2 Macabei 13

26 versete·citire ~4 min

În anul o sută patruzeci şi nouă, lui Iuda şi oamenilor săi le-a sosit vestea că Antioh Eupator înainta cu oşti numeroase împotriva Iudeii,
însoţit de Lisias, tutorele său, care se afla în fruntea trebilor obşteşti, fiecare cu câte o oaste grecească de o sută zece mii de pedestraşi, cinci mii trei sute de călăreţi, douăzeci şi doi de elefanţi şi trei sute de care înarmate cu coase .
Menelau li s’a alăturat şi el şi, cu o mare prefăcătorie, îl încuraja pe rege, dar nu pentru mântuirea patriei, ci gândindu-se că-l va aşeza din nou în dregătorie.
Dar Regele Regilor a stârnit mânia lui Antioh împotriva acestui nemernic; după ce Lisias a arătat că acesta era pricina tuturor relelor, Antioh a poruncit să-l ducă la Bereea şi să-l facă să piară aşa cum este obiceiul în locul acela. †
Într’adevăr, în locul acela se află un turn, înalt de cincizeci de coţi, plin cu cenuşă şi înzestrat cu o unealtă rotitoare, înclinată din toate părţile şi alunecând în cenuşă;
acolo îl urcă, spre moarte, pe cel ce s’a făcut vinovat de furtul celor sfinte sau de săvârşirea oricăror altor mari blestemăţii.
Cu acest fel de moarte s’a sfârşit acest nelegiuit, Menelau, pe care nici măcar pământul nu l-a primit;
iar aceasta, pe bună dreptate: de vreme ce el săvârşise numeroase păcate împotriva jertfelnicului, al cărui foc şi a cărui cenuşă erau sfinte, în cenuşă şi-a găsit moartea.
Aşadar, regele înainta, doldora de planuri barbare, să-i facă pe Iudei să vadă lucruri mai rele decât acelea care se petrecuseră sub tatăl său.
De îndată ce a aflat, Iuda a poruncit poporului să-L cheme pe Domnul ziua şi noaptea, pentru ca şi acum,
ca în atâtea alte daţi, să vină în ajutorul celor ce urmau să fie lipsiţi de Lege, de patrie şi de templul cel sfânt şi să nu lase poporul, care de-abia îşi recăpătase răsuflarea, să cadă în mâinile scârnavilor păgâni.
După ce toţi, laolaltă, s’au rugat astfel şi cu plângeri şi posturi L-au chemat pe Domnul-Cel-Milostiv, aşternuţi cu faţa la pământ, fără oprire, vreme de trei zile, Iuda i-a îndemnat şi le-a poruncit să fie gata.
Apoi, sfătuindu-se deoparte cu bătrânii, a hotărât să nu aştepte ca oştirea regelui să cuprindă Iudeea şi să cucerească cetatea, ci să se pună în mişcare şi să ia o hotărâre cu ajutorul lui Dumnezeu.
Aşa că, după ce I-a încredinţat totul Ziditorului lumii şi i-a îndemnat pe fârtaţii săi să se bată vitejeşte, pân’la moarte, pentru legi, templu, cetate, patrie şi aşezăminte, şi-a aşezat tabăra în apropiere de Modein.
Apoi, după ce le-a dat oamenilor săi cuvântul de semnal: „Biruinţa lui Dumnezeu”, s’a aruncat noaptea asupra cortului regelui, cu o ceată de tineri aleşi dintre cei mai viteji; a ucis în tabără ca la două mii de oameni, precum şi elefantul-cârmaci, cu cel ce se afla în turnul de pe el.
Şi, până la urmă, după ce a umplut tabăra de frică şi tulburare, s’a întors cu izbândă
la vremea când se lumina de ziuă. Aceasta a fost cu putinţă datorită sprijinului pe care Iuda l-a aflat în ocrotirea Domnului.
Iar regele, după ce gustase din îndrăzneala Iudeilor, a încercat ca prin meşteşug să pună mâna pe acele locuri.
A înaintat împotriva Betţurului, puternică cetate a Iudeilor, dar a fost împins înapoi, pus pe fugă, biruit.
Iuda le-a trimis împresuraţilor cele ce le erau de trebuinţă.
În acest timp, Rodocos, din oştirea iudaică, le descoperea duşmanilor tainele; a fost urmărit, prins şi terminat.
Regele a început din nou să stea de vorbă cu cei din Betţur, le-a dat mâna dreaptă şi a luat-o pe a lor, a plecat, l-a lovit pe Iuda şi pe ai săi şi a fost biruit.
Aflând că Filip, lăsat la Antiohia în fruntea trebilor, se răzvrătise, s’a tulburat; i-a chemat pe Iudei să stea de vorbă, s’a supus, s’a învoit sub jurământ asupra a tot ceea ce i se cerea cu dreptate, s’a împăcat şi a adus o jertfă; a dat cinstire templului şi s’a arătat mărinimos cu Locul.
I-a făcut Macabeului o bună primire şi l-a lăsat pe Hegemonide să fie comandant de la Ptolemaida până la ţinutul Gherenienilor .
Şi s’a dus la Ptolemaida, dar locuitorii Ptolemaidei erau foarte nemulţumiţi de aceste înţelegeri; se înfuriaseră şi voiau să le rupă.
Lisias a ieşit în faţă, le-a apărat cât a putut mai bine, i-a sfătuit, i-a potolit, i-a întors la voia cea bună şi a plecat la Antiohia. Aşa s’au petrecut venirea şi plecarea regelui.