Neemia 9
- În cea de a douăzeci şi patra zi a acestei luni , fiii lui Israel s’au adunat în post şi’n haină de sac.
- Atunci fiii lui Israel s’au despărţit de tot omul străin şi s’au aşezat şi şi-au mărturisit păcatele, pe ale lor şi fărădelegile părinţilor lor.
- Şi aşezându-se fiecare la locul său, li s’a citit din Cartea legii Domnului, Dumnezeului lor; şi I s’au mărturisit Domnului şi I s’au închinat Domnului, Dumnezeului lor.
- Apoi Iosua, Binui, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani au şezut pe treptele leviţilor şi au strigat cu glas mare spre Domnul, Dumnezeul lor.
- Iar leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabneia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis: „Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din veac şi până’n veac!… Şi vor binecuvânta numele Tău cel slăvit şi-l vor înălţa mai presus de orice binecuvântare şi laudă!”
- Iar Ezdra a zis: „Numai Tu eşti Domn; Tu ai făcut cerul şi cerul cerurilor şi toată statornicia lor , pământu’ntreg cu toate ale lui şi mările cu toate ale lor, Tu pe toate le chemi la viaţă, Ţie ţi se’nchină oştirile cerului . †
- Tu eşti Domnul Dumnezeu, Tu l-ai ales pe Avram şi l-ai scos din ţara Caldeilor şi i-ai pus numele Avraam; †
- aflându-i inima că-ţi este credincioasă, făcut-ai legământ cu el să-i dai – şi lui şi seminţiei sale – pământul Canaaneenilor şi al Heteilor şi al Amoreilor şi-al Ferezeilor şi-al Iebuseilor şi-al Ghergheseilor şi Ţi-ai ţinut făgăduinţele, că drept eşti Tu. †
- Şi ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigarea la Marea Roşie; †
- şi semne şi minuni făcut-ai în Egipt împotriva lui Faraon şi a slugilor lui şi a poporului din ţara lui, ştiind dispreţul lor pentru ai noştri; şi nume Ţi-ai făcut, cum e şi azi.
- Şi marea’n faţa lor ai despărţit-o, şi ei ca pe uscat au străbătut-o, iar pe acei ce-i urmăreau i-ai aruncat întru adânc ca pe o piatră’n apa unui iaz. †
- Cu stâlp de nor le-ai mers’nainte ziua, cu stâlp de foc în vremea nopţii, lumină’n calea de sub paşii lor. †
- Te-ai pogorât pe muntele Sinai şi le-ai grăit din cer şi drepte judecăţi le-ai dat şi legile-adevărului, dreptarele şi bunele porunci. †
- Şi ziua Ta cea sfântă de odihnă atunci le-ai arătat-o; porunci şi rânduieli şi lege le-ai dat prin Moise, robul Tău. †
- Pâine din cer le-ai dat spre hrană şi apă-ai scos din piatră’n setea lor şi i-ai mânat să moştenească ţara cea peste care mâna Ţi-ai întins-o ca să le-o dai. †
- Dar ei s’au semeţit, părinţii noştri, şi şi-au învârtoşat cerbicea şi de porunci n’au ascultat – de ale Tale! †
- Nici nu le-a fost aminte să asculte şi nici că şi-au adus aminte că pentru ei ai săvârşit minuni; şi şi-au învârtoşat cerbicea şi căpetenie şi-au făcut, să se întoarcă în starea de robie, în Egipt. Dar Tu, Cel răbdător cu’ndelungare, Tu, Dumnezeul milei şi’ndurării şi’mbelşugat în îndurări, Tu nu i-ai părăsit. †
- Ei însă şi-au făcut viţel turnat şi-au zis: „Aceştia-s dumnezeii cei ce ne-au scos afară din Egipt!…”. şi defăimări cumplite-au săvârşit. †
- Dar Tu, Cel cu belşug de îndurări, Tu în pustie nu i-ai părăsit şi stâlpul cel de nor nu l-ai smintit – ca să le fie ziua călăuză – şi nici pe cel de foc în vremea nopţii – lumină’n calea de sub paşii lor. †
- Şi Duhul Tău cel bun le-ai dăruit ca să-i înveţi şi mana Ta nu le-a lipsit din gură şi apă Tu le-ai dat în setea lor. †
- Şi patruzeci de ani le-ai dat lor hrană în pustie şi n’au dus lipsă de nimic: îmbrăcămintea nu li s’a’nvechit, sandalele nu li s’au rupt. †
- Mai mult decât atât: le-ai dat regate, le-ai împărţit popoare şi-au moştenit pământul lui Sihon, regele Heşbonului, şi pe-al lui Og, stăpân peste Vasan. †
- Pe fiii lor i-ai înmulţit ca stelele pe cer şi i-ai adus în ţara despre care bunilor lor le-ai spus s’o moştenească, iar ei au moştenit-o. †
- Din faţa lor ai nimicit pe cei ce locuiau acel pământ, pe Canaaneeni, şi’n mâna lor i-ai dat, pe ei, pe rege şi pe toţi ai ţării, cu ei să facă după plac. †
- Au luat cetăţi înalte şi case-au moştenit, gemând de bunuri, fântâni săpate, vii, măslini în câmp, pometuri din belşug; şi au mâncat, s’au săturat, s’au îngrăşat, s’au desfătat în bunătatea Ta cea multă. †
- Dar s’au schimbat, s’au depărtat de Tine şi legea Ta au lepădat-o’n spate şi pe profeţii Tăi i-au omorât – cei ce’mpotriva lor mărturiseau ca să-i întoarcă iarăşi către Tine – şi defăimări cumplite-au săvârşit. †
- Atunci i-ai dat în mâna celor răi, aceia le-au făcut necazuri, iar ei la vremea suferinţei spre Tine au strigat, iar Tu din cerul Tău i-ai auzit şi cu mulţimea îndurării Tale le-ai dat izbăvitori şi de vrăjmaşii lor i-ai mântuit. †
- Dar dacă ei s’au odihnit, au prins din nou a face rău’nainte-ţi, aşa că i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor care i-au luat în stăpânire. Şi ei din nou strigat-au către Tine, iar Tu din cer i-ai auzit şi cu mulţimea îndurării Tale din nou i-ai izbăvit. †
- Tu martor împotrivă-le erai, ca să-i întorci la legea Ta; dar ei, semeţi, n’au ascultat, ci’ntru păcate ţi-au călcat poruncile şi judecăţile – acelea care viu îl fac pe cel ce le plineşte – şi spatele şi l-au întors şi şi-au învârtoşat cerbicea şi n’au mai auzit. †
- Dar Tu le-ai fost cu’ngăduinţă de-a lungul multor ani şi mărturii le-ai dat cu Duhul Tău prin proorocii Tăi; dar ei n’au ascultat, iar Tu i-ai dat în stăpânirea popoarelor pământului. †
- Şi, totuşi, Tu, prin marea-ţi îndurare, nu i-ai lăsat să fie nimiciţi şi nu i-ai părăsit, căci Tu puternic eşti, cu milă şi’ndurat. †
- Şi-acum, Tu, Dumnezeul nostru Cel tare, mare şi puternic şi înfricoşător, Cel ce Te ţii de legământ şi milă, în ochii Tăi nu fie puţin lucru necazul ce ne-a apăsat, pe noi, pe regii noştri, pe cârmacii noştri, pe preoţii şi pe profeţii noştri şi pe părinţii noştri şi pe poporul Tău întreg, din vremea regilor Asiriei şi până’n ziua de acum! †
- Tu, Tu eşti drept în tot ce vine-asupra noastră, căci ţi-ai ţinut credincioşia în timp ce noi păcătuiam. †
- Nici regii noştri, nici cârmacii noştri, nici preoţii şi nici părinţii noştri din legea Ta nu şi-au făcut vieaţă, nici că ţi-au luat în seamă poruncile şi mărturiile pe care Tu le-ai dat. †
- Nu Ţie ţi-au slujit întru a Ta împărăţie şi’n bunătatea Ta cea multă pe care Tu le-ai dat-o şi în pământul larg şi gras pe care’n faţa lor l-ai pus, şi nici că s’au întors din bezna relelor năravuri.
- Şi, iată, astăzi suntem robi: în ţara chiar pe care Tu le-ai dat-o părinţilor din stirpea noastră ca să-i mănânce roada şi dulceaţa, azi, iată, suntem robi, †
- în timp ce’mbelşugatele ei roade se duc în faţa regilor pe care – pentru-ale noastre mari păcate – i-ai pus să stăpânească peste noi; ei, după bunul plac, stăpâni ne sunt pe trupuri şi pe vite, iar noi ne zbatem în necaz”. †