Ziua de 16 octombrie este un moment deosebit de important pentru lumea creștină de pretutindeni. Biserica Ortodoxă face, în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Longhin Sutașul, ostașul care L-a împuns pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu suliţa în coastă pe când se afla încă pe Cruce. Mulți dintre dumneavoastră cunoașteți, poate, care este istorisirea Sfântului Longhin sau, mai bine zis știți ce s-a întâmplat cu el după momentul Răstignirii și Învierii Domnului, mai ales că anul trecut am scris aici, pe blog, un articol despre viața lui. De aceea, anul acesta, cu prilejul zilei de prăznuire a Sfântului Longhin, ne-am gândit să vă spunem ce s-a întâmplat cu lancea care a străpuns Τrupul Mântuitorului și unde se păstrează ea în zilele noastre. Detalii, în rândurile de mai jos!
„Unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui”
Înainte de a prezenta pe larg detaliile legate de viața Sfântului Longhin, se cuvine să reținem câteva aspecte legate de contextul în care își face apariția în paginile Sfintei Scripturi. Astfel, pentru că se apropia marea zi a Paștelui și era Vineri, iudeii i-au cerut împăratului Pilat să zdrobească celor răstigniți – inclusiv lui Hristos – fluierele picioarelor. Adică, partea de jos a piciorului, cuprinsă între genunchi și labă. Astfel, „victimele” nu mai agonizau sâmbăta, zi sfântă pentru evrei. Însă, pentru Hristos era deja mort, s-a folosit doar o suliţă pentru a „certifica” acest lucru. „Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care erau răstigniți împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu Ι-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Ioan, 19, 32-34). Sinaxarul din Sfânta și Marea zi de Vineri completează litera Evangheliei și spune că Mântuitorul a fost împuns în coasta dreaptă și din Trupul Său a ieșit sânge și apă.
Acesta este momentul în care își face apariția în peisajul scripturistic sutașul Longhin, pe numele complet Caius Casius Longinus. Termenul de „sutaș”, care însoțește numele său este sinonimul centurionului, care înseamnă comandant peste o sută de ostași. Potrivit scrierilor Bisericii, acesta a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (14-37). Tradiția spune că, fiind martor la Patimile și Învierea Mântuitorului, Sfântul Longhin a experimentat „pe propria piele” o minune atunci când Sângele lui Hristos, prelins pe ochii săi, i-a redat vederea. Înainte de acest moment, Longhin era parțial orb, iar această minune l-a transformat în adevăratul sens al cuvântului.
După îngroparea lui Iisus, Sfântul Longhin a fost pus de Pilat, alături de alți soldați, să păzească Mormântul Domnului. El a asistat la minunile care s-au petrecut la Învierea lui Hristos, precum întunecarea soarelui, cutremurul și deschiderea mormintelor. Impresionat de toate aceste semne, a mărturisit cu tărie: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 54).
Lancea Sfântului Longhin
După Înviere, când iudeii au încercat să-i mituiască pe soldați pentru a ascunde adevărul, Sfântul Longhin a refuzat să mintă și a renunțat la statutul său militar. S-a botezat împreună cu doi dintre soldații săi și a plecat în Capadocia, unde a continuat să răspândească credința creștină, convertind mulți păgâni la creștinism. Acolo, a continuat să propovăduiască credința în Hristos și a dus cu sine Lancea care L-a străpuns pe Mântuitor. Lancea a ajuns ulterior în Armenia, adusă de Sfântul Apostol Iuda Tadeu, care a răspândit creștinismul în această regiune timp de 24 de ani și a suferit martiriul la Araz (actualmente, în Iran). Timp de secole, Lancea a fost păstrată în Mănăstirea Sfântului Apostol Tadeu, construită pe mormântul acestuia.
O lucrare scurtă de hagiografie armeană, intitulată „Povestea Apostolului Sfântul Tadeu și a Fecioarei Sandukht,” conține următorul pasaj: „Sfântul Petru, piatra credinței, care era cel dintâi dintre Sfinții Apostoli, i-a dat lui Tadeu lancea care a străpuns pe Dumnezeu ca un instrument pentru a ajuta și sprijini predicarea Apostolului. Și el [Tadeu], luând lancea care a străpuns pe Dumnezeu, a venit în orașul Urha [Edessa] la Abgar, regele armenilor și sirienilor…”.
În secolul al XIII-lea, lancea a fost mutată la Mănăstirea Aiyrivank, cunoscută în limba armeană sub numele de Mănăstirea Geghard (care înseamnă „suliță” în armeană), devenind astfel un important loc de pelerinaj pentru creștinii din Armenia medievală. Mănăstirea este situată în provincia Ararat din Armenia, renumită pentru faptul că o parte dintre construcțiile sale sunt sculptate direct în muntele adiacent și înconjurate de stânci impresionante. Aceasta este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Astăzi, lancea este expusă în Catedrala Echmiadzin, prima catedrală construită în Armenia, țară care a adoptat creștinismul ca religie de stat în anul 301, înainte de Edictul de la Milano (313), care a proclamat creștinismul ca religie oficială în Imperiul Roman sub domnia împăratului Constantin cel Mare.
Povestea de viață a Sfântului Longhin este o mărturie a puterii lui Dumnezeu de a transforma vieți, indiferent de circumstanțe. Ea ne arată că sfințenia nu este „rezervată” doar celor aleși sau celor care trăiesc în condiții ideale, ci este accesibilă oricui își deschide inima către Dumnezeu. Sfântul Longhin vine să ne amintească la mijloc de octombrie de faptul că, indiferent cât de departe am fi de Dumnezeu sau cât de mult am greși, iertarea Lui este infinită.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
