Trastevere. Biserica Sfintei Cecilia
Întinsă pe partea dreaptă, tânăra pare adâncită în somn. E desculță. Genunchii îi sunt ușor îndoiți și mâinile – întinse pe lângă corp. Pe gât are o rană. Capul fetei e așezat într-o poziție nefirească: întors, cumva, spre spate. Îi vezi doar o parte din obraz.
Pentru o fracțiune de secundă, uit că am în față o statuie de marmură, așezată pe un mormânt de Sfântă.
Sfânta Cecilia. Îmi vine să o iau în brațe, ca să o apăr de ceva rău.
Promisiuni
Sfânta Cecilia s-a născut la Roma, în secolul al III-lea, într-o familie foarte bogată. Nu există mărturii despre copilăria ei, dar în mod sigur a primit o educație aleasă. În acele vremuri, fetele nu mergeau la școală, ci rămâneau în grija mamelor, care le pregăteau să fie soții devotate și mame bune. În același timp, erau instruite cum să își administreze casa și cum să se poarte în societate. Sfânta Cecilia învățase mai mult de-atât: ea era talentată la muzică și pasionată de arte.
Nu știm cum a ajuns credincioasă. Se știe însă că, mai presus de orice, Îl iubea pe Hristos și, pentru El, jurase să rămână castă. Doar că părinții au căsătorit-o fără voia ei cu un tânăr de neam bun, pe nume Valerian. Valerian o adora, îi dăruia haine și bijuterii scumpe, dar Sfânta Cecilia era de neclintit în hotărârea ei de a-și păstra puritatea.
Era ziua nunții, lumea petrecea. Din când în când, mireasa căuta să rămână singură, într-o cămăruță, ferită de veselia generală. Acolo, ea cânta psalmi și se ruga în taină să aibă puterea de a-și ține promisiunea făcută lui Dumnezeu. I-a cerut Acestuia un Înger, să o păzească, iar El i l-a trimis.
Noaptea, când cei doi miri au rămas singuri, tânăra i-a spus lui Valerian că I s-a dăruit întru totul lui Iisus și că vrea să își păstreze fecioria, chiar dacă s-a căsătorit. L-a avertizat că avea alături un Înger care îl va ucide, dacă se va atinge de ea. I-a vorbit, apoi, despre credința sa.
Convertiri
Atât de convingătoare a fost, încât Valerian a hotărât să se convertească, iar ea l-a trimis la Urban, un episcop care îi boteza pe creștini pe ascuns, căci aceștia erau urmăriți de autoritățile romane și, dacă erau prinși, erau omorâți.
Când Urban a auzit ce a făcut Cecilia, a căzut în genunchi și s-a rugat: „Doamne, roaba ta Cecilia e ca o albină care aduce miere Bisericii! Pe tânărul acesta l-a primit ca pe un leu în cămara sa și mi l-a trimis ca pe un miel. Căci de n-ar fi crezut el învățătura Ceciliei, n-ar fi venit la mine. Deci deschide, Doamne, inima lui, ca să Te cunoască pe Tine, adevăratul Dumnezeu”.
După botez, când s-a întors la soția sa, Valerian a văzut Îngerul ocrotitor. Ținea în mâini două coronițe de flori. Li le-a pus pe creștete, spunându-le să își păstreze curate și inima, și trupul. După aceea, Îngerul l-a îndemnat pe Valerian să Îi ceară lui Dumnezeu orice, drept răsplată pentru convertirea lui.
Bărbatul s-a rugat ca și fratele său, Tiburtie, să devină creștin. Nu a trecut mult și acesta a vizitat tânăra familie. Atunci, Valerian i-a spus că s-a botezat, iar fecioara i-a vorbit despre credință, până când Tiburtie a hotărât să Îi slujească lui Dumnezeu. Și chiar asta făcea, îndrumat de Valerian. Cei doi, au primit darul de a vindeca bolnavii. În plus, hrăneau săracii, îi răscumpărau pe cei din închisori, îi îngropau pe Mucenici.
Curaj şi sacrificii
Almah, guvernatorul Romei, un persecutor al creștinilor, a aflat faptele lor, i-a arestat, i-a judecat și i-a condamnat la moarte. Sentința urma să fie îndeplinită de Maximus, comandantul gărzii sale.
Pe drumul spre locul de execuție, ofițerul a intrat în vorbă cu condamnații, înduioșat de tinerețea lor care avea să se sfârșească prea repede. Cei doi și-au mărturisit credința și i-au promis că, dacă va deveni creștin, va vedea Îngerii trimiși de Dumnezeu să le ducă sufletele la cer, după moarte. I-au mai cerut și să le amâne uciderea, până a doua zi. Maximus i-a ascultat, i-a dus la el acasă, iar acolo a venit și Sfânta Fecioară Cecilia cu câțiva preoți. Toți cei care, ascultând învățăturile ei, au crezut în Dumnezeu au fost botezați. Inclusiv Maximus.
În zori, porunca lui Almah a fost îndeplinită și lui Maximus i s-au arătat Îngerii, așa cum i s-a promis. După aceea, Maximus însuși a devenit Mucenic, omorât la ordinul stăpânului său. Sfânta Cecilia l-a îngropat alături de soțul ei și de cumnat.
Sfânta Cecilia știa ce consecințe au faptele sale. Știa ce soartă o așteaptă. Dar și-a făcut datoria cu mult devotament și curaj. Cu aceeași neînfricare l-a înfruntat pe Almah când a fost adusă la judecată.
„De unde ai îndrăzneala aceasta?” a întrebat-o el. „Din conștiința curată. Și din credință”, i-a răspuns femeia.
Stătea în fața lui împăcată că, până atunci, îndeplinise voia lui Dumnezeu. Chiar și înainte de a fi arestată, le vorbise despre Hristos slujitorilor și apropiaților și sute de oameni care erau de față au cerut să fie botezați.
Acum, ea aștepta să vadă cum va părăsi această lume. Moartea ei era sigură. Dar cum va muri? Almah s-a ferit să o execute în public și a trimis-o în casa ei din Trastevere, să fie închisă în sudatorium (un fel de baie) și să se asfixieze din cauza aburilor. Dar a supraviețuit și Almah a decis să fie decapitată.
Călăul nu a reușit să o omoare, deși a lovit-o cu sabia de trei ori. Sfânta a agonizat trei zile, timp în care nu înceta să se roage, să îi încurajeze pe cei din jur și să le vorbească despre Dumnezeu.
S-a stins în 22 noiembrie, în jurul anului 230. Și-a găsit odihna veșnică într-o criptă din catacombele Sfântului Calist de pe Via Appia, din Roma, alături de zeci de martiri, de episcopi și de mii de creștini.
Descoperiri
Abia în anul 821 i s-au găsit Moaștele. Sfânta Cecilia fusese înmormântată cum a murit: culcată pe partea dreaptă, cu mâinile pe lângă corp, având întinse două degete de la mâna dreaptă și arătătorul mâinii stângi – într-o mărturisire a Sfintei Treimi. Capul era întors cu fața spre spate, semn că fusese decapitată.
Moaștele i-au fost mutate în Biserica „Sfânta Cecilia”, ridicată pe locul casei sale. În anul 1599, racla a fost redeschisă și s-a constatat că trupul ei era intact.
Un sculptor, Stefano Maderno (1571-1636), a văzut-o și i-a făcut o statuie. Statuia – care o înfățișează exact așa cum a fost descoperită – se odihnește în Biserica din Trastevere, pe mormânt.
O privesc și simt pornirea de a o ocroti. Dar mă simt și ocrotită.
Cel mai mult mă intrigă la Sfânta Cecilia ascultarea cu care a acceptat și a îndeplinit ceva ce nu și-a dorit. Ea voia să ducă o viață de călugăriță și, totuși, a rămas căsătorită. De ce Dumnezeu a îngăduit să se întâmple asta?
Trebuie să ai multă încredere în Dumnezeu, ca să fii convins că El va întoarce lucrurile pe un drum aparent imposibil, deși a fost făgăduit cândva.
E uimitor cum, doar așa (acceptând să se căsătorească și rămânând castă) a putut să le arate soțului și cumnatului ei că Iisus Hristos este Dumnezeu. Apoi, împreună, cei trei li L-au arătat pe Dumnezeu sutelor de oameni care au devenit creștini datorită lor.
Blândeţe luminoasă
Sfânta Cecilia e protectoarea muzicienilor. De aceea, în Icoane ține în mână o liră sau o orgă în miniatură. Uneori, poartă pe cap o coroniță de trandafiri și de crini, amintind de cununa dăruită ei de Îngerul păzitor. Alteori are un acoperământ simplu împodobit cu o bijuterie ce îi arată originea nobilă.
Dacă pentru o clipită i-ar dispărea corola de Sfântă, blândețea pe care o răspândește ființa sa ar înconjura-o – pe loc – în lumină
Ioana Revnic
Sursa: http://basilica.ro.
