Spitale şi catedrale

În opinia publică s-a lansat – și este reluată din când în când – o presupusă opoziție dintre Biserică și sistemul național de sănătate. Această temă are două componente principale: concurența la resursele statului, respectiv presupusa detașare a Bisericii față de problemele medicale ale românilor. Iar vârful de lance al campaniei este sloganul „Vrem spitale, nu catedrale!”

Cum stau lucrurile în realitate? În orice stat de drept, resursele bugetare ale statului sunt distribuite între diferitele sectoare ale economiei și societății. Cum fondurile sunt limitate – iar România nu este un stat puternic dezvoltat -, este inevitabil că orice formulă de distribuire va nemulțumi, practic, pe toată lumea. E suficient să urmărim reacțiile ministerelor și ale sindicatelor.

A compara numărul de Biserici cu cel al spitalelor este ridicol de la bun început. Bugetul necesar ridicării unei Biserici, funcționării și întreținerii ei este o mică fracţiune din cel necesar unui spital, care include aparatură, materiale sanitare și salariile a zeci sau chiar sute de cadre medicale.

Dacă ține cineva morțiș să facă o comparație, ea poate fi între Biserici și cabinete medicale. Or, acestea din urmă sunt 21.000 (12.000 de medicină de familie, 9.000 de ambulatorii de specialitate) și sunt integral finanțate de stat, ceea ce nu e cazul celor circa 14.500 de lăcaşuri de cult ortodoxe, număr care include și capele, și paraclise, și Bisericile în care, din diverse motive (în construcție, în renovare etc.), nu se slujește.

Eventual, deși oricum ar fi forțat, putem compara, cum sugera sloganul amintit, numărul de catedrale (35 ortodoxe, 12 catolice, 5 protestante, deci 52 în total) cu cel al spitalelor, care sunt 500.

Nu în ultimul rând, o Biserică este destinată tuturor (și avem una la 1.000 de credincioși, iar în București una la 6.000), pe când un spital, din fericire, doar unei părți a populației (și avem un pat la circa 200 de persoane).

Dar decât să facem comparații bizare și să construim o falsă rivalitate, n-ar fi mai bine ca aceste două entități să colaboreze? Slavă Domnului, acest lucru se întâmplă de mult, dar contestatarii par să-l ignore: 97% dintre spitalele din România au în incinta lor o Biserică, o capelă sau un paraclis. Nu sunt doar locuri de slujbe și rugăciuni, deoarece preoții de caritate din spital sunt prezenți acolo zi de zi, încercând să aline suferințele bolnavilor și nepregetând să dea și o mână de ajutor practic, acolo unde e posibil.

Totul a început în 1995, când s-a încheiat un protocol între Ministerul Sănătăţii şi Patriarhia Română, prin care tineri absolvenţi de Teologie urmau să fie hirotoniţi pe seama unor unităţi spitaliceşti, pentru a asigura asistenţa religioasă atât bolnavilor, cât şi familiilor acestora. Nu e o misiune ușoară, căci preotul slujește într-o Biserică ai cărei enoriaşi se schimbă în permanenţă!

Biserica și spitalul nu se află în nicio concurență. Din contră, Biserica este și ea un spital, unul al sufletelor. În plus, Biserica Ortodoxă Română are peste 45 de centre medicale, inclusiv un spital.

Cele două instituții se sprijină reciproc, cu eficiență și decență, departe de zgomotul contestațiilor întemeiate pe neștiință și, uneori, pe interese meschine.

Tudor Călin Zarojanu

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
22
Shares
Previous Post

Decalogul lui Steinhardt

Next Post

Părintele Daniil Sandu Tudor, poetul mistic

Related Posts