartea lor mucenicească.
Așadar, inovatorii, serghianiștii, capul cărora este mitropolitul Serghie și ilegalul, de nimeni ales așa numitul Sinod, care în adevăr este o adunare ilegală și comitet de lichidare și distrugere a tuturor hotărârilor fundamentate pe Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe – din timpul în care au mers pe calea fărădelegii, înainte de Sobor s-au judecat pe sine și au ajuns în afara Bisericii lui Hristos, iar în afara Bisericii lui Hristos nu este nici Har, nici mântuire.
Să respingem cugetul nostru mândru și autoritatea personală și să ne smerim pe sine, asemenea Mântuitorului Hristos și să ținem minte jurământul nostru în ziua hirotonirii noatre întru episcop înaintea soborului de episcopi și a creștinilor ortodocși că vom ține cu tărie și neclintit, chiar până la moarte Sfintele Canoane, dogmele Bisericii Ortodoxe, ale Sfinților Părinți ca nu cumva să ne lipsim de Harul Sfântului Duh, și așa în Biserică va fi unitate, dragoste și pace.
Îmi cer iertare dacă prin ceva v-am jignit în această scrisoare. Eu nu neg faptul că fiecare poate greși, însă aceste greșeli cu ajutorul și prin sfaturile reciproce le putem îndrepta.
Întru Domnul E. I.
30 ianuarie 1934
În ziua celor trei Ierarhi Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Sursa:
http://histor-ipt-kt.org/BOOKS/serg/maket.pdf, pag 244 via http://predaniapatristica.ro
