Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul
Ridicându-Te, cu slavă,
Din „lăcaşul celor morţi”,
Semnul suliţei, Hristoase,
Şi al cuielor îl porţi.
Fruntea Ta păstrează veşnic
(Şi în veacul următor)
Urma spinilor- adâncă-
Ca un semn izbăvitor.
Iar la Tronul cel din Slavă
Crucea este „Steagul Sfânt”,
Închinat la cer de Îngeri
Şi de oameni, pe pământ.
Taină negrăită, Doamne!
Ca fiind un lucru rar,
Porţi în slava veşniciei
„Semnele de la Calvar”.
Împăraţii fac izbândă
Cu oştirea, la război,
Tu zdrobeşti puterea morţii
Viaţa dându-Ţi pentru noi.
Întinzând, pe Cruce, mâna
Tainic ne arăţi mereu
Că eşti „Mirele Răbdării”
Şi al „Milei Dumnezeu”.
Iar în Raiul desfătării
Mai întâi pe cel tâlhar
L-ai suit, Prea Milostive,
Arătându-Ţi Sfântul dar.
