Voi încerca să fac un scurt rechizitoriu cât de cât corect la o problemă care ne privește pe toți. Aversiunea unei bune părți a populației față de Biserică și de preoți.
1. Fondul comunist. În care Biserica era parazit, teoriile materialiste vesteau pieirea ei, productivitatea materială era singura condiție a propășirii. Oamenii au înghițit pe nemâncate o ideologie imbecilă a separației, a urii, a proletariatului suveran, a privării de proprietate cu scopul huzurului unei elite de partid. Aici nu e mare lucru de făcut. Doar doamna cu coasa poate face ceva.
2. Averile Bisericii. Multă lume e nemulțumită de huzurul unor preoți, de Mercedes-uri, de taxele mari, de proprietăți. Aici cred că se cuvin unele măsuri. Opulența nu e binevenită în Biserica lui Hristos care nu avea unde să-și plece capul. Însă, preoții sunt oameni care trebuie să aibă o casă, o mașină, să își întrețină familia. Pentru câțiva bogătani, se generalizează inept pentru toți preoții, unii dintre ei cu grele nevoi materiale, mai ales la țară. Și aici sunt nuanțe. Un preot iubit de mii de oameni, care se roagă cu toată inima, va avea mai mult decât unul care flutură o rugăciune în grabă. Altfel, preoții au părinți, rude, moșteniri, ca noi toți.
3. Taxele. Biserica nu e a preoților, ci a tuturor credincioșilor. Și toți e necesar să contribuie la buna ei stare. Preotul primește în unele cazuri o contribuție salarială de la stat, niciodată mai mare decât dările pe care le dă statului, așa că salariul tot din parohie trebuie obținut. Apoi, întreținerea, căldura, lumina, paza, salariații, dascălul, curățenia, toate costă. Taxele sunt necesare pentru existența Bisericii. Văd vreun fonfănit care respinge taxele. Ele sunt darul credincioșilor pentru funcționarea Bisericii.
Așadar, puțină smerenie din partea preoților nu strică, ajutorarea celor nevoiași din parohie e o necesitate a Bisericii, înverșunarea împotriva popilor e de cele mai multe ori reflexul lipsei noastre de credință și remușcarea ascunsă a faptului că nu suntem creștini adevărați. În rest, orice pădure cu arborii ei verzi sau nu prea.
P. S. Îmi cer iertare dacă am jignit pe cineva cu formularea “proști” dintr-o postare trecută. Era doar reflexul unei dureri de a fi băgat pe nedrept într-o oală a urii și a indiferenței. Și oricum, vă iubesc.
