„Pogorându-Te mort,/ De pe lemn, Cuvinte,/ Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;/ Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!”… Poate că e ciudat, nu-i așa, să citim sau să cântăm în taină aceste versuri din Prohodul Domnului tocmai la sfârșit de iulie. Dar timpul tace, trece și numai de noi depinde modul în care se duce și cât din timpul pe care l-am trăit a fost petrecut alături de Hristos și de Biserica Sa, așa cum spunea Sfântul Iustin Popovici: „odată cu nemurirea şi nepăcătuirea, timpul devine suav. Fără Hristos, Cel singur Atotputernic, timpul este o grea povara. Cu el timpul devine u;or”. După ce, pe 22 iulie, în miez de vară, Biserica noastră Ortodoxă ne-a amintit de ziua celei dintâi Mironosițe care L-a văzut pe Hristos cel înviat, Sfânta Maria Magdalena, tot în iulie, pe 31, calendarul ne amintește iarăși de „primăvara dulce” pe care o cântăm de atâta vreme la Prohodul Domnului din Vinerea Mare, prin prăznuirea Sfântului și Dreptului Iosif din Arimateea.
Fără îndoială, cunoaștem cu toții faptul că Sfântul Iosif a fost cel care a coborât Trupul Mântuitorului de pe Cruce și, învelindu-l cu grijă în pânză impregnată cu uleiuri mirositoare, l-a îngropat cu mare cinste într-un mormânt. Astfel, cu prilejul prăznuirii sale din acest an, ne-am gândit să vă prezentăm un aspect aparte aflat în legătură cu numele Sfântului Iosif și anume modul neobișnuit în care zugravii de odinioară au ales să-l înfățișeze în unele Icoane: în prezența unui păducel sau cu o ramură de păducel în mână. De ce acest copac și care este legătura dintre el și Sfântul Iosif din Arimateea? Aflați motivul și explicația în rândurile de mai jos!
Membru al Sinedriului și Ucenic al lui Hristos
Fiind originar din Arimateea, Sfântul Iosif avea o funcție înaltă în sinedriu și locuia la Ierusalim. Sinedriul era un fel de tribunal al vechilor evrei, respectiv un consiliu suprem prezidat de Marele preot, care lua decizii atât în chestiuni civile, cât şi ecleziastice. El era constituit din şaptezeci şi unu de membri din rândul preoţilor importanţi, al cărturarilor şi al vârstnicilor. Deși Îl urma pe Hristos și devenise chiar unul dintre Ucenicii tainici ai Săi, el nu putea să-L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din Sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi (Ioan 9 22, 34). Potrivit Sinaxarului, deși era o persoană foarte bogată, Sfântul Iosif nu lua seama la averile sale pământești, ci se îngrijea suflet ca de o comoară. Sfântul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima dată în Sfânta Scriptură în contextul Patimilor Mântuitorului: „(…) Iosif din Arimateea, fiind Ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice Trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat Trupul Lui” (Ioan 19, 38). De asemenea, Sfântul Evanghelist Matei ne spune că Sfântul Iosif a renunţat la propriul mormânt săpat în piatră pentru a în el să fie așezat Trupul Domnului: „Şi, Iosif, luând Trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus” (Matei 27, 59-60). Prin această decizie, a fost împlinită și profeţia lui Isaia, care vestise cu atâta vreme înainte că Mesia va fi condamnat alături de cei răi, însă mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat.
Potrivit tradiției, așa cum s-a întâmplat și în cazul Sfinților Apostoli, Mântuitorul i s-a arătat în chip minunat Sfântului și Dreptului Iosif din Arimateea, pecetluind astfel credința sa în Înviere și în urmarea poruncilor și a Evangheliei. Se pare că după o vreme de la momentul Învierii Domnului, Sfântul Iosif a fost arestat, întrucât unii membri ai Sinedriului au aflat de grija pe care acesta a avut-o față de Trupul Mântuitorului, grijă considerată un adevărat act de trădare din perspectiva iudeilor. După ce a fost eliberat din închisoare, Sfântul Iosif a fost trimis în exil – o formă de pedepsire prin care o persoană este forțată să-si părăsească casa, localitatea în care trăiește, sau o măsură prin care i se interzice întoarcerea acasă sub amenințarea închisorii sau a pedepsei cu moartea.
Păducelul din Icoanele Sfântului și Dreptului Iosif din Arimateea
Pentru Sfântul Iosif, însă, exilul nu a fost o pedeapsă, ci un prilej numai bun pentru a predica Evanghelia și altor popoare. Izvoarele istorice și bisericești spun că Sfântul Apostol Filip i-a dat ca ascultare Sfântului și Dreptului Iosif să predice Cuvântul lui Hristos în Insulele britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170-236). Astfel, plecând din Țara Sfântă, se pare că Sfântul Iosif a debarcat în Marsilia, alături cu Lazăr cel înviat şi de surorile lui, Marta şi Maria, mergând mai întâi în Galia, şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a întemeiat prima comunitate creștină.
De numele Glastonbury se leagă și motivul pentru care în unele Icoane ale Sfântului Iosif este zugrăvit un gherghin sau un păducel, așa cum este cunoscut acest arbust spinos pe teritoriul țării noastre. Astfel, potrivit unei legende locale din sud-vestul Angeliei, când Sfântul Iosif, călătorind pe mare, a ajuns în zona dealului Wearyall, a fost marcat de peisaj și a coborât din corabie, dorind să se roage. Sprijinindu-se în toiag, acesta intra în pământ încet-încet, fără ca Sfântul să observe, fiind concentrat la rugăciune. La final, când Sfântul Iosif a încercat să-și ridice toiagul, a observat că nu-l mai poate scoate din pământ și că acesta a prins deja rădăcini și a înflorit la scurt timp, spre bucuria tuturor celor care îl însoțeau. Legenda mai spune și că, minunea aceasta n-a fost întâmplătoare, ci a fost un semn de încredințare din partea Domnului pentru Sfântul Iosif – că misiunea lui pe aceste pământuri este una binecuvântată, mai ales că – tot potrivit legendei – păducelul este arbustul care a „furnizat” ramurile din care a fost făcută coroana de spini a Mântuitorului.
Se spune că, de-a lungul timpului, dușmanii lui Hristos și ai Bisericii Sale au tăiat în repetate rânduri păducelul din Glastonbury, însă de fiecare dată două mlădițe au răsărit din rădăcinile arbustului, făcându-și loc printre celelalte plante. Așa s-a întâmplat și în timpul războiului civil (desfășurat între anii 1642 – 1651), când păducelul de pe deal a fost retezat la nivelul pământului de către unul dintre soldaţii lui Cromwell, motivând că acela e un simplu copac ce naște superstiții fără nicio bază. Se spune că, în momentul în care păducelul a căzut, spinii săi i-au intrat în unul dintre ochi, lăsându-l aproape orb.
O bună perioadă de timp, păducelul din Glastonbury a înflorit de două ori pe an, în mai și în decembrie, vestind într-un fel simbolic Nașterea și Învierea Domnului. Potrivit tradiției locale, înainte de vacanța de Crăciun, elevii școlii „Sfântul Ioan” din Glastonbury se adună în jurul păducelului Sfântului și Dreptului Iosif, cântă colinde și apoi taie o ramură din arbust, mai bogată. Ramura este trimisă în Londra și prezentată regelui sau reginei, care o așază pe masa de Crăciun.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
