Prăznuit în Biserica noastră la sfârșit de noiembrie, în ziua de 26, Sfântul Stelian Paflagonul este cunoscut în Biserica noastră ca fiind, prin excelență, ocrotitor al pruncilor și al tinerelor familii creștine. Viaţa sa de rugăciune, râvna şi iubirea față Hristos l-au învrednicit de darul facerii de minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi. Monah pustnic, dar nu retras cu totul din lume, Sfântul Stelian a avut inima curată ca aceea a unui copil, în toată puterea cuvântului, ajutându-i pe micuţii săi prieteni să redobândească darul cel minunat al sănătății și să își păstreze puritatea copilăriei.
După cum bine știm, tradiția a păstrat din generație în generație această informație despre ocrotirea anumitor categorii de persoane, vietăți sau meserii, însă fără a aminti și explicațiile aflate în legătură cu aceste fapte. De aceea, cu prilejul prăznuirii Sfântului Stelian din acest an, am considerat că este interesant, poate, să aflăm povestea din spatele tradiției, pe care să o transmitem, la rândul nostru, celor mai mici decât noi, după cum și noi am moștenit-o de la înaintașii noștri.
Dar cine a fost Sfântul Stelian Paflagonul, înainte de toate? Din paginile Sinaxarului aflăm că Sfântul Stelian s-a născut în secolul al V-lea din părinţi creştini, în cetatea Adrianopole (astăzi Eskipazar, în Turcia), aflată în vechea regiune a Paflagoniei din nordului Asiei Mici, lângă malul Mării Negre. Încă de tânăr a știut drumul pe care vrea să-l urmeze: împărţindu-şi averea pe care o moștenise de la părinții săi, a intrat în monahism într-o mănăstire aflată în apropierea străvechii așezări creștine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasilie cel Mare. Zona în care viețuia Cuviosul se afla într-o provincie muntoasă, în care înflorea viața călugărească și pustnicească pe înălțimile munților sau în numeroasele peșteri. Unele dintre acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumusețea picturilor creștine de odinioară. Într-o asemenea peșteră va viețui Cuviosul ani îndelungați, în post și rugăciune continuă. A fost, însă, un monah aparte. Spre deosebire de ceilalți frați ai săi, Cuviosul Stelian intra de multe ori în contact cu oamenii, oferindu-le sfaturi şi ajutor în orice ceas din zi și din noapte.
Trecând la subiectul editorialului nostru, observăm că Icoana Sfântului Stelian îl prezintă întotdeauna cu un prunc înfăşat în braţe, iar explicația este legată, desigur, de pruncii pe care i-a ajutat şi vindecat necondiționat și ori de câte ori a fost nevoie. Se spune că, într-una dintre nopţile în care încălzea peșterea cu rugăciunea sa fierbinte, Sfântul Stelian a simţit mai mult decât oricând binecuvântarea prezenţei lui Dumnezeu prin Harul Duhului Sfânt și a înțeles cuvintele Mântuitorului despre inima curată a omului rugător: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3). Iar prezența aceasta a Harului n-a fost, poate, întâmplătoare în acea noapte. A doua zi, ieșind Sfântul afară, a fost cuprins de milă: o mamă venise cu pruncul ei bolnav în brațe și îl ruga pe Sfânt să facă orice pentru a-i face fiul sănătos. Iar Sfântul n-a putut fi indiferent. Punându-și mâna pe creștetul copilului, a simţit cum puterea lui Dumnezeu care era în el a trecut la acel copil, care s-a vindecat chiar atunci de boala lui. Pentru că în acea zonă o molimă cumplită începuse să secere în primul rând copiii, vestea despre această vindecare minunată s-a răspândit rapid, astfel că tot mai mulți părinți cu copii suferinzi veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalțe rugăciuni pentru ei. Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa creștea tot mai mult și se răspândea în ținuturile învecinate, însă cu toate acestea, smerenia Sfântului Stelian depășea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă.
Orotirea Sfântului se arăta, însă, și într-un alt fel. Se spune că familiile care aveau mulți copii, îi încredinţau pe aceștia Sfântului Stelian și îl rugau să se ocupe de educaţia copiilor lor. Astfel, a luat naştere un loc unde mamele îşi puteau lăsa copiii cât timp ele se ocupau de treburile zilnice. Pentru că tot mai mulți părinți își duceau copiii la peșterea sa, Cuviosul Stelian a fost nevoit să caute un spațiu mai mare și să apeleze la prietenii săi pustnici pentru a-l ajuta să aibă grijă de atâția copilași. Astfel, putem afirma fără a greși că Sfântul Stelian a creat, probabil, prima grădiniță din lume. De acest aspect al vieții Sfântului se leagă și o minune foarte cunoscută: una dintre femeile care îl ajutau să aibă grijă de pruncii care-l înconjurau nu putea să aibă copii, deși își dorea de multă vreme. Când a rămas însărcinată, prin mijlocirea Cuviosului și prin milostivirea Domnului, soțul ei a răspândit vestea despre această minune și femei care nu puteau naște de mulți ani au venit la Sfântul Stelian și au dobândit naștere de prunci.
Aşa vieţuind, vindecări şi multe minuni săvârşind până la adânci bătrâneţi, Sfântul Stelian s-a mutat la Tatăl, în Împărăția cea Cerească. După câțiva ani, frații săi i-au descoperit trupul neputrezit și răspândind bună mireasmă, astfel că starețul a hotărât ca sfintele sale oseminte să fie mutate în Biserica mănăstirii de metanie, loc în care s-au mutat și părinții cu pruncii lor. Chiar dacă trecuse de bună vreme la Domnul și nu mai era fizic în această lume, ajutorul său pentru copii n-a încetat niciodată.
O parte din Sfintele sale Moaşte se găseşte şi în ţara noastră, la Biserica Sfântul Stelian-Lucaci din Bucureşti, din anul 1736, fiind dăruite acestei Biserici de către Mitropolitul Ștefan al Ţării Românești, ctitorul acesteia. În ziua de pomenire a Sfântului Stelian, racla este scoasă în curtea sau în pridvorul Bisericii, iar mulțime de credincioși vin să aducă Sfântului prinosul lor de cinstire.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
