Preot Visarion Alexa
Viața creștinului se desfășoară între două hotare: Izgonirea lui Adam din rai, când noi toți am pierdut conștientizarea dragostei lui Dumnezeu, și așteptarea judecății finale.
Când trupurile noastre se vor ridica din pământ, iar sufletele noastre se vor uni cu trupurile spiritualizate- scăpate de boală, de suferință, de bătrânețe, de răutățile acestei lumi, de constrângeri de timp și de spațiu- și vom intra așa în slava și în veșnicia lui Dumnezeu.
Din păcate, nu mulți dintre noi creștinii, mai știm, mai credem că vom învia din morți asemenea lui Hristos cel înviat.
Într-o lume în care spiritualitatea este considerată a fi ceva aproape desuet și în care parcă spiritualitatea nu-și mai are rostul, v-aș ruga să îndrăzniți să intrați în rânduiala aceasta de postire nu ca în ceva obligatoriu, nu constrânși.
Nu primiți postul ca pe o corvoadă, ci ca pe o bucurie. Căci are multă bucurie în el. Postul este momentul iubirii dintre om și Dumnezeu.
Sensul postului nu este o contabilizare a ingredientelor din mâncăruri, nu faceți o obsesie din lucrul acesta și nici nu încercați să-L vicleniți pe Dumnezeu.
Dacă ții postul cu dragoste și cu bucurie, nu vei mai fi preocupat de ingrediente, ci va fi ca un firesc care îți va aduce plinătate sufletească și sănătate trupească.
Ce credeți că este mai important: sufletul sau trupul?
Veți fi tentați să spuneți că sufletul este mai important, însă să știți că în lumea noastră Ortodoxă, și sufletul, și trupul au aceeași importanță.
Nu vorbiți despre trup ca fiind ceva inferior sufletului. Ambele sunt create de Dumnezeu și ambele au în ele Harul Său. Ambele sunt darurile lui Dumnezeu pentru om.
Vedeți dumneavoastră, sufletul are o pregătire permanentă, pentru suflet nu există repaus, nu există “de dulce” și “de post”, pentru că el trece printr-o transformare, printr-o emancipare care începe în timpul vieții, continuă prin moarte și se va finaliza la Judecata de apoi.
În perioada postului, începem, exersăm și emanciparea trupului, precum Adam a început-o atunci când a pierdut raiul.
“Săptămâna brânzei” crește atenția noastră față de trup, începem să-l hrănim cu anume hrană, nu mai putem mânca orice, pentru că atunci când scad puterile trupești, cresc cele sufletești.
“Părinte, oare nu e mai important să postim de vorbe rele, de răutăți?”, aud adesea. Păi, dragii mei, când avem dezlegare la acestea? Cum? Cât postim nu înjurăm, nu mai suntem răi, facem fapte bune și când se încheie suntem liberi să fim răi, să vorbim urât? Când se încheie postul primim dezlegare la păcate? E absurd.
Dacă în rest cultivăm permanent, zi de zi, ceas de ceas, în orice împrejurare ne-am afla, puterile sufletești, Postul este exercițiul trupului. În perioada aceasta antrenăm trupul, ca într-o arenă, îl forțăm să urce la nivelul lucrării sufletului.
De aceea îi reducem mâncarea, îi scurtăm odihna, de aceea facem metanii, pentru că nu vrem să rămână în urma sufletului, ci vrem să-l chemăm spre spiritualizare. Și el- trupul- cum spuneam, ne va urma în veșnicie, la judecata de apoi.
Fiecare dintre noi să ne străduim să trăim postul acesta cu multă dragoste și cu mult discernământ, și nu uitați, primul exercițiu pe care ar trebui să-l practicăm cu mare, mare seriozitate, mereu, ar fi să nu mâncăm din carnea fratelui nostru…
