Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Damascului. Sfântul Apostol Anania l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel, pentru că Domnul i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i să meargă pe ulița care se cheamă Dreaptă și acolo să caute în casa lui Iuda pe un oarecare Saul, supranumit și Tarsianul, care se ruga. Însă Apostolul Anania s-a lepădat de aceasta, știind câte răutăți făcuse Saul sfinților în Ierusalim și cu ce gând anume mersese în Damasc, ca să-i lege pe toți cei ce cheamă numele Domnului. Iar Domnul îl îndemna pe el, zicând: “Mergi, că vas ales îmi este Mie acesta”. Și îndată Anania, sculându-se după porunca Domnului, a mers la Saul și, punându-și mâinile pe el, i-a zis: “Saule, frate, Domnul Cel ce ți s-a arătat ție pe cale m-a trimis ca să vezi și să te umpli de Duhul Sfânt”. Și îndată Saul a văzut, iar Apostolul Anania l-a botezat. După câteva zile, când iudeii se sfătuiseră să-l ucidă pe Pavel pentru o schimbare ca aceea a lui – că din gonaci s-a făcut propovăduitor al numelui lui Iisus – atunci Anania, împreună cu ceilalți ucenici, luându-l pe Pavel, l-au scos peste zid într-o coșniță. Și, intrând singur în adunarea iudeilor, propovăduia cu îndrăzneală numele Domnului. Nu numai evreilor, ci și celor de alte limbi, a binevestit Evanghelia Împărăției. S-a dus din Damasc în Elevteropol și acolo, arătând noroadelor calea mântuirii și tămăduind pe cei bolnavi și neputincioși, pe mulți i-a adus la credința în Hristos.
În zilele acelea era în Elevteropol ighemonul Lucian, care se închina la idoli și nu la Dumnezeu. Pe Lucian l-a ridicat diavolul împotriva creștinilor și l-a îndemnat să trimită această scrisoare în toată stăpânirea sa: “De s-ar afla cineva numind pe Hristos și închinându-se Celui răstignit, acela poruncim ca să fie dat la cumplite chinuri; iar care va jertfi zeilor celor fără de moarte, lepădându-se de Hristos, acela se va învrednici de daruri și cinste de la noi”. Scrisoarea aceasta, ieșind cu rău vicleșug, l-a aflat pe Sfântul Anania în acea țară pe care străbătând-o, cu propovăduirea Evangheliei o lumina și tămăduia toate bolile popoarelor, pentru că Domnul era cu dânsul, făcând prin mâinile lui multe minuni.
Nelegiuiții închinători la idoli l-au prins pe Sfântul Anania și l-au dus înaintea ighemonului Lucian, care îl silea pe sfânt în multe feluri să jertfească idolilor. Sfântul Anania însă nu s-a supus și le-a răspuns, zicând: “Nu mă voi închina mincinoșilor idoli, ci Unuia, adevăratului Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos mă închin, pe care ochii mei L-au văzut și gură către gură am vorbit cu Dânsul, nu numai când era pe pământ ca un om, ci și după Înălțarea Lui la Ceruri; căci, fiind eu în Damasc, mi S-a arătat mie însumi și m-a trimis să-l tămăduiesc pe Saul, pe care, prin minunata sa înțelepciune și putere, l-a întors la cunoștința cea adevărată și pe noi toți ne-a izbăvit din diavoleștile mâini și ne-a adus la Părintele Său. Deci, Acestuia mă închin și nu diavolilor celor ce voiesc să piardă tot neamul omenesc”. Lucian a început a-l îngrozi pe el cu chinuri de nu-i va îndeplini porunca, dar el stătea ca un stâlp, nemișcat întru mărturisirea lui Hristos. Apoi, ridicându-și spre cer mâinile, a zis: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ascultă rugăciunile mele și mă fă vrednic părții fericiților apostoli în veacul ce va să fie. Precum ai mântuit pe Saul prin adevărata lumină, mântuiește-mă din mâinile acestui necurat ce se împotrivește adevărului, ca să nu se facă voia lui asupra mea și să nu mă vâneze în cursele înșelăciunii sale. Și să nu mă lipsești pe mine de Împărăția cea cerească, care este gătită tuturor celor ce iubesc calea adevărului Tău și păzesc poruncile Tale”.
Lucian, nesuferind să audă aceste cuvinte ale lui, a poruncit să fie întins la pământ și să fie bătut. În timp ce slujitorii îl băteau, unul striga: “Ascultă-l pe judecător și nu fi potrivnic poruncii lui: jertfește zeilor cărora li se închină toată lumea”. Iar după ce au încetat bătaia, i-a zis Lucian sfântului: “Măcar acum cruță-ți sufletul, ascultă-mă pe mine și leapădă-te de Cel răstignit, ca să nu aduc mai cumplite chinuri asupra ta”. Atunci Anania a răspuns: “Ceea ce ți-am spus ție la început, aceea și acum îți grăiesc și nu încetez a-ți grăi: că de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda și nu mă voi apropia de cele fără de suflet, pietre și lemne, la care voi vă închinați și ca pe niște dumnezei le cinstiți”.
Judecătorul, văzându-l pe el neînduplecat, a poruncit să-i fie strujite coastele cu cârlige fier și cu lumânări aprinse să-i fie arse rănile. Și sfântul, răbdând, își ridica ochii spre cer și se ruga cu stăruință. După acele chinuri judecătorul a zis: “Până când vei petrece în nesupunere? Până când nu te miluiești singur pe tine și nu te închini zeilor? Oare mai plăcut îți este să pătimești toate acestea în zadar pentru un Hristos pe care L-au răstignit evreii, decât să fii întreg și sănătos? Mă jur că nu te voi slobozi viu dacă vei fi nesupus așa mult timp”. A răspuns sfântul: “Fă ce vrei, vrăjmașule al lui Dumnezeu, prieten al diavolului, că ai auzit de la mine de multe ori că nu mă voi închina zeilor tăi, afară de Unuia Dumnezeu care este Tată al Unuia Născut Fiul Lui și începător al Sfântului Duh, Care a făcut cerul și pământul și toate cele ce sunt într-însele, în care am crezut. Acela mi-a dat mie putere ca toată ziua să stau tare înaintea ta și cu bărbăție să sufăr aceste chinuri. Pentru ce îți faci mai multe osteneli, căci iată de la mine ai auzit că voii tale nu mă voi supune. Deci, fă neîntârziat ce ai de gând să faci”.
Judecătorul, umplându-se de mânie, a poruncit poporului să-l ia pe Sfântul Anania și, scoțându-l din cetate, să-l ucidă cu pietre. Și, luându-l acel norod fărădelege, l-a dus la locul uciderii și l-a ucis cu pietre ca pe Sfântul Ștefan, iar el, cu mare glas, zicea: “Doamne, Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Și așa s-a sfârșit, împlinindu-și mucenicia, și s-a dus la cereștile lăcașuri. Iar poporul, văzând că murise, l-a lăsat neîngropat și s-a dus. Și s-a întâmplat atunci că pe acolo treceau niște oameni credincioși din Damasc. Și aceștia au luat sfântul trup al Apostolului lui Hristos și cu cinste l-au dus în Damasc și l-au îngropat la moșia lui.
