3 Macabei 1
- Filopator , aflând de la cei ce se întorseseră că Antioh s’a înstăpânit în locurile care erau ale lui, a trimis porunci către toţi pedestraşii şi călăreţii, a luat-o cu sine pe sora sa Arsinoe şi a mers până în părţile Rafiei, unde se afla tabăra lui Antioh şi a oastei sale.
- Iar un oarecare Teodot, vrând să-şi împingă înainte un plan ascuns, a luat cu sine pe cei mai viteji ostaşi ai lui Ptolemeu, care fuseseră cândva sub porunca lui, şi s’a furişat noaptea la cortul lui Ptolemeu, ca să-l omoare el însuşi, pe seama lui, şi astfel să pună capăt războiului.
- Dar Dositei, numit fiul lui Drimilos, care era iudeu prin naştere, dar care, între timp, se lepădase de legile şi de dogmele patriei, l-a scos pe Ptolemeu afară, iar în locul său l-a culcat, în cort, pe un necunoscut care trebuia să păţească ceea ce ar fi trebuit să i se întâmple celuilalt.
- Apoi a început o bătălie crâncenă; cum însă oamenii lui Antioh se dovedeau mai puternici, Arsinoe umbla fără’ncetare în susul şi’n josul liniilor de bătaie, cu părul despletit, cu ochii în lacrimi, cerându-le ostaşilor să se lupte bărbăteşte pentru ei înşişi, pentru copiii şi nevestele lor; şi le-a făgăduit că, dacă vor ieşi învingători, îi va da fiecăruia câte două mine de aur.
- Şi aşa s’a întâmplat că mulţi duşmani au fost nimiciţi prin hărţuială corp la corp iar mulţi au fost robiţi.
- Dejucând această uneltire, regele s’a hotărât să meargă la cetăţile învecinate, ca să le încurajeze.
- Făcând aceasta şi împărţind daruri pentru capişti, a sporit încrederea supuşilor săi.
- Iudeii au trimis şi ei la el câţiva din sfatul lor şi dintre bătrânii lor. Salutările, darurile şi mulţumirile pentru trecut aduse de ei i-au sporit dorinţa de a merge să vadă şi cetatea lor.
- Sosit în Ierusalim, a adus jertfă şi prinoase de mulţumire întrutotmarelui Dumnezeu şi a dăruit tot ceea ce mai era de trebuinţă pentru sfinţenia locului, după care a intrat în curtea dinlăuntru;
- acolo a fost atât de izbit de măreţia locului, pe care o vedea nemijlocit, şi atât de uimit de bunele orânduieli ale sfântului locaş, încât şi-a pus în minte să intre chiar în sfânta-sfintelor.
- Iar când ei i-au spus că aşa ceva e de neîngăduit, că nimeni din neamul lor, şi nici chiar preoţii nu aveau voie să intre acolo, ci doar marele preot – dar, chiar şi acela, numai o dată pe an –, el nici n’a vrut să audă de aşa ceva. †
- Atunci ei i-au citit legea; dar el s’a îndârjit în a-şi face gândul să biruie, pretinzând că lui trebuie să i se îngăduie, şi zicând: „Fie ei lipsiţi de această cinste!, dar eu, nu!”
- Şi a pus această întrebare: De ce, atunci când el a intrat în toate templele, nici unul din preoţii ce se aflau de faţă nu l-au oprit?
- Iar unul, un oarecare nesăbuit, i-a răspuns: „Rău au făcut!” Asta, ca să se fălească el.
- Iar [regele] a zis: „De vreme ce-am făcut aşa ceva, oricum ar fi, oare nu voi intra eu aici, cu sau fără consimţământul vostru?”
- Şi când preoţii, îmbrăcaţi în veşminte, au căzut cu faţa la pământ cerându-I întru tot marelui Dumnezeu să vină şi să-i ajute la vreme de nevoie şi să-l îndepărteze pe vrăjmaşul acesta înverşunat, şi după ce au umplut templul cu plânset şi lacrimi,
- atunci cei rămaşi în cetate s’au speriat şi au dat fuga într’acolo, neştiind ce se întâmplă.
- Fecioarele – de obicei închise în cămările lor – au ieşit împreună cu mamele, presărându-şi pe cap ţărână şi cenuşă şi umplând străzile de strigăte.
- Femeile tinere, de curând închise în cămările lor de nuntă, aşa cum se găseau, lăsând sfiala la o parte, au prins a alerga de-a valma prin cetate.
- Mamele şi doicile, lăsându-şi pruncii pe care-i vegheau, ieşeau unele de ici, altele de dincolo, de prin case sau de pe câmp, şi cu o ardoare nemaiîntâlnită se îmbulzeau în preasfântul templu.
- Felurite erau rugăciunile înălţate de către cei ce se adunaseră în locul acesta, aduşi de ceea ce nelegiuitul avea de gând să facă.
- Împreună cu ei se aflau şi o seamă de cetăţeni care prinseseră curajul de a nu se supune îndârjirii cu care acesta voia să-şi ducă gândul până la capăt.
- Făcând chemare la arme, şi gata să-şi dea viaţa, ca nişte viteji, pentru apărarea legii părinţilor lor, au stârnit o mare zarvă în locul acela, şi cu mare greutate au fost împinşi îndărăt de către vârstnici şi bătrâni, la locul de rugăciune în care fuseseră.
- În acest timp, mulţimea nu înceta să se roage.
- Iar bătrânii din preajma regelui se străduiau în toate chipurile să-i abată gândul cel trufaş de la planul pe care şi-l făcuse.
- Dar el, în încăpăţânarea lui, nesimţitor la toate stăruinţele, se apropia tot mai mult, închipuindu-şi că-şi poate duce planul până la capăt.
- Văzând aceasta, până şi propriii săi dregători li s’au alăturat Iudeilor în a-L chema pe Cel ce are toată puterea, să vină în ajutorul acelei clipe de necaz şi să nu închidă ochii asupra unei asemenea semeţe nelegiuiri. †
- Atât de mari erau noianul şi înflăcărarea strigătelor pe care le scotea mulţimea adunată, încât totul s’a prefăcut într’un clocot de nedescris.
- Nu numai oamenii, dar şi zidurile şi pardoseala păreau că strigă, totul voind mai degrabă moartea decât să vadă cum sfântul locaş e pângărit.