Simbolurile au jucat un rol esențial încă din primele secole ale creștinismului, reprezentând adevăruri spirituale și doctrinare într-o formă accesibilă și profundă, unul dintre cele mai vechi și mai semnificative simboluri creștine fiind peștele. Într-o perioadă în care creștinii erau persecutați, peștele a devenit un simbol de recunoaștere între credincioși. Cuvântul „IHTIS” este un acronim format din inițialele expresiei grecești „Ἰησοῦς Χρῑστός Θεοῦ Υἱός Σωτήρ”, adică „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitor”. Această expresie sumarizează credința de bază a creștinilor în divinitatea și în misiunea mântuitoare a lui Hristos.
În timpul persecuțiilor, creștinii foloseau adesea simbolul peștelui pentru a se identifica între ei în mod discret. În locuri publice sau pe pietre funerare, desenul unui pește era un semn de recunoaștere a apartenenței la comunitatea creștină, protejându-i astfel de autoritățile romane păgâne.
Fiind încă sub semnul începutului Noului An Bisericesc, întâmplător sau nu, calendarul nostru ne trimite cu gândul într-un mod interesant la începuturile creștinismului, amintindu-ne că în data de 18 septembrie în prăznuim cu mare cinste pe Cuviosul Romil de Ravanița, un sfânt nu foarte cunoscut în rândul credincioșilor de astăzi, dar cu o istorisire care merită spusă. De ce apare Sfântul Romil în Icoane reprezentat alături de mai mulți pești? Aflați în rândurile de mai jos!
„Copilul bătrân”
Sfântul Romil s-a născut în jurul anului 1300 în orașul Vidin, situat pe malul Dunării, într-o familie evlavioasă. Tatăl său era grec de origine, iar mama sa era bulgară. La botez, a primit numele „Raicu”. Încă din copilărie, Sfântul Romil era caracterizat de inteligență ieșită din comun și de o dragoste deosebită pentru învățătură. Profesorii săi, uimiți de înțelepciunea și cumpătarea sa, l-au numit „copilul bătrân.”
Pe măsură ce a crescut, părinții lui au început să se gândească să-i caute o mireasă, însă Raicu nu a dorit să meargă pe drumul căsătoriei. Dorind să-și închine întru totul viața lui Dumnezeu, a fugit pe ascuns și a intrat în obștea unei mănăstiri din Eparhia Târnovei, unde a fost tuns în monahism cu numele de „Roman”. În mănăstire, a început să fie cunoscut de îndată pentru evlavia sa și pentru munca sa dedicată, primind ascultarea de paraclisier și având grijă de Biserică.
În aceeași perioadă, Sfântul Grigorie Sinaitul, unul dintre practicanții și teoreticienii isihasmului și ai rugăciunii lui Iisus în lumea monahismului athonit, s-a stabilit cu ucenicii săi în Paroria, o regiune situată la granița dintre Imperiul Bizantin și Regatul Bulgariei. Auzind de faima duhovnicească a acestui Sfânt, Roman a cerut binecuvântarea Starețului său pentru a se așeza sub îndrumarea Sfântului Grigorie, împreună cu un alt frate, Ilarion.
După moartea Sfântului Grigorie, Roman și Ilarion au plecat din Paroria din cauza invaziilor turcilor și a tâlharilor, stabilindu-se în Stara Zagora. După un timp, când situația s-a stabilizat, s-au întors în Paroria, unde Roman, pentru viața sa aleasă și pentru rugăciunea curată, a primit darul lacrimilor și a devenit cunoscut pentru virtuțile sale.
A luat Schima Mare și a fost numit Romil, după care s-a retras într-o însingurare desăvârșită pe Muntele Athos. După ce au început noile invazii turcești, Romil s-a mutat în Avlona, Albania, unde a îndreptat moravurile localnicilor și i-a învățat dreapta credință.
Peștii din Icoanele Sfântului Romil
Ca și viața și faptele sale, nici Icoanele Sfântului Romil nu sunt foarte cunoscute. Nici pe internet nu se găsesc decât două sau trei, însă toate se aseamănă nu prin culori sau tehnică de reprezentare, ci prin prezența unui element inedit: mai mulți pești sunt reprezentați pe lângă trupul Sfântului. În încercarea noastră de a găsi un răspuns sau o explicație legată de acești pești zugrăviți în diferite culori în icoanele sale, am descoperit un material legat de viața sa, redactat în limba engleză, care ne-a lămurit.
Astfel, se spune că, atunci când a decis să se așeze alături de fratele Ilarion sub îndrumarea Sfântului Grigorie Sinaitul și să urmeze pilda alesei sale viețuiri, Cuviosul Grigorie i-a întâmpinat pe cei doi cu mult entuziasm. Știm că, în orice mănăstire, fiecare viețuitor are ascultarea sa, de care este direct-răspunzător. Pentru că Roman era robust și avea un corp bine constituit, Cuviosul Grigorie i-a încredințat cele mai dificile și solicitante sarcini, pe care acesta le îndeplinea cu o ascultare desăvârșită. Transporta lemne și pietre din munte, aducea apă din râul care curgea la poalele acestuia și pregătea lut pentru construcții.
Totodată, ca și cum ar fi avut o energie nesfârșită, lucra în bucătăria și în brutăria mănăstirii și se ocupa de frații bolnavi. Pentru că nimic nu-l epuiza, i s-a dat și sarcina de a îngriji un călugăr bătrân, bolnav și irascibil, care din cauza suferințelor sale trebuia să consume doar pește proaspăt. Roman și-a asumat și ascultarea aceasta, fără să stea prea mult pe gânduri. Se spune că, deși călugărul îl ocăra și-l certa pentru chestiuni minore, Roman îl servea cu o uimitoare blândețe și răbdare, pescuind în râu aproape zilnic pentru a-i aduce hrană. Ba chiar mai mult, în timpul iernii, când apele erau înghețate, Roman spărgea gheața și, cu picioarele goale în apa foarte rece, pescuia cu minciogul.
Pentru cei care nu știu, minciogul este un instrument de pescuit folosit nu pentru a pescui direct, ci pentru a scoate peștele din apă după ce a fost prins în cârlig sau plasă. Este format dintr-o plasă fină, de obicei atașată la un cadru circular sau oval și un mâner lung. Efortul Sfântului Romil era unul considerabil, dacă stăm să ne gândim că peștele este foarte agil în apă, iar încercarea de a-l prinde direct cu minciogul necesită multă abilitate, viteză și precizie. În plus, peștii tind să se sperie și să înoate rapid în direcții neașteptate, ceea ce face dificil să-i prinzi doar cu un minciog, cu atât mai mult pe timpul iernii.
În ultima parte a vieții sale, fiind dornic de liniște, Sfântul Romil s-a retras la Mănăstirea Ravanița din Serbia, unde și-a petrecut ultimii ani în pace și rugăciune. A murit în jurul anului 1381, iar trupul său a fost înmormântat în Ravanița. Mormântul său a devenit în scurtă vreme un loc de pelerinaj foarte căutat, fiind cunoscut în întreaga lume Ortodoxă pentru mireasma plăcută și vindecările minunate care se petreceau acolo.
Așadar, din viața Sfântului Romil ar trebui să reținem un singur lucru: ascultarea sa desăvârșită, manifestată printr-o smerenie exemplară. Deși viața i-a fost presărată cu încercări duhovnicești și fizice copleșitoare, precum purtarea poverilor grele sau pescuitul în condiții vitrege, Sfântul Romil a întâmpinat fiecare ascultare cu o răbdare și o blândețe de neclintit, arătând o putere duhovnicească remarcabilă.
Peștii care „împodobesc” Icoanele sale nu sunt, deci, simple elemente de decor, ci ei devin simboluri vii care amintesc tuturor de sacrificiul zilnic al Sfântului Romil, de efortul neîntrerupt și de viața sa trăită în totală dăruire pentru aproapele. Urmând cuvântul Mântuitorului care a spus: „N-am venit să fac voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38), Sfântul Romil a înțeles că ascultarea este mai înaltă decât rugăciunea. Și a trăit-o ca pe un martiriu asumat, jertfindu-și zi de zi întreaga existență pe altarul iubirii de Dumnezeu și de semeni.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
