Iosif Camară
Canoanele Sfinţilor Părinţi dispun caterisirea celor care prăznuiesc Paştile înainte de echinocţiu sau odată cu evreii. În tâlcuirea la Canonul 7 Apostolic, Pidalionul explică: Sfinţii Părinţi au stabilit două lucruri, 1. creştinii să prăznuiască Paştile după echinocţiu, care e hotarul anului, pentru că altfel Paştile ar fi sărbătorite de două ori în acelaşi an; 2. Paştile creştinilor să se ţină după Paştile evreieşti, pentru ca mai întâi să fie închipuirea, adică jertfirea Mielului, iar apoi ceea ce se închipuia, adică moartea şi Învierea Domnului, corespunzând şi relatării din Evanghelie: întâi au prăznuit iudeii Paştile, apoi a avut loc Învierea.
În acelaşi Pidalion, Sfântul Nicodim Aghioritul, detaliază problema. Redau foarte liber în continuare spusele sale, traduse de mitropolitul Veniamin Costachi în 1844:
Reperele temporale avute în vedere la stabilirea datei Paştilor, lăsate nouă prin canoane şi tradiţie, sunt:
1. Paştile trebuie să se facă întotdeauna după echinocţiu;
2. Este oprită sărbătorirea Paştilor noastre odată cu cele evreieşti;
3. Prăznuirea să se facă după prima lună plină care urmează echinocţiului.
4. Prăznirea să fie în prima Duminică de după luna plină.
Ultimele două puncte „din tradiţie le avem, iar nu din canon”.
Din cauza decalajului calendarului, punctul 4 nu se respectă întotdeauna, dar această neconcordanţă nu înseamnă nici abatere de la credinţă, nici necuviinţă, nici primejdie sufletească, pentru că Sfântul Ioan Hrisostom spune: Biserica lui Hristos nu cunoaşte scumpătatea timpului şi pândirea zilelor; de câte ori se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului, vesteşte moartea Domnului şi Paşti săvârşeşte.
Sinodul I Ecumenic a stabilit când să se prăznuiască Paştile, iar pretutindeni a fost primită această rânduială prin consens şi unire. Aşadar, trebuia ca Occidentul să preţuiască mai mult consensul şi unirea Bisericii decât „pândirea vremilor” [măsurarea timpului] şi să prăznuiască Paştile cu noi, iar nu să necinstească pe cei 318 Părinţi de la Niceea, de Dumnezeu purtători şi de răni purtători, care au stabilit aceasta după dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe aceştia fără de minte şi ocărând Biserica, pe maica noastră a tuturor.
Din păzirea acestei mărunte chestiuni astronomice nu s-ar fi pricinuit un atât de mare bine, cât de mare rău s-a pricinuit din deosebirea şi dezbinarea adusă de pascalia occidentală. Fiindcă zice Hrisostom: Dumnezeu şi Biserica nu se preocupă de acest fel de observare a timpului, ci numai de unire şi pace. Pascalia occidentală este greşită nu pentru că nu ar fi corectă după echinocţiu, căci şi noi putem vedea decalajul. Este greşită pentru că prin ea Occidentul s-a deosebit de noi, „care este o vinovăţie de neiertat”, după acelaşi Hrisostom. A ţine Paştile acum sau în martie nu e greşit. Dar a dezbina cineva Biserica şi a se separa de soborul de obşte al Bisericii, aceasta este păcat neiertat şi vrednic de prihană, care va aduce multă pătimire şi pedeapsă.
Părinţii de la sinoadele ecumenice şi ceilalţi Sfinţi Părinţi au văzut ei înşişi, ca nişte înţelepţi ce erau, că data echinocţiului se modifică. Dar n-au vrut să o strămute din 21 martie, unde se afla când s-a ţinut Sinodul I Ecumenic. Au cinstit mai mult consensul şi unirea Bisericii decât „amărunţimea echinocţiului”, care nu produce nici tulburare în calcularea Paştilor, nici vătămare credinţei. Pe când urmărirea acestui lucru neînsemnat pricinuieşte Occidentului două necuviinţe mari, prăznuirea Paştilor cu evreii, împotriva Canonului apostolic, sau prăznuirea chiar înainte de Paştile evreieşti.
Faptul că mai mult place lui Dumnezeu rânduiala pascaliei ortodoxe decât a celei occidentale reiese din minunile care se arată: în Sfânta şi Marea Joi, după pascalia noastră, iar nu după cea occidentală, în părţile Heliopolisului din Egipt pământul scoate la iveală Moaşte şi oase vechi de oameni, de care se umple câmpul, vestind învierea morţilor ce va să fie; acestea stau la vedere până în Joia Înălţării, când iarăşi se ascund în pământ. Se consemnează, de asemenea, izbucnirea unui izvor anume la Paştile ortodocşilor, dar şi alte minuni adeveritoare ale pascaliei ortodoxe şi surpătoare ale pascaliei occidentale.
—
Pe acestea ni le-a lăsat Sfântului Nicodim Aghioritul şi nu văd cine are căderea să adauge sau să scoată ceva din ele. Cum se poate lesne observa, adoratori ai calendarului nu sunt cei care susţin păstrarea tradiţiei în contra unei agiornări de dragul Cezarului, ci tocmai cei care în sprijinul agiornării invocă scumpătatea astronomică.
Pidalionul poate fi consultat la următoarea adresă: https://archive.org/details/
