,

Sfânta Cuvioasă Parascheva

Preot Sorin Croitoru
Cuvioasă Parascheva
Din pruncie-ai fost aleasă
Chiar de Tatăl Cel din ceruri
Să-I fii Domnului mireasă.

Tu ai fost izvor al milei
Încă din copilărie:
Miluit-ai toți săracii
Cu preaplină dărnicie.
Arătat-ai la orfani
Părintească gingășie,
Erai cum vroia Hristos
Ucenicii Lui să fie!
N-a fost văduvă săracă,
Nici copil mai sărăcuț,
Ca să iasă de la tine
Făr-o pâine și-un bănuț..
Cuvioasă Parascheva,
Domnul te iubea din cer:
Dădeai haina de pe tine,
Goală rămânând în ger!
Mult te mai certau părinții
Că dădeai la toți cu milă,
Dar tu le răbdai pe toate,
Fiind blândă și umilă.
Anii au trecut în grabă..
Înțeleaptă și frumoasă
Cum erai, toți flăcăiașii
Te-ar fi vrut pe loc mireasă!
Deci ți-au hotărât părinții
Să te dea prin cununie
Unui tânăr de neam mare,
Să duci trai în bogăție.
Soțul ideal, se pare:
Educat, bogat, frumos,
Dar pe tine, Cuvioasă,
Te-alesese chiar Hristos!
Ardea inima în tine
Cu un foc nepământesc,
Căci tânjeai în mare taină
După Mirele ceresc!
Însăși Floarea fecioriei,
Ea, Preasfânta Născătoare,
Te dorise să-i faci parte
Din cortegiul de fecioare!
Deci lăsându-ți scumpa mamă
Plânsă și îndurerată,
Ai plecat, fugind de-acasă
Într-o noapte înstelată..
Fără traistă, fără ploscă,
Fără bani pentru o pâine,
Tu ți-ai pus nădejdea-n Tatăl,
Pentru ziua cea de mâine!
Ai plecat spre zări albastre
În orașe neștiute.
Domnul te-a umbrit cu Harul,
Pe poteci necunoscute..
Căutând tu zi și noapte
Fericirea veșniciei,
Ai deprins cu iscusință
Tainele călugăriei.
Câte lupte cu vrăjmașul,
Paraschevo, ai mai dus..
Dar le-ai câștigat pe toate
Cu puterea lui Iisus!
Pretutindeni monahismul
Te cinstește cu uimire,
Lăudându-ți viața aspră
Ce-ai trăit-o-n mânăstire.
Demonii se-nfricoșează
Auzind de al tău nume:
N-a fost tânără vreodată,
Să-i zdrobească-așa, în lume!
Nevăzută, Maica Sfântă
Te-ajuta în toate cele:
Străluceai printre fecioare
Ca și luna printre stele!
Tuturor le dai lumină
De la Soarele Hristos,
Toți creștinii vor să lupte,
Văzând traiul tău frumos!
Pe când alții-abia încep,
Tu ți-ai încheiat suirea:
N-aveai nici treizeci de ani
Atingând desăvârșirea!
Îngerii din cer cu drag
Te priveau pe tine, Sfântă,
Iar acum, în dulci acorduri,
Ca unei prințese-ți cântă!
A trimis Domnul din ceruri
Pe-al Său înger minunat
Și ți-a poruncit printr-însul
Să te-ntorci la Epivat.
La căsuța părintească,
Mama ta nu mai era.
Se stinsese de durere
Și-acum, tatăl se stingea..
Când ai pus pe chipu-i palid
Mâna ta de post uscată,
Tatăl s-a umplut de lacrimi,
Căci te-a cunoscut îndată..
“Am greșit și eu și mama,
Fără minte ne-am opus..
Din pruncie-ai fost menită
Dumnezeului de Sus,
Căci din mii de milioane
Ce trăiesc pe-acest pământ,
Câte unul Și-l alege
Însuși Dumnezeu Cel Sfânt”!
Iar atunci, cu lacrimi multe,
L-ai iertat pe-al tău tătic:
“Nu mai plânge, scump părinte,
N-ați greșit voi cu nimic,
Dar așa a vrut să fie
Dumnezeu Cel iubitor:
Eu m-am mântuit prin lupte,
Voi v-ați mântuit prin dor!
Mergi de-acum, te-așteaptă mama,
Cu Măicuța Domnului,
Vă ajung și eu din urmă,
Căci simt plumbul somnului”!
Deci sub mâna ta uscată
S-a stins chinuitu-ți tată,
După care moștenirea
Ți-ai dat la săraci, îndată.
Astfel tu prin milostenii,
Pe Hristos L-ai îmblânzit:
Al tăicuțului tău suflet
În Rai s-a sălășluit.
Cuvioasă Parascheva,
Nici tu mult n-ai mai trăit..
La scurt timp după-al tău tată
Într-o peșteră-ai murit,
Iar niște creștini, din milă,
În ascuns te-au îngropat
Chiar pe malul unei ape,
În orașul Epivat..
Ne mirăm cu toții, Sfântă,
Că și-n moarte-ai fost smerită,
Dar ce zic? Și după moarte,
Cu-ngroparea-ți tăinuită!
Prin aceasta te asemeni
Cu-al tău Mire Preafrumos.
(Am citit în Evanghelii
Cum fu îngropat Hristos)..
Precum Domnul, DUPĂ MOARTE,
Paraschevo, te-ai slăvit.
Însuși Dumnezeu din ceruri
De-a ta slavă S-a-ngrijit!
Trupul tău, ce din pruncie
Era de Duhul Sfânt,
Se umplu chiar după moarte
De mireasmă, sub pământ.
Nu atinse stricăciunea
Trupul tău de Har păzit,
Dimpotrivă, el devine
Un odor de toți dorit!
Ale tale Sfinte Moaște
Au fost scoase la lumină
După vise și vedenii
De la Pronia divină
Și au înțeles cu toții
Că acest trup cuvios
Răspândind mireasmă bună
E al Sfintei lui Hristos.
Deci au început să curgă
De la Moaște mari minuni:
N-au rămas cu mâna goală
Oamenii smeriți și buni.
Celor ce cu umilință
Te chemau în rugăciune,
Le-mplineai pe loc dorința,
Săvârșind câte-o minune!
Te-au pictat și în icoane,
Cum te știm, în schimă-albastră,
Ținând cu tărie-n mână
Sfânta Cruce, arma noastră!
Ale tale Sfinte Moaște
Deseori au fost mutate
Prin biserici bizantine
Ca să fie apărate.
Turcii cucereau pe-atunci
Toată lumea bizantină,
Supunând la mare caznă
Și Biserica creștină.
Prefăceau în pașalâcuri
Țări bogate și frumoase,
Ucideau pe bieții oameni
Prin biserici și prin case..
Tot ce-avea Ortodoxia
Pe atunci frumos și sfânt,
Turcii au dorit să ardă
Și să bage sub pământ!
De aceea, Cuvioasă,
Deseori erai mutată
Și prin locuri felurite
Racla ta a fost purtată.
În orașele în care
Racla sfântă poposea
Se făceau minuni slăvite:
Harul tău nu se oprea!
Astfel, Sfântă Parascheva,
Cea de trei ori fericită,
Tu, ce ai trăit în taină,
Ai ajuns de toți dorită!
S-a dus vestea despre tine
Până în Moldova noastră,
Cuvioasa Parascheva
Îmbrăcată-n schimă-albastră..
După multă strămutare,
Tu, ce ești în cer Mireasă,
Ai ales Țara Moldovei
Să îi fii Împărăteasă.
Așadar Vasile Lupu,
Al Moldovei domnitor,
Pentru tine, Paraschevo,
S-a făcut risipitor:
Cheltuind talanți de aur
Și făcând ce-a trebuit,
Patriarhul ecumenic
Racla ta i-a dăruit.
Așezată-n raclă nouă
Ai venit cu mare fală
Din orașul Semilunii,
Pân’ la Iași, în capitală.
Cât erai tu, Cuvioaso,
De poporul meu dorită..
Nici în părinteasca-ți țară
Nu ai fost așa iubită!
Mai întâi la “Trei Ierarhi”,
Apoi la Mitropolie
Milioane de români
Ți-au cântat tropare ție!
Cuvioasă Parascheva
Acum tu ești SFÂNTA NOASTRĂ,
Mielușeaua lui Hristos,
Îmbrăcată-n schimă-albastră..