Sfânta Maria, numită Magdalena, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminția lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala și de unde s-a și numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, după judecățile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum Însuși zice despre orbul din naștere. Tot prin voința dumnezeiască și spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate.
Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetățile și satele Galileii, că tămăduia toate bolile și neputințele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înșii, propovăduia Evanghelia Împărăției cerului și cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul și s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiți. Domnul Cel multmilostiv, care cunoștea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel așteptat și să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.
De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturisește despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau și femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era și Maria Magdalena.
Celelalte femei mironosițe erau: Maria, mama lui Iacob și a lui Iosi, adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa și Salomeea, mama fiilor lui Zevedei; Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod; Suzana și cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria.
Această sfântă mironosiță petrecea nedezlipită de Hristos și de Preacurata Lui Maică, mai mult decât toate. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o iubitoare de Hristos și de Maica Lui și ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Domnului și Mântuitorului nostru. Ea, în vremea răstignirii Lui, stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte, plângea și se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea și se jelea ca o Maică fără de mângâiere, pentru preaiubitul ei Fiu, al cărui suflet i l-a pătruns sabia, după cum spusese bătrânul Simeon mai înainte. Deci, inima sfintei fecioare, fiind slăbită cu totul, Sfânta Maria Magdalena, pe cât îi era cu putință, împreună cu celelalte, o mângâia și o sprijinea, făcând toate pentru ușurarea supărării ei.
După ce s-au dus toți răstignitorii și după ce Hristos Și-a dat sufletul, a venit Iosif din Arimateea cu Nicodim și au luat trupul lui Iisus de pe cruce; deci, Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică și cu celelalte, au sărutat sfântul și îndumnezeitul Lui trup și L-au petrecut până la mormânt. După ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe ușa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif și cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfântul Matei Evanghelistul: Era și Maria Magdalena și cealaltă Marie, adică Născătoarea de Dumnezeu, șezând în preajma mormântului.
Dar, fiindcă atunci era Vineri, seara târziu și, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus și ele să se odihnească în casa lor. Deci, Sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. După ce a trecut Sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istorisește cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, care lumina spre Duminică, a venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormântul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toți, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti și celelalte mironosițe. Deci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare și întocmai ca dânsa cu sârguința, cu durerea și dorința – pentru aceea se pomenește de toți cei patru evangheliști -, a venit după miezul nopții la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor și sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istorisește Sfântul Matei Evanghelistul.
Apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a răsturnat piatra de pe mormânt și a stat deasupra ei. Îngerul venise să vestească că a înviat Domnul! Deci, evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieșit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra și a stat deasupra ei. Că Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune ca un Dumnezeu, când piatra era peste mormânt, a ieșit dintr-însul, precum și în seara aceleiași Duminici, ușile fiind încuiate, a intrat la ucenicii Săi. Și zice: Chipul lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada și de frica lui s-au cutremurat străjerii, rămânând ca morți. Îngerul a zis către femei: Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut Domnul; și, ducându-vă, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți.
Vedeți că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimântat, ci a vorbit cu blândețe către dânsele: Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați…? Și nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă și locul unde a fost pus trupul Lui, zicându-le: Veniți de vedeți unde a zăcut. El le și sfătuiește să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicându-le: Degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți…. Pentru ce așa? Ca să se arate din amorțirea străjerilor, din cutremurul care a urmat și din vorbirea cea cu blândețe, că aceasta este cea dintâi ducere la mormânt a femeilor, iar nu după cum socotesc alții.
Deci, aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu și Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat Însuși Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, și le-a zis: Bucurați-vă! Ele, căzând, s-au închinat Lui și, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Deci, Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci Îl vedeau întâi; ba, dimpotrivă, le-a îmbărbătat și le-a făcut fără de temere, zicând: Nu vă temeți, ci duceți-vă și spuneți fraților Mei să se ducă în Galileea; că acolo Mă vor vedea. Ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor și tuturor celor ce erau împreună cu ei, glasul îngerului și al Domnului că L-au văzut pe El. Dar nu numai aceasta, ci și picioarele Lui le-au cuprins. Ucenicii Domnului, din pricina multei și negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, niciun cuvânt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau și se rușinau de dânsa, au zis în sine, că covârșirea mâhnirii a amăgit-o, tulburându-i mintea, vederea, auzirea și pipăirea. Dar sufletul ei cel curat și strălucit a fost încredințat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut și le-a pătimit; și a cugetat în sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii și nemaiducându-se la mormânt.
Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute și pipăite de ea însăși, era mică la credință, neîncrezându-se unei vederi. Deci, socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe Maria și pe alte femei și iarăși s-au dus cu aromate la mormânt, în aceeași noapte, fiind încă dimineață, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; și au intrat în mormânt cu cele ce erau cu ea și nu se dumireau în sinea lor. Atunci au stat înaintea lor doi bărbați, care nu erau alții decât doi sfinți îngeri, îmbrăcați în haine albe. Temându-se ele de acea vedere, îngerii au zis către ele: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat!
Deci, luați aminte, iubiților, cum se arată, că nu este aceasta întâia mergere a femeilor la mormânt, ci a doua. Lucru necuviincios era ca pe femeile care nu văzuseră nimic și nu auziseră de Învierea Domnului să le certe și să le mustre sfinții îngeri, zicându-le: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți…? Arătat este că ele au auzit mai înainte toate acestea, de la cei ce au văzut de față pe Domnul și au auzit de la El mesajul către ucenici, dar n-au crezut. Pentru acestea le certau îngerii și încă pentru că erau și bărbați cu ele. Și cine zice acestea? Sfântul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: Iar în prima zi după Sâmbătă (Duminică), foarte de dimineață, au venit femeile la mormânt, aducând aromatele cele ce le gătiseră… După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au și zis: Aduceți-vă aminte, cum v-a grăit, pe când era cu voi în Galileea, zicând că se cădea Fiului Omului să se dea în mâinile oamenilor păcătoși, să se răstignească și a treia zi să învieze… Atunci ele și-au adus aminte de cuvintele Lui.
Plecând acei bărbați, femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci, Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată. Se zice că cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală și nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.
După acestea, duhul Mariei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici acum pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se de dimineață s-a dus la mormânt, pentru a treia oară și a văzut piatra răsturnată de pe ușa mormântului. Deci, a alergat la Simon Petru și la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, căci se necăjea cu sufletul, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, vestind ucenicilor întâia mergere la mormânt și Învierea lui Hristos, dar nu le-au crezut. Apoi, venind foarte de dimineață împreună cu alte femei și bărbați, și atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bârfeală. Ea se necăjea nu numai că nu au crezut-o, dar nici nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormânt cel puțin și să vadă. Ci, fie de frica iudeilor, fie de multa și negrăita mâhnire, ședeau toți ca niște morți. Singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat și s-a dus singur la mormânt, dar nu s-a mai aplecat spre el, căci nu îndrăznea să intre, fie pentru că se credea nevrednic, fie că-și aducea aminte de lepădarea sa de Dânsul; poate și pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.
Pentru acestea, Maria Magdalena, arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul și Binefăcătorul său și fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăși de dimineață și, aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gândind în sine acestea: “Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăși voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit Învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci, știu ce voi face: voi grăi celor mai mari și mai fierbinți cu dragostea către Hristos, adică lui Petru și lui Ioan. Aceștia, însă, au auzit mai înainte de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar de frica iudeilor se îndoiau de această minune, ca și cum nimic n-ar fi auzit. Deci, cum îi voi deștepta pe ei, numai să meargă la mormânt și să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face: nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăși în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut”.
Deci, Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru și la Ioan și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus. Ca și cum ar fi zis astfel: “Ascultați-mă pe mine robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morți, ori nu; deci, eu nu știu ce să vă spun vouă; dar, una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteți datori a vă sârgui să cunoașteți cine este acela care L-a luat și unde L-a pus”. Văzut-ai înțelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rânduială și nepotrivite; ca și cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, n-ar fi spus drept. Iar din aceea că le-a vorbit ca de un mort, că au luat pe Domnul meu din mormânt și nu știu unde L-au pus…, este arătat că răspunsul ei era meșteșugit și înțelept; deci, îndată i-a plecat a merge la mormânt!
După ce au pornit acești doi ucenici la mormânt, ea le-a urmat lor. Ucenicii, intrând în mormânt, au văzut giulgiurile singure zăcând și mahrama, cu care era înfășurat capul Lui, era învăluită și aruncată într-un colț, iar trupul Lui nicăieri. Deci, atunci au văzut și au crezut că au luat pe Domnul din mormânt, precum le-a spus Maria Magdalena. După aceea și ucenicii s-au întors iar la ai lor, necrezând nimic despre Înviere și prin necredința lor au aruncat în oarecare îndoială și pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse și auzise atâtea. Ea socotea acestea în sine din multă evlavie; adică, până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu văzuseră mormântul și pentru aceea nu credeau în Învierea Domnului. Deci, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, se aflau tot în această credință, adică că l-a furat cineva. Dar este arătat că eu, fiind femeie, am păreri și nu aud nici nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbați luminați de la Dumnezeu, rămân nerătăciți și nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile.
Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt și, după ce s-au dus Petru și Ioan, s-a aplecat iar în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în veșminte albe. Aceia, văzând-o, au întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a răspuns: Au luat pe Domnul și nu știu unde L-au pus…! Apoi, venind Domnul și văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Ea, văzând că îngerii s-au sculat și sfiindu-se de dânșii, s-a întors înapoi și, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după Înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios și nu se arăta decât numai acelora, cărora voia și când voia.
Fiind întrebată de Domnul: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a răspuns asemenea ca și către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci, a zis către Dânsul: Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu Îl voi lua! Acest răspuns către Domnul și către înger, Maria Magdalena nu l-a făcut cu cugetare și fățărnicie ca mai înainte, precum a făcut către ucenici; că acelora, ca unora ce nu știau, le-a răspuns, ca să-i deștepte pe toți să se ducă la mormânt. Ci, după ce au venit și au văzut că trupul Domnului nu era în mormânt și după ce n-au crezut că a înviat, de aceea s-a îndoit și ea cu gândul și a pătimit aceasta, pentru că era foarte cucernică. Ea se încredea mai mult apostolilor, decât socotelii sale. Deci ea, fiind schimbată după aceea și încredințată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormânt de cineva, a răspuns așa precum credea în socoteala sa.
Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, cunoscând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obișnuit, ca să-L cunoască: Marie! Iar ea, cunoscându-I glasul, că a doua oară i se arăta, a căzut la picioarele Lui, ca și la vederea cea dintâi; dar nu a primit-o cu aceeași bucurie, ca întâi, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: Nu te atinge de mine! Deci, mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele și preacuratele Lui picioare; dar nicio vorbă n-a auzit de la Dânsul. Vezi, că de vreme ce n-a crezut cu adevărat, a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: Nu te atinge de Mine!
Atunci, la întâia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă și să-I sărute picioarele, ca mai mult decât cu vederea și cu auzirea să se încredințeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit și S-a îngropat, a înviat. Dar acum o izgonea de la Dânsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbându-se după atâta încredințare, a auzit: Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credință și îi deștepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc. Domnul a încredințat-o să nu-L socotească a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morți, ci și Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevăratului Dumnezeu și Care S-a făcut om pentru noi. El a zis: Du-te și spune fraților Mei că Mă voi sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru! Maria Magdalena, auzind și văzând acestea, s-a dus la ucenicii Lui și nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredințare și îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul și le-a spus ceea ce i-a zis Hristos. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și care s-a făcut foarte de dimineață, fiind încă întuneric.
Acum trebuie să spunem și despre a patra ducere a femeilor la mormânt, ca să se vadă osârdia, evlavia, dragostea și durerea inimii pe care Sfânta Maria Magdalena o avea către Domnul și Dascălul ei; căci numai ea dintre toate s-a dus la mormânt de patru ori. Pentru aceea Sfântul Duh a învrednicit-o pe dânsa să o amintească Sfântul Marcu în Evanghelia sa. Dar unde este arătat, că a patra ducere la mormânt a femeilor este cea istorisită de Sfântul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormânt, când răsărea soarele. Pe Sfânta Maria Magdalena au pomenit-o toți cei patru evangheliști, după cum s-a zis mai înainte; că Maria Magdalena a venit împreună cu celelalte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite. Deci, trecând sâmbăta, dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au venit femeile la mormânt, pe când răsărea soarele.
Acum să vedem pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, s-a dus iar împreună cu femeile acelea la mormânt și mai ales ducând cu sine miruri și aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt. Cititorule, ascultă cu luare aminte: Maria Magdalena, încredințându-se desăvârșit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu și mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic și mama lui Iosi, pe Salomeea și pe alte femei ducându-se la mormânt, având cu ele aromate, s-a dus împreună cu dânsele, tocmai pe când răsărea soarele, nu că se îndoia, ci ca și cum povățuia pe celelalte femei. Ea se bucura și sălta, că a văzut de multe ori mormântul deșert, iar femeile celelalte, ori că nu auziseră până atunci nimic din cele făcute, ori că auziseră rău; de unde se poate vedea, că nimic nu știau cu dinadinsul, căci ziceau: Cine ne va răsturna nouă piatra de pe ușa mormântului? Dar, căutând, au văzut că piatra era răsturnată de pe ușa mormântului, fiindcă era foarte mare.
Vezi că nici despre piatră nu știau ele bine, precum ne spun Sfinții Evangheliști Matei și Luca. Apoi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr șezând de-a dreapta, îmbrăcat în veșmânt alb și s-au spăimântat. Acela nu le-a certat pe ele, precum ne spune Sfântul Evanghelist Luca, asemenea și Sfântul Evanghelist Ioan despre Însuși Domnul, căci tânărul știa că atunci veniseră întâi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoștea prin bucuria feței ei că acum venise la mormânt fără să se îndoiască de Învierea Mântuitorului; ci a venit bucurându-se și veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca și îngerul cel dintâi, precum ne spune Sfântul Evanghelist Matei, zicându-le: Nu vă spăimântați; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutați? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Deci, duceți-vă și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea pe El, precum v-a zis vouă. Femeile, ieșind degrabă, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese cutremur și spaimă mare, și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. Din acestea se arată că femeile de mai sus sunt altele, afară de cele de care ne spune Sfântul Evanghelist Luca și Matei și afară de Maria Magdalena.
Sfânta Maria Magdalena, ucenița și osârduitoarea lui Hristos, I-a slujit Lui cu dragoste și cu sârguință și mai înainte de patimi. Ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte, văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce, astfel încât putea cu ușurință să-I numere oasele, capul rănit de spini, fața neavând chip, mâinile și picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu sulița și tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică, tânguindu-se cu amar și leșinând de durerea inimii, o sprijinea și o mângâia.
Acestea toate sunt probe doveditoare pentru adeverirea Învierii lui Hristos. Numai ea a mers de patru ori la Mormântul Lui și, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei, de atunci până la Înălțarea Lui la ceruri, nu ca unei maici a Dascălului și a Făcătorului de bine, ci ca unei Maici a Însuși Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor.
După înălțarea Lui la ceruri, a ieșit și ea, ca un apostol, la propovăduire și, străbătând prin multe țări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Pe mulți i-a adus la cunoștința de Dumnezeu, ca și Sfinții Apostoli, apoi a mers la Roma și a stat înaintea Cezarului Tiberiu, pe care Sfânta Maria Magdalena l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi. Ea, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Însul, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat și împotriva arhiereilor și i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea și cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma și s-a dus în Efes, la Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostolește la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul și a fost îngropată la intrarea peșterii, de către Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Tot acolo au adormit și cei șapte sfinți tineri mai pe urmă.
Pe vremea împărăției preaînțeleptului Leon, s-au adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena și le-a pus în mânăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvârșea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Preasfântul și de viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
