3 Ezdra 4

63 versete·citire ~7 min

Apoi a început să vorbească cel de al doilea, cel ce spusese că regele e mai puternic:
„O, bărbaţilor, oare nu sunt mai puternici oamenii care stăpânesc marea şi uscatul şi toate câte sunt în ele?
Regele însă e cu mult mai puternic, fiindcă el e domnul tuturor acestor lucruri şi el le stăpâneşte; şi orice le-ar porunci el oamenilor, ei aceea fac;
de le va spune să facă război unul împotriva altuia, ei aşa fac; şi de-i va trimite împotriva vrăjmaşilor, ei se duc şi răstoarnă munţi şi ziduri şi turnuri;
ucid şi sunt ucişi, şi porunca regelui nu o calcă; dacă înving, regelui îi aduc totul, precum şi prăzile şi orice altceva.
De asemenea, cei ce nu sunt luptători şi nu au nimic de-a face cu războiul, ci lucrează pământul, după ce au secerat ceea ce au semănat, aduc regelui; şi unul pe altul se silesc să-i plătească regelui bir;
şi, cu toate că nu este altceva decât un om, dacă el porunceşte să ucidă, ei ucid; dacă porunceşte să cruţe, cruţă;
dacă porunceşte să lovească, lovesc; a zis să pustiască, pustiesc; a zis să zidească, zidesc;
a zis să taie, taie; a zis să sădească, sădesc.
Tot poporul său şi toate ostile lui i se supun;
mai mult: el sade şi mănâncă şi bea şi se odihneşte, dar aceia stau de pază împrejurul său şi nimeni nu poate să plece sau să-şi vadă de treburile lui, şi nici să nu-i dea ascultare în vreun fel.
O, bărbaţilor, cum n’ar putea regele să fie cel mai puternic, de vreme ce este atât de ascultat?” Şi a tăcut.
Iar al treilea, cel care vorbise despre femei şi despre adevăr (acesta era Zorobabel), a început să vorbească:
„O, bărbaţilor, nu regele cel mare, nici mulţimea oamenilor, şi nici vinul sunt cei mai puternici; cine oare sunt acelea care-i îndrumează şi-i stăpânesc?: oare nu femeile?
Femeile l-au născut pe rege şi întregul popor care stăpâneşte marea şi uscatul;
din ele s’au născut ei, şi ele i-au hrănit pe cei ce-au sădit viile din care iese vinul.
– Ele fac îmbrăcăminte pentru oameni şi ele le aduc oamenilor mărire; fără femei, oamenii nici n’ar exista.
Şi dacă oamenii au adunat aur şi argint sau orice lucru de mare preţ, oare nu iubesc ei mai mult o femeie care-i atrage prin chip şi frumuseţe?
şi, lăsând toate acele lucruri la o parte, oare nu dau ei în gropi şi nu rămân cu gura căscată şi cu ochii holbaţi la ea? şi bărbaţii, toţi la un loc, oare nu o doresc ei pe ea mai mult decât argintul sau aurul sau oricare alt lucru de mare preţ?
Omul îşi lasă pe tatăl care l-a crescut, precum şi ţara lui de baştină, şi se lipeşte de femeia sa;
inima nu şi-o desparte de femeia sa şi nu-şi mai aminteşte nici de tată, nici de mamă, şi nici de ţară.
Dar şi din acestea trebuie să ştiţi că femeile vă stăpânesc: oare nu munciţi voi şi nu vă trudiţi şi nu aduceţi şi nu daţi totul femeilor?
Omul îşi ia sabia şi se duce să fure şi să tâlhărească, străbate mări şi fluvii,
se uită’n ochii leului şi merge’n întuneric; şi după ce a furat şi a răpit şi a jefuit, aduce totul la iubita lui.
Aşadar, bărbatul îşi iubeşte femeia mai mult decât pe tată şi pe mamă.
Da, mulţi şi-au ieşit din minţi pentru o femeie şi au devenit robi de dragul ei;
şi mulţi au pierit şi au rătăcit şi au păcătuit din pricina femeilor.
Aşadar, nici acum nu mă credeţi? într’adevăr, mare e regele prin puterea lui şi prin teama oricărui ţinut de a-l atinge.
Dar eu l-am văzut pe el şi pe Apamina, ţiitoarea regelui şi fiica faimosului Bartac, şezând de-a dreapta regelui
şi luând coroana de pe capul regelui şi punând-o pe capul ei şi lovindu-l pe rege cu palma stângă;
şi, faţă’n faţă cu toate acestea, regele se hlizea şi se uita la ea cu gura căscată; dacă ea râdea, râdea şi el; şi dacă ea se supăra, el prindea s’o măgulească spre a-i câştiga împăcarea.
O, bărbaţilor, cum oare nu sunt femeile puternice, de vreme ce fac aşa?
Atunci regele şi dregătorii s’au uitat unul la altul.
Iar el a început să vorbească despre adevăr: „O, bărbaţilor, oare nu sunt femeile puternice? Mare e pământul, înalt este cerul, grabnic în alergare e soarele – căci într’o singură zi înconjoară cerul şi se întoarce, tot alergând, la locul său.
Oare nu e mare cel ce face aceasta?… Mai mare însă şi mai puternic decât toate este adevărul.
Tot pământul cheamă adevărul; cerul pe el îl binecuvintează; toate lucrurile se clatină şi se cutremură de el, şi nimic cu el nu e nedrept.
Vinul e nedrept, regele e nedrept, nedrepte sunt femeile, nedrepţi sunt fiii oamenilor şi, ca atare, nedrepte-s toate lucrurile lor; în ele nu-i nici un adevăr şi toate pier pe seama nedreptăţii lor.
Adevărul însă durează şi’ntotdeauna e puternic; el trăieşte şi rămâne puternic în veacul veacului.
El nu caută la faţa oamenilor şi nu părtineşte, ci tuturor le face ce e drept şi se reţine de la tot ceea ce-i nedrept şi rău; cu lucrarea lui, toţi oamenii o duc bine; în judecata lui nimic nu e nedrept.
Aceasta este tăria şi împărăţia şi puterea şi mărirea tuturor veacurilor. Binecuvântat să fie Dumnezeul adevărului!”
Şi, cu aceasta, a tăcut. Atunci tot poporul a strigat, zicând: „Mare este adevărul şi mai puternic decât orice!”
Iar regele i-a zis: „Cere orice vrei, chiar mai mult decât ai dorit în scris, şi-ţi vom da, de vreme ce tu ni te-ai dovedit cel mai înţelept; alături de mine vei şedea şi ruda mea te vei chema”.
Atunci el i-a zis regelui: „Adu-ţi aminte de făgăduinţa pe care ai făcut-o în ziua în care ai venit la cârma regatului: aceea de a zidi Ierusalimul
şi de a trimite înapoi toate vasele care au fost luate din Ierusalim, pe care Cirus le-a pus deoparte când a făgăduit să dărâme Babilonul şi să le trimită înapoi la locul lor.
Tu, de asemenea, ai făgăduit să zideşti templul pe care Edomiţii l-au ars atunci când Iudeea a fost pustiită de Caldei.
Şi acum, o, stăpâne rege, aceasta este ceea ce îţi cer şi ceea ce doresc din parte-ţi; aceasta-i fapta cea mare la care să purcezi: Te rog să-ţi plineşti făgăduinţa pe care cu propria ta gură i-ai făcut-o împăratului cerului!”
Atunci regele s’a ridicat şi l-a sărutat şi a scris pentru el scrisori către toţi dregătorii, guvernatorii, căpitanii şi satrapii ca să-i petreacă în afara primejdiilor, pe el şi pe cei ce vor merge împreună cu el să zidească Ierusalimul.
Iar cârmuitorilor din Celesiria şi din Fenicia, ca şi celor din Liban, le-a scris să ducă la Ierusalim lemn de cedru din Liban şi, împreună cu el, să zidească cetatea.
Le-a scris şi tuturor Iudeilor care plecau din regatul său către Iudeea că are grijă şi de libertatea lor: nici un căpitan, nici un satrap, nici un guvernator şi nici un dregător nu va putea să le intre cu de-a sila pe uşă;
şi toată ţara pe care ei o stăpânesc va fi scutită de dări; iar Edomiţii vor trebui să părăsească satele Iudeilor pe care le ţineau,
iar pentru zidirea templului vor da câte douăzeci de talanţi pe an, până ce zidirea va fi isprăvită;
dar şi la jertfeltnic să fie aduse arderi-de-tot zilnice, după poruncă: alţi şaptesprezece talanţi să se aducă, şi peste an zece.
Toţi cei ce vin din Babilon, spre a zidi cetatea, să fie liberi, ei şi fiii lor şi preoţii care i-au însoţit.
De asemenea, a scris şi despre veniturile şi despre veşmintele preoţilor care slujesc,
ca şi despre veniturile leviţilor, cele ce li se vor da până ce templul va fi terminat şi Ierusalimul zidit.
Iar pentru cei ce păzesc cetatea a scris să li se dea loturi şi simbrie.
Şi a trimis din Babilon şi toate vasele pe care Cirus le pusese deoparte; şi tot ceea ce făgăduise Cirus să se facă, el a poruncit să se facă şi să se trimită la Ierusalim.
Şi când tânărul [Zorobabel] a ieşit, şi-a ridicat faţa la cer, îndreptată spre Ierusalim, şi I s’a rugat Dumnezeului cerului, zicând:
„De la Tine este biruinţa şi de la Tine este înţelepciunea şi a Ta este slava, iar eu sunt robul Tău.
Binecuvântat eşti Tu, Cel ce mi-ai dat înţelepciune, şi Ţie îţi mulţumesc, Dumnezeul părinţilor noştri!”
Şi a luat scrisorile şi a plecat; şi a venit în Babilon şi le-a dat de veste tuturor fraţilor săi.
Iar ei L-au lăudat pe Dumnezeul părinţilor lor, fiindcă El le dăduse libertate şi învoire
să zidească Ierusalimul, ca şi templul în care numele Său a fost chemat. Şi ei au petrecut cu muzică şi bucurie timp de şapte zile.