Astăzi, Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel. Sfânta Prorociţă Ana era din cetatea Ramataim-Ţofim din muntele Efraim (cf. 1 Regi 1, 1) şi era căsătorită cu un bărbat din seminţia lui Levi (cf. 1 Paralipomena 6, 34-38), numit Elcana (cf. 1 Regi 1, 5). Fericita Ana se ruga mult lui Dumnezeu, deoarece nu putea naşte copii. La întristarea ei mare se adăuga adeseori şi defăimarea pe care trebuia să o suporte din partea conaţionalilor, întrucât la evrei, familiile care nu dădeau naştere la copii erau considerate blestemate. Într-una din zile, împreună cu bărbatul ei, suindu-se la Şilo unde era Chivotul Legii, ca să aducă jertfă prin mâna lui Eli preotul, a primit de la Altar o singură parte din jertfe şi nu două. Celelalte femei cu copii primiseră câte două părţi. Atunci, întristându-se, s-a rugat lui Dumnezeu şi I-a promis că dacă îi va dărui un băiat îl va încredinţa Lui.
Citind cartea I a Regilor, descoperim una dintre cele mai intense, mai emoţionante şi mai frumoase rugăciuni rostite de o femeie credincioasă, cu viaţă curată, Sfânta Prorociţă Ana, cea care îl va naşte prin milostivirea cea mare a lui Dumnezeu pe Prorocul Samuel. Fiind mâhnită în inima ei, Sfânta Ana a venit înaintea cortului mărturiei și „s-a rugat Domnului cu sufletul întristat și a plâns amarnic, și a dat făgăduință, zicând: «Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale și-ți vei aduce aminte de mine și de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Ţie, și nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui»” (1 Regi 1, 10-11). Şi pe când se ruga ea înaintea Domnului, Eli preotul privea la gura ei. Însă Ana vorbea cu Dumnezeu în inima ei, „iar buzele numai se mişcau” (1 Regi 1, 13), fără deci a i se auzi glasul. De aceea, preotul a crezut că este beată şi, ocărând-o, a alungat-o zicându-i cu asprime: „Până când ai să stai aici beată? Trezeşte-te şi te du de la faţa Domnului” (1 Regi 1, 14). Atunci, Ana a răspuns smerită: „Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi dezvălui sufletul meu înaintea Domnului. Să nu socoţi pe roaba ta femeie netrebnică, căci din durerea mea cea mare şi din întristarea mea am vorbit până acum” (1 Regi 1, 15-16).
Rugăciunea plăcută Domnului
Rugăciunea Sfintei Ana rostită din inimă înaintea cortului mărturiei este una cu totul specială, descoperindu-ne de fapt rugăciunea plăcută lui Dumnezeu. Modelul de rugăciune al Sfintei Prorociţe Ana se situează pe o treaptă superioară faţă de rugăciunea rostită cu voce tare, fiindcă ajută mult la adunarea minţii, care adeseori este risipită. Acest mod de a ne ruga, în gând şi din inimă, a fost practicat şi de marii Sfinţi teologi ai Bisericii ca: Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Macarie Egipteanul sau Sfântul Grigorie Palamas. Rugăciunea, ca sursă sau pricină a bucuriei duhovniceşti, trebuie să rămână în mintea omului ca raza în soare, îndemna Ilie Ecdicul, deoarece fără rugăciune „grijile din lumea simţurilor, hoinărind ca nişte nouri fără de apă, despart mintea de strălucirea ei” (Ilie Ecdicul, Capete despre rugăciune 82, Filocalia, vol. 4).
În cazul Sfintei Ana vedem că Domnul a auzit glasul smerit al inimii ei şi i-a dăruit un prunc, pe Samuel, „căci îşi zicea ea: «De la Domnul Dumnezeul Savaot l-am cerut»”, cel care avea să devină proroc mare al lui Dumnezeu şi împlinitor al voii Sale. Ea a împlinit promisiunea făcută şi după ce l-a încredinţat preotului Eli, a rostit o preafrumoasă rugăciune de mulţumire pe care o redăm în întregime. „Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălțată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu și gura mea s-a deschis larg asupra vrăjmașilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea Ta. Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu e altul afară de Tine; și nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru. Nu vă lăudați și cuvinte trufașe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoștința și lucrurile la Dânsul sunt cântărite. Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere. Cei sătui vor munci pentru pâine, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va naște de șapte ori, iar cea cu copii mulți va fi neputincioasă. Domnul omoară și învie; El coboară la locuința morților și iarăși scoate. Domnul sărăcește pe om și tot El îl îmbogățește; El smerește și El înalță. El ridică pe cel sărac din pulbere și din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici și dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului și El întemeiază lumea pe ele. Pașii Sfinților Săi El îi păzește, iar nelegiuiții vor pieri întru întuneric, căci omul nu prin putere este tare. Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să nu se laude cel înțelept cu înțelepciunea sa și cel puternic să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se fălească cu bogăția sa; ci cel ce voiește să se laude, cu aceea să se laude, că știe și cunoaște pe Domnul și face judecată și dreptate în mijlocul pământului. Domnul din înălțimea cerului va tuna peste vrăjmașii Săi, El va judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor noștri și fruntea Unsului Său o va înălța” (2 Regi 2, 1-10).
Înţelegem de aici că atunci când facem o făgăduinţă lui Dumnezeu, trebuie numaidecât să o împlinim. De asemenea, învăţăm că întotdeauna trebuie să mulţumim Domnului pentru toate binefacerile arătate şi nearătate, ştiute şi neştiute din viaţa noastră. Nu în ultimul rând, învăţăm că rugăciunea este absolut necesară pentru om, că ea este respiraţia sufletului şi că adevărata rugăciune se face cu inima smerită. Prin rugăciune, omul se face primitor al harului dumnezeiesc, înălţându-şi viaţa în şi la Dumnezeu, astfel că între rugăciune şi viaţă se stabileşte un raport ontologic. Absenţa rugăciunii zilnice îl face pe om să decadă, să se degradeze din punct de vedere spiritual. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur scria că „rugăciunea îl deosebeşte pe om de animale”.
Pr. Ştefan Sfarghie
Sursa: http://ziarullumina.ro.
