Așa cum bine știți, alături de prezentarea unor aspecte mai puțin cunoscute din viețile Sfinților sau din cultul și tipicul Bisericii noastre, unul dintre principalele subiecte pe care le urmărim încă de la crearea blogului Bizanticons Art este și acesta: de a aduce în fața dumneavoastră, în câteva rânduri, informații și idei teologice legate de istoria unor Ιcoane și de modul în care au fost pictate sau descoperite. Astfel, prin aceste articole pe care le publicăm constant, venim în întâmpinarea dumneavoastră cu unele idei lămuritoare sau clarificări, pentru a dobândi un soi de „cultură generală” iconografică de care fiecare dintre noi, în calitate de creștini, ar trebui să ținem seama și să ne-o însușim.
Printre aceste Ιcoane care ridică de multe ori semne de întrebare din partea închinătorilor se numără și Ιcoana Sfintei Agnia, vindecătoarea de boli incurabile și apărătoare a fecioriei și a curăției trupești, prăznuită pe 21 ianuarie, în care Mucenița apare pictată alături de un miel. Care este povestea ei și mai ales ce legătură există între dânsa și mielul pe care îl ține în brațe în majoritatea Ιcoanelor în care este reprezentată? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfânta Agnia?
Sfânta Muceniţă Agnia (Agnes, în varianta latinească a numelui; sau Agni, Agnesa, Agneza, după numele încetățenit în culturile diferitelor popoare) s-a născut la Roma în anul 291 d.Hr. Provenea dintr-o familie nobilă și era cunoscută pentru frumusețea și virtuțile ei. Se spune că a fost promisă în căsătorie unui tânăr nobil, dar, deoarece s-a dedicat vieții de fecioară și a hotărât că vrea să fie mireasă a lui Hristos, când a venit vremea potrivită pentru nuntă, a refuzat să se căsătorească.
Aflând unde este casa părinţilor Agniei, fiul prefectului, începu să trimită multe daruri, insistând cu cererea în căsătorie, dar Agnia nici nu luă în seamă cererea lui. Tânărul nu voia să renunţe la hotărârea sa şi, crezând că darurile sale nu o „impresionează” în vreun fel pe Agnia, a început să-i trimită daruri mai multe și mai alese. Pietre prețioase, mărgăritate, haine de preţ îi trimisese şi chiar îi făcu fel și fel de promisiuni ca s-o atragă. Într-o zi, văzând că nu primeşte vreun răspuns, fiul prefectului a veni el însuşi în casa Agniei şi a început să-i povestească cât de bogată e familia lui şi cât de bine le va fi împreună, dacă îl va accepta ca soț. Atunci, Sfânta Agnia i-a răspuns: „Am fost deja unită în ceruri cu un Mire a cărui frumuseţe şi strălucire o întrec pe aceea a soarelui şi Acela mi-a dat deja inelul de logodnă. El a pus pe mine podoaba cea scumpă a înfrumuseţării celei duhovniceşti, iar dreapta mea şi gâtul meu le-a înveselit cu pietre de mare preţ. În urechi mi-a pus cercei de mărgăritare nepreţuite şi m-a încins cu nestemate de lumină strălucitoare […]. Aşa că nu pot să-L părăsesc pe Cel al Cărui neam este cel mai înalt, puterea mai mare, frumuseţea neîntrecută, dragostea mai dulce, Cel care mi-a pregătit deja cămara şi, iată, ea este gata de nuntă. Ce dulce este glasul Lui!”.
Înțelegând că nu va avea sorți de izbândă, fiul prefectului a plecat, însă pe drum și-a plănuit să se răzbune, denunțând-o pe Sfânta Agnia că este creștină. La auzul acestei vești, prefectul a chemat-o la el și i-a poruncit mai întâi să aducă jertfe zeilor, însă, pentru că Sfânta a refuzat, a poruncit să fie mai întâi trimisă spre batjocură într-o casă de desfrânare. Ajunsă aici, se spune că părul Sfintei ar fi crescut în câteva clipe atât de mult încât i-a acoperit trupul gol, iar un }nger i-ar fi adus un veșmânt care să îi acopere goliciunea. A început, astfel, să propovăduiască chiar și aici credinţa întru Hristos, iar cei veniţi pentru poftele trupești ieșeau de acolo credincioși. Într-o zi, a venit la ea însuși fiul eparhului, care încercând să o atingă, a căzut mort la pământ (sau ar fi fost orbit, după alte surse), apoi a fost înviat (vindecat) la rugăciunile Sfintei. Nici măcar această minune nu i-a schimbat hotărârea crudă a prefectului și, în cele din urmă, acesta a hotărât uciderea Sfintei prin decapitare.
Mielul din Icoanele Sfintei Agnia
Reprezentările iconografice ale Sfintei Agnia o prezintă adesea într-o postură demnă dar smerită în același timp, având în brațe un miel, simbol al jertfei pure. Există trei simbolistici ale acestei imagini, pe care le vom prezenta în continuare. În primul rând, asocierea dintre Sfânta Agnia și miel sugerează pe de o parte nevinovăția ei, fiind martirizată la frageda vârstă de 13 ani, dar și puritatea ei trupească și duhovnicească, ea refuzând să să căsătorească pentru a-și păstra fecioria. Într-un dialog cu prefectul, Sfânta i-a spus: „fecioria mea cea curată nu se va întina; pentru că am păzitor al trupului meu pe Îngerul lui Dumnezeu şi pe Domnul meu Iisus Hristos, Unul născut Fiul lui Dumnezeu, pe care tu nu-L ştii încă”.
Apoi, într-un mod profund simbolic, mielul din Icoana Sfintei Agnia amintește de Jertfa Mielului lui Dumnezeu, Hristos, și subliniază solidaritatea sfintei cu sacrificiul Mântuitorului, dar și motivul pentru care a murit ca martiră: dragostea față de Mirele Ceresc. Știm că, în Noul Testament, mielul este o imagine a lui Iisus Hristos care a venit „ca un miel la junghiere”, adică S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru răscumpărarea omului. Imaginea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca Miel al lui Dumnezeu este utilizată mai ales în imnografia din Săptămâna Patimilor, atât în Prohodul Domnului, cât şi la celelalte slujbe închinate Patimilor Domnului.
Nu în ultimul rând, imaginea mielului din brațele Sfintei Agnia s-ar putea explica printr-o vedenie pe care au avut-o părinții Sfintei, după ce a fost martirizată. Astfel, în Sinaxar citim că părinții Sfintei privegheau în fiecare noapte la mormântul ei și o plângeau neîncetat. Într-una din nopți, au văzut trecând pe lângă ei o ceată de fecioare, împodobite cu haine scumpe și înconjurate de lumină, iar în mijlocul lor au văzut-o pe Sfânta Agnia, care strălucea mai mult decât toate celelalte. Ea ținea în brațe un mielușel alb ca zăpada și, întorcându-se spre părinții ei, le-a spus: „Nu mă mai plângeți ca pe un om mort, ci bucurați-vă pentru mine, căci m-am sălășluit cu aceste fecioare în locașuri luminate. M-am unit în ceruri cu Acela pe care L-am iubit pe pământ din toată inima”. Și spunându-le acestea, s-a făcut nevăzută.
Așadar, observăm că semnificațiile simbolurilor din Icoane au adesea rădăcini teologice profunde. Cunoașterea acestor simboluri, de fiecare dintre noi, contribuie la înțelegerea mai profundă a învățăturilor creștine și la aprofundarea vieții duhovnicești. Icoana nu este o reprezentare artistică, ci și un instrument de care ne folosim atunci când dorim să „vorbim” în rugăciune cu Hristos, cu Maica Sa și cu Sfinții. Când înțelegem semnificația simbolurilor dintr-o Icoană, aceasta devine mai mult decât o imagine statică – transformându-se într-o fereastră către Cer, către înțelegerea tainelor cuprinse în Tradiția Bisericii și a învățăturilor transmise de-a lungul secolelor, până în zilele noastre.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
