În Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Numim sărbătoarea de azi Paşti, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi, tot în această zi, S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului, l-a suit la Cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi.
Dar pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila de iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să se urce la Ceruri.
Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim cu strălucire Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obişnuita sărutare de Înviere, prăznuim şi risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu şi cu Îngerii Săi.
Iar Învierea Domnului, aşa s-a petrecut: La miezul nopţii, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un Înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostaşii văzând acestea, s-au înspăimântat şi au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, Sâmbătă după miezul nopţii, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut şi pe Îngerul care stătea pe piatră şi plecându-se, a văzut şi pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului şi au grăit: A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Auzind ea acestea, a alergat degrab la Ucenicii cei mai înflăcăraţi, la Petru şi la Ioan, şi le-a vestit lor Învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-a întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: Bucuraţi-vă! Drept era ca seminţia femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca cea care a auzit mai întâi: Întru dureri să nască fii! Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat şi s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă şi Petru, numai plecându-se la mormânt, s-a întors înapoi, dar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul şi a pipăit giulgiul şi mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).
Magdalena, spre a se încredinţa mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăşi împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor şi au stat afară şi plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-au grăit: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Pe Iisus Nazarineanul cauţi? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici. Şi îndată s-au ridicat cuprinse de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se înapoi a văzut pe Hristos stând şi părându-i-se că El este grădinarul (căci mormântul era în grădină), I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; şi eu Îl voi lua pe Dânsul. Și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: Marie!; iar ea înţelegând dulcele şi cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socoteşti, ţie ţi se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le cele ce ai văzut şi auzit; iar Magdalena a făcut aşa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăşi la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana şi cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui şi, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea şi între ele era şi Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numeşte Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se ştie însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoşilor; alţii, când s-a întâmplat cutremurul, iar alţii, într-altă dată.
Deci aşa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit şi au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceştia, mituindu-i cu bani, i-au înduplecat să spună că Ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopţii şi L-au furat. În seara acelei zile însă, Ucenicii fiind adunaţi laolaltă de frica iudeilor şi uşile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânşii, căci era cu trup nestricăcios, şi ca de obicei le-a vestit lor: Pace vouă! Iar ei văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult şi au primit, prin suflare, mai desăvârşită lucrarea Preasfântului Duh.
În ce priveşte însă Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, aşa să ştii: Joi seara şi Vineri ziua fac o zi (aşa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi, Vineri noaptea şi Sâmbăta întreagă fac altă zi; iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă şi o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înţelege întregul): deci altă întindere de zi. lată dar şi ziua a treia. Sau alt fel: Hristos a fost răstignit vineri, la ceasul al treilea; de la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric; aceea înţelegeţi-o o noapte; deci iată o întindere de o zi, de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric, iată ziua şi noaptea de vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârşit, ziua Sâmbetei şi noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Căci, deşi Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuşi binefacerea a plinit-o El într-un timp mai scurt.
A Cărui Slavă şi putere este în vecii vecilor! Amin.
